Cunoașterea vizionară și consonantică – un program de studiu

CunoaȘterea vizionară Și consonanticA – un program de studiu

(Simpozionul „Viața și inteligența artificială”, Oradea, 17-18 iulie 1994)

Coautor Victor Săhleanu

Lucrarea noastră pornește de la o constatare pe care o poate face oricine parcurge ”Psihologia consonantistă” a lui Ștefan Odobleja:

· pe de o parte el acordă ideilor de inspirație auditivă (consonanță, disonanță, vibrații, rezonanță, armonie) valoarea principală în elaborarea sistemului său;

· pe de altă parte folosește amplu figurația și graficele pentru a-și explicita tezele și face un adevărat elogiu acestor auxiliare geometrice ale gândirii.

Ștefan Odobleja afirmă în introducerea la ”Psihologia consonantistă”: „Am folosit pe larg figurile analogice – scheme geometrice concretizând idei, reprezentând asemănări între psihicul cel mai subtil și fizicul cel mai grosolan. Succesul figurilor va însemna:

1. justificarea empirismului și importanța fundamentală a simțurilor;

2. dovada că totul se poate reduce la imagine-și la baza celor mai abstracte cunoștințe ale noastre există, cel mai adesea, imagini vizuale;

3. dovada că orice cunoaștere este o analogie – atunci când ea nu este pură amintire;

4. un bun argument în favoarea tezei că imaginea este elementul uzual și necesar al gândirii;

5. un argument împotriva tezei opuse, a gândirii fără imagini, pretenție fără fundamente, care ne face să confundăm actul gândirii cu o pseudo-gândire (lipsită de sens) a verbalismului pur;

6. justificarea și recomandarea de a folosi la maxim procedeul de figurație în toate expunerile, ca un mijloc valoros de comunicare a gândirii: în orice cercetare sau creație, ca un factor viguros de concretizare și o sugestie a unor asemănări.

Majoritatea ideilor noastre, chiar a celor foarte aride și abstracte ale Filosofiei sunt apte pentru a fi vizualizate, spațializate, geometrizate. Putem de pe acum să prevem cu siguranță, că unele tratate viitoare de Filozofie vor fi amplu figurate, ce le va face mai explicite și împlinite, mai accesibile, mai utile și mai puțin echivoce” (op. cit. pg. 6, ediția I.C. Drăgan).

Se deduce de aici că reprezentarea figurativă, imagistică a ideii îmbogățește posibilitatea cogniției, chiar dacă informația este la un moment dat abstractă și imposibil de controlat, pentru moment, caracterul ei productiv.

 De fapt, ideile se pot constitui în mesaje prin reprezentări ce au la bază fluxul informațional și câmpul energetic adecuat, dacă și numai dacă se constată posibilitatea de emițător-receptor în condițiuni optime și dacă se armonizează cu contextul vibratoriu al microuniversului.

Într-adevăr, ”Psihologia consonantistă” ar putea fi o ilustrare, ea conținând aproape 300 ”figurațiuni”. Ultima schemă este introdusă într-un subcapitol intitulat ”Figurațiunea”. Citim într-un paragraf al subcapitolului: ”scriitura este o traducere vizuală a limbajului verbal; este o vizualizarea a auditivului”. Problema nu pare însă aptă de a fi simplificată, căci tot autorul – energetician în concepție, opune recepției auditive (energetică, sonoră), - celei vizuale, care se slujește de scris, recepție „superioară”, adresată celui mai elaborat dintre simțuri, dar care este o expresie acțional lucrativă necesitând instrumente adecuate.

Verba volant – conchide: scripta manet – gândire materializată, conservată. Însă principiile sonicității pot astfel imagina corelații încă nedecelate chiar între nivelul atomic și molecular al materiei interne, ce vizează și comportamentul subiecților biologici. De fapt, sonologia, așa cum afirmă cercetătorul Corneliu Cezar (”Introducere în sonologie”, Editura Muzicală, 1984) poate realiza o punte de comuniune între nivelurile obiective și subiective, între fenomenul faptic și cel interpretativ și, prin extensie, între nivelurile fizice și chimice și cele biologice și psihologice.

Dar – ne putem atunci întreba – cuvintele sunt numai expresia laringiană a gândirii? Sunt numai sunete – iar sonorul este numai cuvânt gramaticalizat și are semnificații fizico-energetice speciale, care să ducă și la interpretări intelectuale mai înalte decât cele ale ”figurațiunii”? Ce înțeles ar avea ”consonantismul” dacă s-ar reduce la scheme geometrice și ar trece cu vederea faptul că ”rezonanța” nu este doar un semnal cu patru silabe - și nu un principiu metafizic sau ”categorial”?

La sugestia lui Victor Săhleanu ne-am propus să cercetăm dacă situația aparent contradictorie din textele fundamentale ale lui Ștefan Odobleja nu exprimă două moduri de gândire eventual complementare.

Una – axată pe vizual – se manifestă maximal în ceea ce am numit gândire ”vizionară”. Ea depășește figurația schematică sau schematizantă, ajungând la viziuni și sunarii, din care am enumerat, deocamdată, cîteva zeci: putând fi așadar, exprimată nomotetic și ideografic, narativ, imperativ, poetic, retoric, deziderativ, chiar ”apocaliptic” (simbolic, esoteric, ocult).

Ea impregnează prin figuri de stil spațializante, chiar gândirea despre timp, succesiuni de timp, iar ”concepțiile”, în înțelesul lor, cuprinzător al cuvântului sunt denumite ”viziuni”, ”puncte de vedere” și altele, chiar dacă se prezintă la nivelul pur discursiv și abstract (e suficient să fie gândite: nu e nevoie neapărat să fie vorbite sau ”scrise” pentru că informația se regăsește în actul gândirii, fie în forma finală de cuvânt, numai că ea trebuie deocamdată și receptată pe aceleași coordonate consonantice).

A doua am identificat-o în concepția antropologică a lui Lucian Culda, unde întâlnim o teză teroretică interesantă, care afirmă că trebuie să se plece de la ”natura vocabularelor utilizate”. Omul ar utiliza trei tipuri de vocabulare: verbale, spațial-cromatice (figurative) și muzicale (”Omul, cunoașterea, gnoseologia”, Ed. Științifică și Enciclopedică, p. 29).

Abordarea este psihologică, dar ea are corespondențe ontologice. Vom spune așadar că logosul muzical este o variantă ontică a legității cosmice și o cale de a aborda sau măcar de a intui.

Mai există și alte încercări contemporane de a sugera modele de acest tip, în științe ale Naturii și ale Omului. Una dintre ele este cea a altor români, A. Boncea și V. Săhleanu (”Număr, viață, rezonanță”, Editura Litera, 1985). Ea este convergentă cu consonantica, dar la nivelul ontic - și nu numai psihologic și logic. Ea cercetează semnificațiile unor ”cantități” ponderale ale unor parametri vibratori submoleculari, pentru interpretarea acțiunilor catalitice, enzimatice și bioactive, inclusiv farmacologice.

Corespondențele numerice și caracterizările prin ”numere” ale afinităților și reacțiunilor sunt ”cheia” de boltă în înțelegerea fenomenelor biologice elementare. Noțiunea de rezonanță este operantă cifric, nu metaforic adică ”dă socoteală”. Este interesant că aceste calcule pornesc de la figurativul formulelor chimice, pe aceleași principii, pe care se găsesc simetrizări numerice între mesajele muzicii și cele ale matematicii și vieții în general.

Dar acest figurativ nu este analogic în înțelesul lui Odobleja; dar nu este nici figurativul ”mecanic” al corespondențelor spațiale (contiguitate, ”cheie în broască”, etc.) pe care-l critică Odobleja în polemica sa împotriva psihologiei mecanicist-asociaționiste.

Gândirea ”vizionară” are, cum anticipăm numeroasele sale variante pe care încercăm să le descifrăm.