SPECTRUL IDEATICO-ACȚIONAL MILITAR și demersul pull-back de analiză și confirmare valorică, în dinamica REZONANȚEI ODOBLEJIENE

Spectrul ideatico-acȚional militar Și demersul pull-back de analiză Și confirmare valorică, în dinamica rezonanȚei odoblejiene

(”Conferința Națională de Cibernetică a Academiei Române, 15-16 noiembrie 1993, la comemorarea a 15 ani de la încetarea din viață a savantului Ștefan Odobleja”, București, paginile 99-108)

În cercetările de specialitate, ce vizează gândirea și acțiunea umană, aspectologia ce obiectivează controlul, verificarea, valoarea sumativă a rezultatului este adeseori concepută în mod simplist și artificios, de cele mai multe ori subordonată tarelor rutiniere și convenționale, așa încât gestul de răspuns, out-put-ul oricărei intervenții factice devin, uneori neconcludente și formale, doar bilanțiere și statistice, momentane și, firește, incomplete, cu rost ușor de ignorat.

Nu de puține ori, experiențe laborioase cu o deschidere în timp și în spațiu, de remarcabilă amplitudine, fie în vreme de pace, dar mai ales în perioadele de conflict au fost superficial și sumar analizate, detașate de esențele fenomenologice și cu putere generativă, iar rezultanta considerației interpretării factorilor politico-militari a fost adeseori lipsită de atu-urile realului și ale posibilităților de îmbogățire prin control a valorilor teoretico-practice.

Incontestabil, că termenul și metodologia feed-back-ului, așa cum se explică astăzi în diverse sfere de gândire și acțiune umană, implicit și în cele militare, nu trebuie eludate, ci dimpotrivă asumate, dar încercăm să convingem că, acestea dublate și completate de un alt demers analitico-prospectiv – pull-back-ul va structura și restructura un act superior de maximă probitate științifică în valorificarea determinărilor necesare deciziei.

Pull-back-ul reprezintă un demers act operațional ce se raportează prin tehnica ”pas cu pas” către origine, sau altfel spus o ”tragere înapoi” spre fenomenul primar. Se radiografiază acțiunea umană cu scop de control pentru a fi oferită ierarhiilor de sinteză și conducere și a găsi soluțiile optime în scopul rezolvării situațiilor conflictuale, prin utilizarea tuturor aspectelor alternative, într-o nouă perspectivă de interpretare valorică structurală.

Dacă feed-back-ul se raportează numai la arcul valoric al rezultatului final care confirmă sau infirmă sensul experienței precedente, prin implicarea secvențială a coordonatei cauză-efect, cea din urmă validând prin adevăr valoarea celei dintâi prin raportări determinative, pe axa emițător-receptor, pull-back-ul se focalizează pe toată aspectologia care implică particularul și generalul, simplul și complexul, concretul și abstractul, originea și evoluția, unitatea și diversitatea, trecutul și prezentul, multitudinea și sinteza, toate acestea într-o logică rezonantă (este vorba de o noua logică - LOGICA REZONANȚEI - al cărui proiect a fost fundamentat de Ștefan Odobleja, opusă logicii simbolice, care a fost numită de acesta si logica geometrică. Aceasta se bazează pe o reprezentare spațializată, creând astfel premizele corporalizării gândirii) și într-o permanentă posibilitate de a inversa raporturile terminologice și a verifica răspunsul prin multivalența factorilor sumativi.

Dar tocmai aceasta este esența demersului pull-back-ului, adiacența, complementarea și credem că este superioară feed-back-ului, deoarece el implică o dimensiune mai largă și mai profundă de a privi fenomenul în sine pe curba valorică a cauzei-efectului, dar și considerând antecauzele și postefectele, asumând totodată și dimensiunea feed-back-ului, numai ca o parte a întregului.
Firește, deducem și din explicarea detaliată a cercetătorului Karl Popper (filozof englez (1902-1994) de origine austriacă, fondator al raționalismului critic împotriva determinismului istoric, a susținut ideea unei societăți deschise) că în orice intervenție analitică, prin pull-back se utilizează controlul pas cu pas, și această metodologie își are șanse de structurare mai cu seamă în situații conflictuale.

Se impune deci mecanismul pull-back-ului în complementaritatea feed-back-ului, care s-a dovedit adesea a fi incert și insuficient în criteriile umane și sistemele de specific, deoarece nu s-a putut evalua cu precizie raportarea output-ului la input, iar factorul uman, poate adeseori să se eschiveze și să își renege propria lui istorie, fiind, așa cum se știe -conform accepțiunii științifice generale- definită în lexicologia de profil.

Controlul prin pull-back nu mai este unilateral și singular, nu acceptă doar confirmarea stricto-senso în terminologie de unic criteriu, ci se adresează tuturor cauzelor declanșatoare, tuturor căilor de realizare și tuturor modalităților de concretizare în dimensiunea praxisului.

Tocmai acest travaliu de ”du-te vino”, de piston, de înaintare și întoarcere continuă și ”pas cu pas” completează valoarea analitică a pull-back-ului și îl face superior feed-back-ului - deși îl posedă și pe acesta în sine – care este uneori restrictiv, incomplet, simplificator și rutinier.

Pull-back-ul se constituie așadar într-un procedeu care investighează fenomenul de la origini, îl consideră într-un proces consonantic și îl ia drept parte a armoniei pentru a defini disfuncționalitățile și dezechilibrele sistemului și a stabili ce anume a mai rămas valid din întreg.

Aplicabilitatea metodei poate fi extrem de vastă, dar ea își găsește un real mod de validare în fenomenologia acțională.

Problematica raționametelor nuanțate și evaluărilor imprecise au mai fost dezbătute în sfera militară (vezi cpt. Ciobanu Viorel și col. ing. Ilie Gheorghe - ”Opinii privind posibilitatea și modalitățile de aplicare a matematicii nuanțate în procesul conducerii militare”, Gândirea militară românească, nr.1/1991), evidențiindu-se și preocuparea pentru a controla situații care nu pot fi prevăzute în detaliu.

Adeseori se încearcă un mijloc de translatare a situației științifice urmărite, la un mod tradițional și conservatorist de clasificare și nominalizare a lucrurilor și fenomenelor. De aceea, nu acceptăm ideea și teoria ”conducerii prin profeți”. O acceptăm doar ca pe o ipoteză încărcată de ironie și nu ca pe o problemă ce ar merita, fie și atenția pasageră a analistului.

Pull-back-ul devine astfel o metodologie temeinică și argumentată științific care nu tangențiază numai aspectele emoționale și subiective, ci și pe cele legate de sfera aleatoriului.

În momentele de tensiune și conflict este recomandat să se ia în calcul pentru aplicarea metodei pull-back-ului și starea de imprecizie, aspect ce obligă la detașarea esențialului de neesențial, a acordului și dezacordului, a asemănării și deosebirii, a pozitivului și negativului, care dau sens fenomenelor de cunoaștere umană și duc la alegerea variantei optime din multitudinea de alternative.

Prin aceasta, rezonanța odoblejiană poate avea astăzi o impresionantă valorificare și în spațiul de acțiune militară, ajutând la identificarea acelor potențialități umane și alegerea celei mai potrivite formule de analiză și de control în momente de maximă solicitare umană, datorită faptului că își impune caracterul selectiv, iar gândirea și cunoașterea sunt fenomene reversibile, deci de rezonanță (vezi și Riscul operativ, tratarea nuanțată a semnificațiilor informațiilor, tratarea nuanțată a raportului de forțe în ”Gândirea militară românească”, nr. 1/1991).
În domeniul militar se poate găsi un sistem de implementare a pull-back-ului tocmai datorită faptului că actul de bivalență al controlului se realizează și pe verticală și pe orizontală, iar decizia devine în echivalență cu nivelul optim și însumează un fenomen dual, bipolar, specific cunoașterii prin rezonanță (Ștefan Odobleja a descoperit legile rezonanței și ale consonanței, în genere, cele mai importante fiind principiul reversibilității și al circularității).

Atunci când nu sunt detectate părțile ascunse ale acțiunii militare, ele pot fi deduse și prin implicarea acestei modalități de analiză și până la urmă chiar interpretate – lucru care se abstrage în mod frecvent acțiunii feed-back-ului.

Dar atunci când aspectarea globală a acțiunii militară nu este posibilă, pull-back-ul potențializează despărțirea în secvențe analitice și apoi cuplarea acestora în ansambluri prospective, pentru a se determina un mod de rezolvare și de optimizare a soluței prin consonanța elementelor de context.

Consonantismul presupune deci o logică a armoniei, el invitând și în gândirea și acțiunea militară la respectarea acestei legi, căci numai neaplicarea ei ar determina disfuncții, ar însemna dihotomizarea demersului acțional. Astfel, pull-back-ul acceptă indecizia și uneori ambiguitatea, pentru că el stabilește o ierarhizare de valori obiective și conduce la realizarea unor sinteze profunde în interiorul acestora, prin obținerea unei rezultante optime.

În fond, la baza întregului demers știițific se află actul evaluării multiple, acțiunea de ”du-te vino”, ”de piston”, cu recunoașterea obligatorie a tuturor factorilor complementari. Nu există în această verificare propusă numai conceptul de vechi și nou, nu se elimină una sau alta dintre posibilități, nu se acceptă exclusivismul sau dimensiunea extremelor, ci toate la un loc, implicând deci interiorul și exteriorul, începutul și sfârșitul, obiectivul și subiectivul, toate constientizându-se și completându-se reciproc.

Acestea devin aspecte inteligibile și cu obligatorie rezonanță praxiologică, repudiind entropicul și aleatorul, ca efect al manifestării rezonanței prin fenomene de amplificare și interferență, implicând cunoașterea intrinsecă și extinsecă, ca urmare a unei detecții și păstrări a structurii, impuse de gândirea dialectică.

În momente de pace, fenomenul militar privit din exterior pare a fi un model de desfășurare pe criteriile firescului, ale normalului, prin respectarea ierarhizării instituționale, a legilor științei și artei militare, iar mijloacele de control, de confirmare devin secundare acțiunii fundamentale.

Dar, în vreme de conflict armat, pentru efecientizarea strategiei și tacticii de profil, aspectologia confirmării valorice devine prioritară, căci de-a lungul istoriei, nici un comandant nu a conceput înfrângerea propriei armate, fără a se verifica dacă se poate sau nu continua procesul conceput. De aceea, de fiecare dată, s-a căutat -cu efective cât mai puține și cu mijloace tehnice, operaționale, de concepere superioare (vezi ”Știință și tehnică”, nr.10/1992)- să se dea lovitura hotărâtoare și să se obțină maxim de rezultat scontat.

Tocmai din această necesitate reală, de a găsi soluțiile cele mai potrivite, de a proteja trupele proprii, de a-și asigura superioritatea acțională și tehnică de profil este necesară o metodologie înaltă de control și un concept cuprinzător – pull-back-ul – pe care încercăm să-l evidențiem și în domeniul gândirii și acțiunii militare, ca un mod deosebit de analiză și sinteză, de verificare și evaluare de la cauză la efect și reciproc. Aceasta este caracteristica de dinamizare specifică rezonanței și care se grefează cu precizie și pe sistemul militar.

Contextul militar este în exclusivitate de concepție și acțiune, iar ca particularitate a aplicării modalităților sale instrumentale se folosește adeseori specificitatea domeniilor tactic, operativ și strategic, care proiectează în fond tocmai coordonata teoretico-pragmatică, adică procesul complex de concepere și realizare a activităților în condiții diferențiate, adeseori surprinzătoare, în forme care să dispună de posibilitatea de a replica, de a contracara orice intervenție a părții adverse, iar în caz de război, și nu numai – orice plan ascuns pe care comandamentele implicate în conflict trebuie să îl detecteze și să îl contracareze.

Tocmai din această cauză, modalitățile de comensurare și control prin feed-back a posibilităților de luptă, de acțiune și a resurselor existente la un moment dat, sunt insuficiente, sunt simplificatoare și puțin convingătoare, nu posedă tocmai acel contur argumentativ și de determinare circumstanțială care să dea un răspuns obiectiv și clar decizorilor care au declanșat acțiunea militară.

 Declanșarea unui conflict militar presupune un grad de introspecție și extrospecție, deoarece decidenții politici și militari, statele majore și chiar luptătorii văd în ei înșiși, dar văd și în afară, deducând asemănări, analogii și identificări.

Cele două aspecte se completează, coroborează, nu se opun între ele, nu se substituie una alteia. Niciuna nu este suficientă și nu poate elimina pe cealaltă. Cele două moduri se aseamănă întrucâtva cu mașina de cusut, care concomitent lucrează cu două fire - unul interior, introspectiv, altul, exterior, extrospectiv - iar Ștefan Odobleja afirmă că nici una nu trebuie să îmbrace aspectul primordial, ci trebuie să se raporteze la armonia generală.

Așadar, feed-back-ul urmează o cale prea ”simplificatoare” și prea ”tehnicistă”, rezumativă și adesori lacunară, lucru care ar putea fi considerat doar ca o parte a introspectivului, în timp ce pull-back-ul - așa cum am mai afirmat– realizează o proiecție mai dezvoltată, mai amplă, o raportare la condițiile de context, un fel de ”istoricizare” a fenomenului, făcându-se o caracterizare mai deplină a acțiunii respective, deci implică extrospectivul și-l pune în armonie consonantică cu introspectivul.

Așa cum am mai menționat, metoda pull-back-ului aplicată structural, secvențial și temporal, uneori momentual poate fi comparată cu ”mișcarea de du-te vino” a pistonului. Este altfel spus metoda pistonului în analiza științifică a gândirii și acțiunii militare. Dacă această cursă pe care o realizează mașinal pistonul pe principiile înaintării și revenirii este corect concepută, folosind elementele științei, ale tehnicii, el nu va ”greși” nici la dus nici la întors, pentru că întoarcerea este o dovadă incontestabilă a unei înaintări optime și fiecare mișcare intră în rezonanță.

Așadar, în actul de ducere, de împingere, de propulsare a pistonului se află de fapt actul de răspuns, de revenire, de întoarcere a lui, controlul rezultatelor prin adevărul științific al proiectului de pornire. Dacă la propriu fiabilitatea pistonului exprimă tendința de perfecțiune, putem accepta în terminologia de profil fiabilitatea pull-back-ului ca fenomen și metodă de evaluare a unor macro și micromecanisme sociale, fie ele și în cazul conflictelor cu specific militar.

Contextul militar conferă chiar în vreme de pace nenumărate posibilități de aplicabilitate a controlului prin pull-back, în actul complex de pregătire și instruire, de formare și educare a tuturor actanților implicați în acest demers, iar în vreme de conflict armat el poate deveni o importantă “armă” a comandanților și statelor majore, a oricărui conducător care stăpânește și este stăpânit de singurul scop și sentiment, acela de a învinge, de a obține victoria cu prețul a cât mai puține sacrificii umane dar și cât mai puține pierderi materiale.

Demersul pull-back se poate reitera în cadrul evantaiului de forme și mijloace pe care le folosește un comandant de la nivelul microgrupului, până la etajele superioare ale organigramei militare. Demersul analitico-științific poate decela și detașa elementele hotărâtoare determinante de cele cu rol secundar având posibilitatea să ignore, să disimuleze unele aspecte prin mijloace științific-obiective.

Se impune, în asemenea situații, definirea unui RELEU VALORIC INFORMAȚIONAL ȘI DE DECIZIE (RVID), astfel încât eșantionul uman implicat în acțiune să corespundă sub toate aspectele personalității actanților, să aibă permanent control din partea decizorilor, iar hotărârea ulterioară să poată fi luată în conformitate cu elementele de surpriză, de dificilă intervenție, pe care le-au întâlnit factorii de conducere și cărora le-au făcut sau nu față din varii cauze.

Atât în vreme de pace cât și în momentele conflictuale este necesară evidențierea prin aplicabilitate a actului complex de pull-back, acesta fiind o acțiune amplă de ”restaurare„ valorică a capacităților ideatic acționale, de așezare într-o ierarhie optimală a specialiștilor, de cercetare, de investigare și de valorificare a datelor concrete obținute dintr-un contur de specific, care să prospecteze, să comensureze, să concluzioneze superior o anumită stare de fond și să elaboreze decizii pertinente, să ”vadă” începutul, derularea sfârșitului și răspunsul demersului acțional. Pentru aceasta este necesar să se conceapă UN RELEU VALORIC INFORMAȚIONAL ȘI DE ACȚIUNE (RVIA), de la bază la vârful piramidei, cu interacțiuni de depozit informațional.

Definind pull-back-ul, vom detașa esențialul de neesențial, faptul că el lucrează ”prin oameni” și ”nu cu oameni”, așa cum la Ștefan Odobleja lucrul cel mai important este producerea informațiilor si nu transmiterea lor. Acest fenomen obligă la cunoaștere profundă, la cercetare amănunțită, la extrapolare fecundă și superioară, de modelare, de translatare dintr-o sferă de discipline în alta, de analiză inter și pluridisciplinară, precum și de superioară forță de sinteză, de interpretare specifică, de particularizare și generalizare, de abstractizare și concluzionare.

Suntem conștienți că determinările cognitive ale conturului ideatic ca și ale celui faptic, pot surprinde sau pot crea stări de ambiguitate, dar suntem siguri că metodologia pull-back-ului va constitui într-o perioadă extrem de scurtă o reală valoare, un ”instrument” inconfundabil de control, de verificare, de apreciere și aspectare, de concluzionare și de fundamentare la elaborarea deciziilor, un element indispensabil al științei conducerii la nivel micro sau macrosocial până la individ.

Pentru că este un prilej deosebit, pentru că se omagiază numele, fapta și gândirea unui întemeitor de concepție și de idee care va revoluționa unele domenii ale științei - Ștefan Odobleja - se cuvine să închinăm cu tot respectul un cuvânt de recunoștință și admirație, de prețuire și reverență față de omul, savantul, cecetătorul, modest și tăcut, care s-a abstras frământărilor lumii trecătoare pentru a rămâne nemuritor!

Gestul lui Ștefan Odobleja, actul său deliberat de creare a unei noi psihologii – pe baza căreia să fie fundamentate științele- este aprofundat și validat astăzi de cercetători din toate domeniile de activitate, iar metoda științifică propusă de el - CONSONANTISMUL - cucerește noi spații și timpuri, și se înstăpânește peste tot ceea ce cunoașterea umană descoperă ceas de ceas.

Nu ne rămâne, ca urmași imediați și cercetători, decât să-i omagiem demersul și să arătăm la sfârșitul acestui secol, că actul său temerar de a vedea dincolo de alcătuirile firești ale vieții, se va bucura de succes, va înnobila viitorul.

Îi dorim marelui savant recunoaștere veșnică și prețuire mondială!