Noi ipoteze în alcătuirea limbii noastre arhaice: teoria atomilor de cuvânt

Noi ipoteze în alcătuirea limbii noastre arhaice: teoria atomilor de cuvânt

(Al-III-lea Congres International de Dacologie "DENSUȘIANU-2002", București, 21-22 iunie 2002)

Coautor Margareta-Adela SIMONESCU

Am conceput în această lucrare grupele sacre de cuvinte încercând să refacem traseele sau puncte din traseele spirituale ale omului de demult. Nedesprins de natură, dependent în întregime de ea și de oferta ei, pentru satisfacerea nevoilor instinctuale de supraviețuire, omul primitiv a fost supus forțelor naturale. Neștiind încă nimic de imperiul verbului “a face”, la începuturi, el nu avea nici-un grad de emancipare.

Astfel, sesiza mângâierea soarelui și o căuta; sesiza furia viscolului și o evita etc. Când cultura sa materială și noțională a provocat creșterea puterii de conștietizare și reflecție și reciproc, (stabilindu-se un circuit cibernetic între aceste aspecte), omul primitiv a trecut la o relație nouă cu forțele de neclintit ale naturii, implorându-le bunăvoința și anume de a le îndupleca, și a le câștiga… În acest fel, fenomenele naturale (vânt, ploaie, neguri, senin, cutremur etc.) înțelegându-le ca pe făpturi care dirijează lumea și le personifică, conferindu-le chiar trăsături umane și comportament omenesc și le situa foarte sus în ierarhia existentului.

În acele vremuri, omul crează mental o pre-aristrocrație divină pe care o înarma cu forțe naturale, privite ca manifestări ale castei supreme. În consecință, în viziunea lui, lumea e populată de divinități, fiecare posedând o anumită parte dintre forțele naturii, mereu aceeași care dă fiecărei divinități o anume “specializare”, în funcție de intensitatea forței exercitate, de persistența ei, de gradul de influențare a vieții în asamblu ca și a celei umane, individuale și sociale.

Deci, omul începuturilor crea o ierarhizare chiar în cadrul aristocrației divine. Astfel, sunt divinități de primă importanță, hotărâtoare pentru existența și continuarea sa într-o lume, în genere, ostilă și de mai mică importanță, secundă, terță, etc. El gândea deci, un zeu-suprem și peste natură și peste ceilalți zei.

În procesul de conferire a numelui fiecărei divinități și forțe (poate și invers în timp: întâi forțe, apoi divinități) de bună seamă ținea cont de rangul divinității. Încercăm deci să mergem pe urmele acestui proces. Urmele sunt ca și șterse, prăfuite, îngropate în valul cuvintelor, în vocabularul curent, egalizator, nimicitor.

Asemeni arheologului care dă la iveală ziduri de cetate antică arhaică, am urmărit componența fiecărui cuvânt din limba română, căutând însemnele puterii, criteriu al sacralității, deci nu chiar ale începutului de limbă (care a fost mai ales onomatopeic), ci un stadiu mai copt, al unei conștiințe care căuta coordonate.

Deci, am curățat cuvintele de balast, rămânând după desprăfuire un cristal, un semnificant al puterii, care putea fi încatenat și în română și în alte limbi, păstrându-și însă sensul; acela era un invariant al limbii limbilor.

Cum Soarele este determinativ în prezența vieții pe Terra, el reprezintă zeul suprem, deci numele său și numele proceselor legate de prezența sa imediată, constituie pentru noi grupa numelor de sacralitate maximă (S1).

Fără a intra și a ne pierde în amănuntele ierarhizării rangurilor divine, am selectat pentru grupa de sacralitate secundă (S2) atomul de cuvânt ce semnifică Zeul (arhaic) și toate cuvintele simple legate de măreția sa: mare (cuprinzător), impetuos, uriaș, viguros, puternic, senin, turbulent. Am găsit foarte multe exemple de cuvinte și la vecini și în marile spații de migrație Adriatica-Don-Carpații Păduroși-insula Carpatos (ADCPC).

Pentru a treia grupă sacră S3, am rezervat cuvintele simple ce semnifică puterea pe care cei mari, din S1 și S2, o dețin dar i-au investit și pe muritori.

Cele trei grupe profane P1-P3, sunt cotate pe aspecte practice, de viață umană, pe creație biologică și tehnologică, ca puteri terestre, forțe ale creației divine. În felul acesta ne-am întors la începuturi, la simplitate, dovedindu-se ușoara alianță din P1-P3 și compunerea de noi cuvinte. Toate alăturate conțin aceleași principii.

Reflectând asupra conceperii (în fond) a zeilor, a ierarhiei lor, a noționalizării acestora, deducem că se realizează o simbolizare a forțelor naturale, o ordonare a fenomenelor din natură și societate și, evident, o încercare de înțelegere și explicare a lor.

Deci zeificarea prezentă de altfel pe tot globul, este o simbolizare și implicit o algebrizare. Procesul de ordonare a lumii crește (identic măcar) în volumul interior al credinței, religiei prin dezvoltare de rituri, ritualuri și mituri.

Creația multi-multi-milenară care este limba, evoluând de la exprimările guturale ale pithecilor, la faza cvasi-articulată, când se pot scoate sunete onomatopeice și se pot construi silabe, a continuat cu alcătuirea de silabe pe baze noționale, raționale. Limba are în acest stadiu toate resursele care să-i asigure îmbogățirea cu mijloace proprii: silabe deschise care se termină prin vocală și silabe închise care se termină pe o consoană.

Desigur, cuprinzând noțiunile-simbol ale grupelor S1-S3, P1-P3, (ca și altele deocamdată nedescifrate pe deplin) limba este o structură ordonată deschisă, care se poate structura mai departe.

Observațiile noastre au dinstins reguli algebrice în semnificarea, chiar și în compunerea acestor noțiuni simbol:

¨ semnificarea prin literă, uzual consoană, consoanele reprezentând parcă osatura alfabetului, pilonii cuvintelor (exemplu R= rege). Să notăm familia consoanelor latine cu {C}.

¨ semnificarea prin silabă deschisă, urmând într-un produs necomutativ o consoană semnificant cu o vocală; vocalele a,â,ă,e,i,o,u, sunt ordonate în alfabetul latin de la deschiderea maximă a gurii la închiderea ei progresivă. În cadrul aceleași semnificări, silabisirea se poate face prin permutarea vocalelor (în ordinea dată) la produsul cu consoana vizată (Exemplu: Ra, Ră, Re, Ri, Ro, Ru). În felul acesta crește numărul cuvintelor din limbă și se nuanțează semnificantul de bază.

¨ semnificarea prin silabă închisă, adică prin realizarea unui produs necomutativ între o silabă deschisă și o consoană semnificant cu una sau cu toate, în ordine din familia latină {C}. Exemplu , Ra {C}, Re {C}, Ri {C}, Ro {C}, Ru {C} se generează noi cuvinte, noi sensuri legate de semnificantul inițial (de pornire).

¨ semnificarea prin cuvinte compuse, realizate în general prin cuplarea unor silabe din familia silabelor deschise (S_d) sau închise (S_î), sau mixte (S_m) Exemple: Raban, Reban, Riban Roban, Ruban, etc… Procedeul a condus la întregirea considerabilă a înțelesului inițial.

¨ semnificarea prin inversarea termenilor din produsul necomutativ; sfera cuvintelor se dublează cel puțin.

Prin aceste procedee limba capătă o elasticitate uimitoare și o sonoritate de mare muzicalitate.

Procedeele algebrice menționate sunt însoțite și de altele pe care le vom evidenția la expunerea exemplelor concrete ce urmează. Demonstrăm deci cu prisosință că limba ADCPC este o primă algebră.

Intervenția sacrului în edificarea limbii a dat și cuvintelor o aură sacră, și le-a transformat în tabu-uri. Fiind astfel de neatins, ele au rezistat în timp. Cum cu păstrarea și conservarea (a orice, în general,) se îndeletnicesc femeile, ele au fost menite să păstreze cuvintele “sacre” și, prin funcția maternă, să le transmită descendenților. Poate de aici cursivitatea lingvistică mai mare la femei decât la bărbați.

Încărcarea cu sacralitate a limbii ține de același însemn pe care îl poartă orice început. În acest sens are și Mircea Eliade exemplificări esențiale în operele: “Alchimia asiatică”, “Cronologie și alchimie babiloniană”, “Cronologie babiloniană”

În ceea ce ce ne privește dăm mai departe conținutul tabelelor pe care le desemnăm ca sacre (S) și pe care le considerăm ca profane (P)

Grupa de primă sacralitate

Sensuri algebrice

(cazul direct)

Soarele RA (R, RE, RI, RO, RU)

 RE (RI, RIA, RIO ) RIO, RAP

Consoane și vocale

 (Ziua) DZI (D,Z,J,X)

 (Lumina) J(JE,JI,JO,JU)

 (Lumea) LU (L,LI), DJ

 (Omul) D-OM

 (Afirmația) DA

 (viața) VI

(Cazul invers)

 (Pământul) AR

 G,K (-A,-E,-I,-O,-U)

 N(NA,NI)

 (PO)

 (Noaptea) (N?), iz, is

 (Întuneric)-Divinitatea (NEPTUN)

 (Negația) NU(?),NE,NEG

 (Moartea) MT, + (MORTHEU)

Grupa de sacralitate secundă S2

 (sensuri) 

(cazul direct)

 (Tatăl) (TA,TE,TI,TO,TU, TZ,TZE,Z,ZE,SE)

(Infinitul)AN

 (Apa, Lichidul) AP

(Cazul invers)

(Mama) M(MA,ME,MI,MO,MU)

(Limita) NA

(Solidul, Tare) PA

Grupa de sacralitate terță S3

(sensuri)

 (Sacralitatea) ZAL, SAL (-,-A,-E,-I,-O,-U)

(fertilitatea) ZAM, SAM (-,-A,-E,-I,-O,-U)

(Măreția) BAL (-,-A,-E,-I,-O,-U)

(Puterea) PAL-PHAL(FAL) (-,-A,-E,-I,-O,-U)

(Năvala) VAL (-,-A,-E,-I,-O,-U,)

(Seninătatea) HAL (-,-A,-E,-I,-O,-U)

(Omenia) GAL (-,-A,-E,-I,-O,-U)

(Vigoarea) CAL (-,-A,-E,-I,-O,-U)

Prima grupă profană P1

(sensuri)

similarly with almighty father DAN: possibly a product

but as a terestrial representative; between day

(light)

the fertilizer/ the giver/ the generous and

infinity, S1*S2

The leader of a great zone (Ban)BAN-rom

:noncommutative

product, (S3orS1)*S2

 GAN – ind

 KAN – ind, as

 HAN – mong, as

 PAN – pol – aristocrate

 VAN – arm”

 (Sfânt, Sant, San) SAN – rom, lat

 (produsul/ rodul fertilității/divine,

Mana) MAN – rom, ger, fr, egy

A doua grupă profană P2

(sensuri)

(casa/clădirea) DAM, DEM,DIM

 DOM, DUM – rom

 Arom, arm, lat, slav,

 DRUM, DROM

(Marele) MA-HA, MA-GA

 MI-HA

 ME-HA, ME-GA

 MO-HA, MO-GA

 MO-HO, MO-GO

(Înțeleptul/ Cunoscătorul) (Moșul/MOS)

A treia grupă profană P3

 (sensuri)

(A face) FE, FECIT – rom, lat a genera

Verbe esențiale de la începuturi:

¨  a sta;

¨ a pleca, a merge, a fugi, a mișca, a mișuna;

¨ a ucide, a mânca, a bea, a sătura, a adăpa, a hrăni;

¨ a iubi, a dormi împreună;

¨  a vâna, a pescui, a pândi, a prinde;

¨ a smulge, a rupe, a scăpăra, a împunge, a înjunghia;

¨ a înota, a pluti, a vâsli ;

¨ a săpa, a ară, a culege, a sădi;

¨ a pune, a lua, a fura, a da, a avea ;

¨ a înșela , a minți, a trăda;

¨ a se înrăi, a se îmbuna;

¨ a munci, a gândi ,a construi, a ciopli;

¨ a ști;

¨ a putea;

¨ a auzi, a vedea, a simți, a pipăi , a mirosi, a tuși, a ciuli.

În jurul verbului s-a format o familie de cuvinte; acestea sunt cu atât mai unitare cu cât limba este mai veche. Neunitatea familiei de cuvinte arată faptul că limba respectivă a fost destul de “moale” și inconsistentă, cu goluri care s-au umplut prin influențe și inducții străine. Dacă un cuvânt al altor limbi are atomi de cuvânt din ADCPC, el aparține unei inducții împrumutate sau preluate din ADCPC.

In consecință, distingem în construcția limbii următoarele faze algebrice:

1. Sinteza vocalelor, sinteza consoanelor, alcătuire sonoră a alfabetului;

2. Divizarea naturii și zeificarea ei;

3. Alcătuirea semnificațiilor (litere, silabe deschise și închise) adică a atomilor de cuvânt (A.C.)

4. Înterpretarea limbii ca un cod direct și un cod invers și dublarea cuvintelor prin această bipolaritate logică;

5. Combinarea atomilor de cuvânt și alcătuirea cuvintelor compuse.

CONCLUZII:

Spiritul ordonator, algebric al minții umane s-a impus în orice creație a omului, inclusiv în creația limbii. Omul, după ce s-a lămurit că există vocale și consoane în pronunția lui, după ce a acordat lumii înconjurătoare câte un simbol, bineînțeles că la începuturi scurt, monovocalic, monoconsonic, a trecut apoi la etapa monosilabică, în care și-a permis îmbogățirera fondului lingvistic, printr-un joc algebric –permutarea. Astfel, a devenit conștient că toți suntem subvenții solare și că există un miez comun, care a dat naștere întregului înconjur al nostru, întregii realități în care trăim.

În acest mod, s-au putut naște grupe sacre de cuvînt, închinate zeităților imaginativ binefăcătoare și creatoare și s-au putut extinde aceste grupe la grupele profane, care înseamnă investirea umanului (terestrului) cu puteri divine.

În orice caz, jocul algebric a continuat și pe stadiul monosilabic, formându-se cuvintele compuse, prin procedee de înmulțire, negare, înmulțire comutativă sau necomutativă sau procedeee de algebră logică, cum ar fi crearea tabelelor de adevăr cu ajutorul silabelor.

Considerăm gramatica un alt stadiu algebric, în care toată masa de cuvinte îmbogățite prin algebră era necesară a fi manipulată și îmbogățită zilnic. Astfel, ordonarea algebrică a conturat morfologia și sintaxa.

Credem că Hermes, sculptat pe modelele găsite în Dacia, cu buzele deschise și care se afirmă că a fost cel care ne-a învățat să vorbim, a fost de fapt cel care ne învăța gramatica sau în orice caz un promotor al gramaticii, un fel de “ministru” al învățământului în preistoria noastră.