Aspectarea Și procesarea consonantică a actului de conducere în devenirea militară
(Conferința Națională de Cibernetică, Oradea, mai 1999)
Se cunoaște că dispersarea obiectivă, argumentată de motivații ideologice și de grup - care a trenat universul socio-uman global și a generat aspecte conceptuale, de doctrină geopolitică, rupând echilibrul și armonia dată - a determinat în momente diferite ale istoriei o dinamică haotică a puterii planetare la modul superlativ.
Acesta a implicat în chip real un contra-reflex conceptual și de atitudine, care în actualitate s-a transformat într-o forță de dimensiuni mondialiste, de depolitizare graduală și nuanțată a puterii de orice fel.
Inversarea raportului de proporționalitate între elementele concrete ale forței specifice devine imperioasă sub impactul revoluției tehnico-știițifice și concepțiilor noi, politice.
Transferul, în cea mai mare parte, a sistemului de teorii și norme din sfera politică în cea militară devine de jure și de facto – un imperativ de înaltă substanță psihologică a prezentului.
Se constată în interiorul convergenței sistemelor ”nuanțări”, gradualizări consonantiste, de acceptare, acceptare parțială sau neacceptare a unor formule prestabilite cu substrat politico-militar, dar și superioare soluții de consens, care se coroborează în atitudini raționale și logice, având ca motivație incontestabilă viața și stabilitatea mondială, pe principiul continuității și autonomiei.
Asumarea în mod gradual, ”nuanțat” de către națiuni, foruri, organisme, instituții internaționale, a unei variante sau alteia – ca opțiune politico-militară, generată de democrația noilor relații- se concretizează în descoperirea soluției de adevăr, evidențiind factori consonantiști, eliminând arbitrariul, toate subsumându-se factorului de prețuire și respect față de om și psihologia sa, ca valoare supremă a socialului.
Coeficientul de obiectiv și consonanță se deduce din termenul de ”permanență a istoriei lumii”, de evaluare a pozitivului dincolo de nenumăratele manifestări ale fenomenului distructiv, ce a caracterizat până acum evoluția societăților omenești.
Însă, în spațiul temporal actual, acțiunile militare sunt rezultanta unor variante de concepte, idei, decizii, modele, intersectate într-un grad diferit, dependent de implicațiile științifice actuale, într-o soluție optimă, derivând din principiul fundamental al diversității politicilor publice și doctrinelor militare a statelor. Acest arc de variante se subsumează într-o metodologie centrală cu un ax de ipoteze diferite, care se condiționează de scenariile alternative.
Determinarea calitativă și consonantică rămâne obiectivul esențial ce grevează întregul sistem de mutații privitoare la dotare, structura funcțională, căi și mijloace de desfășurare (folosire) a resurselor umane și materiale (tehnice), evoluția pregătirii tuturor eșaloanelor pentru finalizarea capacității superioare de acțiune a trupelor.
Predominant în aprecierea șansei de izbândă politico-militară nu rămân numai caracterul de echivalență umană, materială și tehnică, ci și posibilitatea descifrării exacte a elementelor intuitiv-situaționale momentane sau de perspectivă a actanților - bineînțeles într-un grad mai mare sau mai mic - având ca vector sumativ și definitoriu valoarea anticipativă a factorilor de decizie, obligând astfel permanenta creștere a performanțelor individuale și de grup, făcându-se apel totodată și la determinările de vizionarism și consonanță.
Acțiunile de luptă moderne impun reevaluarea exigentă a artei și științei militare clasice, tradiționale și acceptarea -într-o măsură mai mare sau mai mică- în raport cu specificul situațional și a unor proceduri, metode, standarde, tehnici, algoritmi de luptă eficientizate și prin factorul moral și de dotare superioară –validate și de experiența altor armate– renunțându-se cu discernământ la elementele perimate, atât pe plan conceptual cât și acțional.
În acest context, lupta modernă este obiectiv determinată de factorul de coordonare și cooperare a categoriilor de forțe angajate, sub imperativul necesităților strategic-operativ-tactice și a perspectivelor reale de atingere a obiectivelor propuse.
În noile concepții ale armatelor moderne, s-a schimbat ”nuanțat” și raportul dintre ”front” și ”spatele frontului”, neproiectând în prim plan pe nici una dintre ele, ci realizându-se – în funcție de imperativele momentului - într-un grad mai mare sau mai mic, modalități optime de comandă și acțiune a necesității fiecăruia, raport implicat în situația concretă tactic-operativ-strategică.
Coordonatele de veridicitate și temeinicie a gândirii militare moderne nu exclud, ci dimpotrivă implică coeficientul de intuire-previziune-realizare, care obligă factorii de decizie-comandă-acțiune la o permanentizare a stadiului de pregătire pentru luptă, tactic-operativă și de mobilizare, impuse atât de factorul timp cât și cel de intervenție maximă.
Caracteristica dominantă a luptei moderne rezidă din consonanța alternării formelor de luptă, corelând acalmia cu maxima solicitare, a frontului cu spatele frontului, a continuității și discontinuității acțiunilor specifice în arii spațiale diverse, completându-se imediat marile unități și unități cu resurse umane și materiale, precum și consonanța (coordonarea) diferitelor categorii de forțe armate, spre atingerea scopului propus.
Acestea nu exclud elementele de specificitate militară, de tradiție și inovație, ci se contopesc într-o logică rezonantă, în forme de acțiune exacerbate prin eficiență și rezultat scontat.
Dominanta caracteristică a războiului modern se raportează la posibilitățile interferenței acțiunilor terestre, aeriene, navale și cosmice pe spații vaste, în profunzimea dispozitivelor de luptă și în dinamica ritmurilor temporale de aplicabilitate, toate acestea fiind trăsături de fond quadimensionale ale structurilor militare.
Caracteristica majoră a acestora, ca urmare a efectelor progresului științific actual este astfel, o confruntare a ideilor, concepțiilor, doctrinelor și tehnicii specifice, performant superioare din domeniul terestru, aviatic, naval și cosmic, a implementării informaticii și ciberneticii în activitatea de analiză-sinteză-decizie-acțiune, dar sub dominanta de voință umană și capacitatea de aplicabilitate a particularităților, în funcție de timp și anotimp, precum și de potențialitățile tehnico-materiale.
Elementul de sincronizare a raportului om-tehnică este, prin urmare, supus posibilității de „nuanțare” obiectivă și subiectivă în consonantism, între limite admise, rațional determinate în cea mai înaltă concretizare și contopire, care să ducă cert și efectiv la scopul final. Este în fapt un exercițiu, care contribuie la obținerea rezultatului din laturile consonanței explicite și implicite.
Particularizând, în funcție de gradul aplicabilității prezumtive a factorului tehnic, potențialul strategic, operativ și tactic va deveni hotărâtor, între limite acceptabile, dar reale, într-o relație de rezonanță reciprocă.
Definitoriu va fi cuantumul de timp care va facilita devansarea graduală a intervenției, care se va constitui într-un adevărat temei protector, dacă și numai dacă coeficientul de surprindere (tehnică, conceptuală, organizațională, în acțiuni etc.) devine original, optimizat, bine inițiat și aplicat derutant, corespunzător concretului de stare, iar conexarea acțiunilor va trebui să dobândească flexibilitate, cu posibilități de disipare în funcție de gradualizarea potențialului propriu sau al inamicului, rezultând soluția optimă în dihotomia acțiune-nonacțiune, fără caracter exclusivist.
Variabilitatea conceptuală și de atitudine acțională obligă reconsiderarea pe temeiul cognoscibilității situației reale și potențial probabile, a diversității de situații care pot genera, adeseori elementele de surpriză, ce trebuie să intre în sfera previziunii comenzii și finalizării demersului politico-militar.
Astfel, considerentele ideatice și acționale din sfera analitico-decizională se insinuează fără a desconspira normalitatea în actul de inițiere și decelare a operației și luptei, act care își va avea radixul de specific în axiologia valorică a variantelor optimale, de cunoaștere și recunoaștere, în instrumentarea tuturor informațiilor și stărilor, chiar și din contactul dintre ”software-ul” uman și ”hardware-ul” material.
Alegerea variantelor în actul devenirii militare incumbă - volens-nolens - și demersul nuanțării și gradualizării pe principiul consonantismului, pe cel al folosirii timpului astronomic și operativ, astfel încât el să dobândească coordonata de optim acțional.
Așadar, orice demers ideatic și faptic, al sistemului militar în general, trebuie să se regăsească cu măsură în raționalitate, astfel încât ea să fie un element al principiului consonantist și să se desfășoare sub imperiul echilibrului, ca rezultantă a armoniei universale.
Savantul Ștefan Odobleja ne învață să ținem seama de aceste legi fundamentale ale lumii, căruia și cu acest prilej, prin contribuțiile noastre ne străduim să-i mulțumim, recunoscându-i meritele, căci ne-a deschis o fereastră largă spre imensitatea de senin a albastrului universal, ca lumea de mâine să fie mai bună.
Considerăm că este un merit incontestabil că a descoperit un principiu genial - CONSONANTISMUL - ce a făcut înconjurul lumii, îmbrăcat în hainele modeste ale unui savant de o valoare superlativă.
__________________________________ Acesta a implicat în chip real un contra-reflex conceptual și de atitudine, care în actualitate s-a transformat într-o forță de dimensiuni mondialiste, de depolitizare graduală și nuanțată a puterii de orice fel.
Inversarea raportului de proporționalitate între elementele concrete ale forței specifice devine imperioasă sub impactul revoluției tehnico-știițifice și concepțiilor noi, politice.
Transferul, în cea mai mare parte, a sistemului de teorii și norme din sfera politică în cea militară devine de jure și de facto – un imperativ de înaltă substanță psihologică a prezentului.
Se constată în interiorul convergenței sistemelor ”nuanțări”, gradualizări consonantiste, de acceptare, acceptare parțială sau neacceptare a unor formule prestabilite cu substrat politico-militar, dar și superioare soluții de consens, care se coroborează în atitudini raționale și logice, având ca motivație incontestabilă viața și stabilitatea mondială, pe principiul continuității și autonomiei.
Asumarea în mod gradual, ”nuanțat” de către națiuni, foruri, organisme, instituții internaționale, a unei variante sau alteia – ca opțiune politico-militară, generată de democrația noilor relații- se concretizează în descoperirea soluției de adevăr, evidențiind factori consonantiști, eliminând arbitrariul, toate subsumându-se factorului de prețuire și respect față de om și psihologia sa, ca valoare supremă a socialului.
Coeficientul de obiectiv și consonanță se deduce din termenul de ”permanență a istoriei lumii”, de evaluare a pozitivului dincolo de nenumăratele manifestări ale fenomenului distructiv, ce a caracterizat până acum evoluția societăților omenești.
Însă, în spațiul temporal actual, acțiunile militare sunt rezultanta unor variante de concepte, idei, decizii, modele, intersectate într-un grad diferit, dependent de implicațiile științifice actuale, într-o soluție optimă, derivând din principiul fundamental al diversității politicilor publice și doctrinelor militare a statelor. Acest arc de variante se subsumează într-o metodologie centrală cu un ax de ipoteze diferite, care se condiționează de scenariile alternative.
Determinarea calitativă și consonantică rămâne obiectivul esențial ce grevează întregul sistem de mutații privitoare la dotare, structura funcțională, căi și mijloace de desfășurare (folosire) a resurselor umane și materiale (tehnice), evoluția pregătirii tuturor eșaloanelor pentru finalizarea capacității superioare de acțiune a trupelor.
Predominant în aprecierea șansei de izbândă politico-militară nu rămân numai caracterul de echivalență umană, materială și tehnică, ci și posibilitatea descifrării exacte a elementelor intuitiv-situaționale momentane sau de perspectivă a actanților - bineînțeles într-un grad mai mare sau mai mic - având ca vector sumativ și definitoriu valoarea anticipativă a factorilor de decizie, obligând astfel permanenta creștere a performanțelor individuale și de grup, făcându-se apel totodată și la determinările de vizionarism și consonanță.
Acțiunile de luptă moderne impun reevaluarea exigentă a artei și științei militare clasice, tradiționale și acceptarea -într-o măsură mai mare sau mai mică- în raport cu specificul situațional și a unor proceduri, metode, standarde, tehnici, algoritmi de luptă eficientizate și prin factorul moral și de dotare superioară –validate și de experiența altor armate– renunțându-se cu discernământ la elementele perimate, atât pe plan conceptual cât și acțional.
În acest context, lupta modernă este obiectiv determinată de factorul de coordonare și cooperare a categoriilor de forțe angajate, sub imperativul necesităților strategic-operativ-tactice și a perspectivelor reale de atingere a obiectivelor propuse.
În noile concepții ale armatelor moderne, s-a schimbat ”nuanțat” și raportul dintre ”front” și ”spatele frontului”, neproiectând în prim plan pe nici una dintre ele, ci realizându-se – în funcție de imperativele momentului - într-un grad mai mare sau mai mic, modalități optime de comandă și acțiune a necesității fiecăruia, raport implicat în situația concretă tactic-operativ-strategică.
Coordonatele de veridicitate și temeinicie a gândirii militare moderne nu exclud, ci dimpotrivă implică coeficientul de intuire-previziune-realizare, care obligă factorii de decizie-comandă-acțiune la o permanentizare a stadiului de pregătire pentru luptă, tactic-operativă și de mobilizare, impuse atât de factorul timp cât și cel de intervenție maximă.
Caracteristica dominantă a luptei moderne rezidă din consonanța alternării formelor de luptă, corelând acalmia cu maxima solicitare, a frontului cu spatele frontului, a continuității și discontinuității acțiunilor specifice în arii spațiale diverse, completându-se imediat marile unități și unități cu resurse umane și materiale, precum și consonanța (coordonarea) diferitelor categorii de forțe armate, spre atingerea scopului propus.
Acestea nu exclud elementele de specificitate militară, de tradiție și inovație, ci se contopesc într-o logică rezonantă, în forme de acțiune exacerbate prin eficiență și rezultat scontat.
Dominanta caracteristică a războiului modern se raportează la posibilitățile interferenței acțiunilor terestre, aeriene, navale și cosmice pe spații vaste, în profunzimea dispozitivelor de luptă și în dinamica ritmurilor temporale de aplicabilitate, toate acestea fiind trăsături de fond quadimensionale ale structurilor militare.
Caracteristica majoră a acestora, ca urmare a efectelor progresului științific actual este astfel, o confruntare a ideilor, concepțiilor, doctrinelor și tehnicii specifice, performant superioare din domeniul terestru, aviatic, naval și cosmic, a implementării informaticii și ciberneticii în activitatea de analiză-sinteză-decizie-acțiune, dar sub dominanta de voință umană și capacitatea de aplicabilitate a particularităților, în funcție de timp și anotimp, precum și de potențialitățile tehnico-materiale.
Elementul de sincronizare a raportului om-tehnică este, prin urmare, supus posibilității de „nuanțare” obiectivă și subiectivă în consonantism, între limite admise, rațional determinate în cea mai înaltă concretizare și contopire, care să ducă cert și efectiv la scopul final. Este în fapt un exercițiu, care contribuie la obținerea rezultatului din laturile consonanței explicite și implicite.
Particularizând, în funcție de gradul aplicabilității prezumtive a factorului tehnic, potențialul strategic, operativ și tactic va deveni hotărâtor, între limite acceptabile, dar reale, într-o relație de rezonanță reciprocă.
Definitoriu va fi cuantumul de timp care va facilita devansarea graduală a intervenției, care se va constitui într-un adevărat temei protector, dacă și numai dacă coeficientul de surprindere (tehnică, conceptuală, organizațională, în acțiuni etc.) devine original, optimizat, bine inițiat și aplicat derutant, corespunzător concretului de stare, iar conexarea acțiunilor va trebui să dobândească flexibilitate, cu posibilități de disipare în funcție de gradualizarea potențialului propriu sau al inamicului, rezultând soluția optimă în dihotomia acțiune-nonacțiune, fără caracter exclusivist.
Variabilitatea conceptuală și de atitudine acțională obligă reconsiderarea pe temeiul cognoscibilității situației reale și potențial probabile, a diversității de situații care pot genera, adeseori elementele de surpriză, ce trebuie să intre în sfera previziunii comenzii și finalizării demersului politico-militar.
Astfel, considerentele ideatice și acționale din sfera analitico-decizională se insinuează fără a desconspira normalitatea în actul de inițiere și decelare a operației și luptei, act care își va avea radixul de specific în axiologia valorică a variantelor optimale, de cunoaștere și recunoaștere, în instrumentarea tuturor informațiilor și stărilor, chiar și din contactul dintre ”software-ul” uman și ”hardware-ul” material.
Alegerea variantelor în actul devenirii militare incumbă - volens-nolens - și demersul nuanțării și gradualizării pe principiul consonantismului, pe cel al folosirii timpului astronomic și operativ, astfel încât el să dobândească coordonata de optim acțional.
Așadar, orice demers ideatic și faptic, al sistemului militar în general, trebuie să se regăsească cu măsură în raționalitate, astfel încât ea să fie un element al principiului consonantist și să se desfășoare sub imperiul echilibrului, ca rezultantă a armoniei universale.
Savantul Ștefan Odobleja ne învață să ținem seama de aceste legi fundamentale ale lumii, căruia și cu acest prilej, prin contribuțiile noastre ne străduim să-i mulțumim, recunoscându-i meritele, căci ne-a deschis o fereastră largă spre imensitatea de senin a albastrului universal, ca lumea de mâine să fie mai bună.
Considerăm că este un merit incontestabil că a descoperit un principiu genial - CONSONANTISMUL - ce a făcut înconjurul lumii, îmbrăcat în hainele modeste ale unui savant de o valoare superlativă.
LOGICA REZONANTĂ – acest termen aparține savantului Ștefan Odobleja și definește un proiect grandios –dar nefinalizat- o logică cibernetică, ce reprezintă o revenire asupra temei circularității. Ideea sa fundamentală a fost posibilitatea mecanizării gândirii, a gândirii concepută ca un act creativ, ce urma să-și găsească o reprezentare geometrică- spațializată. Odobleja nu reduce gândirea la rezultatul ei, ci la producerea ei, aratând că pentru aceasta este necesară o nouă metodologie, deci o logică nouă, pe care a numit-o LOGICA REZONANȚEI. Aceasta urma sa aibă 4 discipline:geometria logicii, cinematica logicii, dinamica logicii și mecanica logicii. Geometria logicii reprezenta momentul exterior, pictural schematic al gândirii,cinematica logicii constituia momentul sculptural al acesteia; dinamica logicii reprezenta gândirea artificială, iar mecanica logicii era concepută ca fiind automatizarea gândirii.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adaugati comentariul dvs.