Tradiții ale pregătirii militare a tineretului în secolul XIX și începutul secolului XX
(În volumul „Romantism și angajare în activitatea socială”, București,1982, pag. 85-91)
În această comunicare vom încerca să demonstrăm că pregătirea militară a tineretului a fost o constantă a gândirii militare românești și în mod special ne vom opri la sec. XIX și începutul sec. XX, perioade în care această activitate a fost instituționalizată, prin legi și regulamente de funcționare.
În acest sens, Ministerul Instrucțiunilor Publice și al Cultelor a înființat în 1867 la București o Școală normală pregătitoare de învățători pentru sate care, pe lângă știința de carte trebuiau să răspândească în junimea română și deprinderea de arme. Școala avea 66 de elevi (câte 2 de fiecare județ), fiind recrutați dintre cei mai capabili și bine pregătiți subofițeri, caporali și soldați lăsați la vatră. Săptămânal, aceștia erau instruiți de către un sublocotenent de infanterie, în problemele specific militare.
Doi ani mai târziu, la 21 iunie 1869, prin Ordinul de zi pe oaste nr. 48 și în virtutea prevederilor “Legii puterii armate” din 11 iunie 1868 se introduce obligativitatea predării în toate școlile primare a unor cunoștințe generale ”trebuincioase unui militar”. Comandanții de garnizoane erau obligați să desemneze profesorii necesari din rândul cadrelor armatei permanente. De asemenea, generalul George Manu, ministru de război, anunța numirea unei comisii care să se ocupe de elaborarea unui manual special, pentru instruirea militară a elevilor din școlile primare.
Ordinul din 1869 a fost urmat în iulie 1874 de decretul prin care se instituia REGULAMENTUL ASUPRA INSTRUCȚIEI MILITARE ÎN ȘCOALE, care stipula obligativitatea instrucției militare pentru toți elevii din școlile publice primare și secundare. Pentru elevii din școlile particulare această instrucție era facultativă.
În multe școli din București și din țară se începea, pe baza acestui regulament, pregătirea militară a elevilor; se angajează instructori militari, se destină terenuri pentru instrucția de front și trageri, se fac marșuri și defilări demonstrative. La sfârșitul anului au loc demonstrații și exerciții militare. În 1879 instructorul militar al orașului București raporta că se ocupă de pregătirea militară a 3000 elevi din 15 școli cu care executase: marșuri militare, gimnastică, imnuri naționale, încărcarea armei, plus disciplina și mișcările, și o ”defilare” înaintea domnitorului.
Din anul 1881 se hotărăște ca învățătorii din școlile rurale să țină de 2 ori pe săptămână - joia și duminica - prelegeri din regulamentul de serviciu al dorobanților și călărașilor, la care însă trebuiau să participe toți tinerii din localitatea respectivă. La orașe, tot de 2 ori pe săptămână aveau loc ore de instrucție militară conduse de cadre din regimentele de dorobanți.
Pentru o bună instruire militară a tineretului, o grijă deosebită s-a acordat pregătirii în acest sens a comandanților, a învățătorilor. În aproape toate legile de funcționare a învățământului primar și normal se stipula obligativitatea predării ”instrucțiunii militare”, iar din programele de învățământ asemenea ore nu lipseau.
Un moment important în acțiunea de pregătire militară a tineretului îl reprezintă anul 1906 când s-a adoptat ”LEGEA PENTRU INTRODUCEREA INSTRUCȚIEI MILITARE OBLIGATORII ÎN ȘCOLILE PRIMARE, SECUNDARE, PROFESIONALE, PUBLICE ȘI PARTICULARE ROMÂNE DE BĂIEȚI DIN ȚARĂ”.
Potrivit legii, exercițiile militare, cunoștințele teoretice ostășești și exercițiile de tragere la țintă deveneau obligatorii pentru toți elevii din școlile de băieți primare, secundare și profesionale. Fetele erau deci excluse. Pentru a stimula interesul elevilor, notele obținute la cele 3 categorii de cunoștințe militare intrau în calculul mediei generale de promovare.
Legea din 1906, ușor modificată în anul 1909, a rămas în vigoare până la Primul Război Mondial și a stat la baza pregătirii pentru apărarea patriei a tineretului școlar.
Instruirea militară a tineretului s-a realizat în secolul trecut și în primele două decenii ale sec. XX și prin activitatea desfășurată la noi de diverse asociații și societăți, cum au fost:
· ”Societatea de dare de semn”, București, 1862;
· ”Cercetașii României”, București, 1878;
· ”Carpații români”, Craiova, 1885;
· ”Horea”, Ploiești, 1894;
· ”Dacia Traiană”, București, 1895;
· ”Cercul românilor de peste munți”, București, 1909.
Dintre acestea voi face referire mai amănunțită la ”Cercetașii României”, care a avut o activitate mai bogată, extinsă pe întreg cuprinsul țării și care și-a probat în Primul Război Mondial – făcând abstracție de unele opțiuni ideologice manifestate mai cu seamă după război – rosturile și importanța, alături de ceilalți factori care au concurat în acele împrejurări dramatice la salvarea României.
Asociația fost creată de către generalul doctor Carol Davilla după Războiul de Independență 1877-1878. I s-a recunoscut calitatea de persoană juridică abia în anul 1915. Scopul mărturisit în statut era de a dezvolta la tinerii din orice clasă socială însușiri individuale ca: vigoare, îndemânare fizică, inițiativă, curaj, demnitate și onoare, precum și însușiri sociale și umanitare ca: solidaritatea, patriotismul, altruismul.
Cuprindea tinerii de la 11 ani până la începerea serviciului militar.
Era organizată pe principii militare, astfel: primul element – patrula, apoi grupa, centuria, cohorta (corespunzătoare unei localități), legiunea (corespunzătoare unui județ) și marea legiune (cuprindea întreaga țară).
Majoritatea tinerilor au reușit să-și însușească câte o altă ”meserie”, cu care să poată sprijini, la nevoie, soldatul din prima linie a frontului.
”Sunt un număr suficient de telegrafiști, telefoniști, curieri, semnalizatori, pompieri” - scria într-un raport din 1915 colonelul Grigore Berindei, președintele Comitetului Central al asociației ”Cercetașii României” – gata oricând să fie folositori acolo unde nevoia se prezintă. Este uimitoare ușurința cu care copiii noștri si-au însușit toate aceste specialități, dovedind viociune, spirit de observație și o adaptare imediată”.
Nu de puține ori în timpul operațiilor militare din anii 1916-1918 acești tineri au îndeplinit –cu pricepere și abnegație– numeroase misiuni dificile, iar uneori au luptat chiar în prima linie, alături de trupele combatante.
În acest sens, exemplificăm eroismul, jertfa adusă de Ecaterina Teodoroiu care s-a stins din viață, în picioare, cu fața țintă spre inamic. Voluntara Ecaterina Teodoroiu, care avea numai 22 de ani, va rămâne veșnic un simbol al vitejiei și curajului, al dăruirii fără seamăn, întruchiparea vie a dragostei de patrie dusă până la jertfa supremă.
Pe monumentul ridicat de urmași, în orașul Slatina, au fost durate în piatră următoarele cuvinte puternic evocatoare:
”Eroina
Fecioara Ecaterina Teodoroiu,
Născută în Gorj,
A luptat la Vadul Jiului ca cercetașă,
A fost voluntară în Regimentul 18 Infanterie.
Care să lupte în primele rânduri.
La Filiași a fost grav rănită și evacuată la Iași.
Înrolată în Regimentul 43 infanterie cu gradul de sublocotenent
A murit în luptele
De la Dealul Secului în fruntea plutonului și,
Îmbărbătând pe ostașii ce-i comanda prin cuvintele:
”Înainte băieți, înainte. Nu vedeți că sunt între voi?” ”
De asemenea, este de remarcat activitatea celor 32 detașamente de tineri cercetași din Botoșani care au fost repartizate pentru a efectua diverse servicii în cadrul instituțiilor administrative ale comandamentelor militare și ale spitalelor. În presa vremii se făceau aprecieri de acest fel: ”Cercetașii își fac datoria, muncesc și din toate părțile se aud numai laude”. (”Cercetașul”, anul III, nr.1 din 1 iulie 1919, p. 11-13).
Mulți tineri cercetași au adresat autorităților militare cereri de a fi înrolați și trimiși pe front, la care Marele Stat Major răspundea: ”nu se poate aproba solicitantului să meargă pe câmpul de luptă, dat fiindcă este prea tânăr”.
Cu toate acestea, pe front au acționat și tineri voluntari sub 18 ani, provenind fie dintre copiii de trupă (ex. Haralabie Mateescu care a participat la lupta Regimentului 6 vânători), fie dintre elevii ori tinerii din sectoarele unde se duceau lupte (ex. Măriuca Zaharia care nu avea nici 16 ani și a contribuit voluntar la transmiterea unor date despre mișcările inamicului la observatorul RATEȘUL LUI HARET).
De asemenea, 18 voluntari din cohorta ”Domnul Tudor”, între care și Ecaterina Teodoroiu, sunt menționați într-un raport din 9 februarie 1917 pentru faptele curajoase săvârșite în campania din 1916.
Impresionat profund de eroismul și patriotismul tinerei generații, Nicolae Iorga avea să scrie: ”De câte ori n-ați văzut trecând în ploaia de bombe, băiețelul cu brâu roșu care ducea o corespondență oficială, un ajutor sau o mângâiere pentru răniți. Și nu mi s-au umezit ochii constatând ce eroic poate fi și copilul, ori copilandrul unei societăți eminamente agricole. Unii dintre băieți și-au pierdut viața ajutând patria. Numele lor vor fi scrise alături de ale celor care au căzut luptând”.
Din cele prezentate mai sus, cred că se poate demonstra faptul că pregătirea militară a tineretului are bogate tradiții, lucru care a fost preluat și ridicat pe o treaptă superioară în zilele de astăzi.
În acest sens, Ministerul Instrucțiunilor Publice și al Cultelor a înființat în 1867 la București o Școală normală pregătitoare de învățători pentru sate care, pe lângă știința de carte trebuiau să răspândească în junimea română și deprinderea de arme. Școala avea 66 de elevi (câte 2 de fiecare județ), fiind recrutați dintre cei mai capabili și bine pregătiți subofițeri, caporali și soldați lăsați la vatră. Săptămânal, aceștia erau instruiți de către un sublocotenent de infanterie, în problemele specific militare.
Doi ani mai târziu, la 21 iunie 1869, prin Ordinul de zi pe oaste nr. 48 și în virtutea prevederilor “Legii puterii armate” din 11 iunie 1868 se introduce obligativitatea predării în toate școlile primare a unor cunoștințe generale ”trebuincioase unui militar”. Comandanții de garnizoane erau obligați să desemneze profesorii necesari din rândul cadrelor armatei permanente. De asemenea, generalul George Manu, ministru de război, anunța numirea unei comisii care să se ocupe de elaborarea unui manual special, pentru instruirea militară a elevilor din școlile primare.
Ordinul din 1869 a fost urmat în iulie 1874 de decretul prin care se instituia REGULAMENTUL ASUPRA INSTRUCȚIEI MILITARE ÎN ȘCOALE, care stipula obligativitatea instrucției militare pentru toți elevii din școlile publice primare și secundare. Pentru elevii din școlile particulare această instrucție era facultativă.
În multe școli din București și din țară se începea, pe baza acestui regulament, pregătirea militară a elevilor; se angajează instructori militari, se destină terenuri pentru instrucția de front și trageri, se fac marșuri și defilări demonstrative. La sfârșitul anului au loc demonstrații și exerciții militare. În 1879 instructorul militar al orașului București raporta că se ocupă de pregătirea militară a 3000 elevi din 15 școli cu care executase: marșuri militare, gimnastică, imnuri naționale, încărcarea armei, plus disciplina și mișcările, și o ”defilare” înaintea domnitorului.
Din anul 1881 se hotărăște ca învățătorii din școlile rurale să țină de 2 ori pe săptămână - joia și duminica - prelegeri din regulamentul de serviciu al dorobanților și călărașilor, la care însă trebuiau să participe toți tinerii din localitatea respectivă. La orașe, tot de 2 ori pe săptămână aveau loc ore de instrucție militară conduse de cadre din regimentele de dorobanți.
Pentru o bună instruire militară a tineretului, o grijă deosebită s-a acordat pregătirii în acest sens a comandanților, a învățătorilor. În aproape toate legile de funcționare a învățământului primar și normal se stipula obligativitatea predării ”instrucțiunii militare”, iar din programele de învățământ asemenea ore nu lipseau.
Un moment important în acțiunea de pregătire militară a tineretului îl reprezintă anul 1906 când s-a adoptat ”LEGEA PENTRU INTRODUCEREA INSTRUCȚIEI MILITARE OBLIGATORII ÎN ȘCOLILE PRIMARE, SECUNDARE, PROFESIONALE, PUBLICE ȘI PARTICULARE ROMÂNE DE BĂIEȚI DIN ȚARĂ”.
Potrivit legii, exercițiile militare, cunoștințele teoretice ostășești și exercițiile de tragere la țintă deveneau obligatorii pentru toți elevii din școlile de băieți primare, secundare și profesionale. Fetele erau deci excluse. Pentru a stimula interesul elevilor, notele obținute la cele 3 categorii de cunoștințe militare intrau în calculul mediei generale de promovare.
Legea din 1906, ușor modificată în anul 1909, a rămas în vigoare până la Primul Război Mondial și a stat la baza pregătirii pentru apărarea patriei a tineretului școlar.
Instruirea militară a tineretului s-a realizat în secolul trecut și în primele două decenii ale sec. XX și prin activitatea desfășurată la noi de diverse asociații și societăți, cum au fost:
· ”Societatea de dare de semn”, București, 1862;
· ”Cercetașii României”, București, 1878;
· ”Carpații români”, Craiova, 1885;
· ”Horea”, Ploiești, 1894;
· ”Dacia Traiană”, București, 1895;
· ”Cercul românilor de peste munți”, București, 1909.
Dintre acestea voi face referire mai amănunțită la ”Cercetașii României”, care a avut o activitate mai bogată, extinsă pe întreg cuprinsul țării și care și-a probat în Primul Război Mondial – făcând abstracție de unele opțiuni ideologice manifestate mai cu seamă după război – rosturile și importanța, alături de ceilalți factori care au concurat în acele împrejurări dramatice la salvarea României.
Asociația fost creată de către generalul doctor Carol Davilla după Războiul de Independență 1877-1878. I s-a recunoscut calitatea de persoană juridică abia în anul 1915. Scopul mărturisit în statut era de a dezvolta la tinerii din orice clasă socială însușiri individuale ca: vigoare, îndemânare fizică, inițiativă, curaj, demnitate și onoare, precum și însușiri sociale și umanitare ca: solidaritatea, patriotismul, altruismul.
Cuprindea tinerii de la 11 ani până la începerea serviciului militar.
Era organizată pe principii militare, astfel: primul element – patrula, apoi grupa, centuria, cohorta (corespunzătoare unei localități), legiunea (corespunzătoare unui județ) și marea legiune (cuprindea întreaga țară).
Majoritatea tinerilor au reușit să-și însușească câte o altă ”meserie”, cu care să poată sprijini, la nevoie, soldatul din prima linie a frontului.
”Sunt un număr suficient de telegrafiști, telefoniști, curieri, semnalizatori, pompieri” - scria într-un raport din 1915 colonelul Grigore Berindei, președintele Comitetului Central al asociației ”Cercetașii României” – gata oricând să fie folositori acolo unde nevoia se prezintă. Este uimitoare ușurința cu care copiii noștri si-au însușit toate aceste specialități, dovedind viociune, spirit de observație și o adaptare imediată”.
Nu de puține ori în timpul operațiilor militare din anii 1916-1918 acești tineri au îndeplinit –cu pricepere și abnegație– numeroase misiuni dificile, iar uneori au luptat chiar în prima linie, alături de trupele combatante.
În acest sens, exemplificăm eroismul, jertfa adusă de Ecaterina Teodoroiu care s-a stins din viață, în picioare, cu fața țintă spre inamic. Voluntara Ecaterina Teodoroiu, care avea numai 22 de ani, va rămâne veșnic un simbol al vitejiei și curajului, al dăruirii fără seamăn, întruchiparea vie a dragostei de patrie dusă până la jertfa supremă.
Pe monumentul ridicat de urmași, în orașul Slatina, au fost durate în piatră următoarele cuvinte puternic evocatoare:
”Eroina
Fecioara Ecaterina Teodoroiu,
Născută în Gorj,
A luptat la Vadul Jiului ca cercetașă,
A fost voluntară în Regimentul 18 Infanterie.
Care să lupte în primele rânduri.
La Filiași a fost grav rănită și evacuată la Iași.
Înrolată în Regimentul 43 infanterie cu gradul de sublocotenent
A murit în luptele
De la Dealul Secului în fruntea plutonului și,
Îmbărbătând pe ostașii ce-i comanda prin cuvintele:
”Înainte băieți, înainte. Nu vedeți că sunt între voi?” ”
De asemenea, este de remarcat activitatea celor 32 detașamente de tineri cercetași din Botoșani care au fost repartizate pentru a efectua diverse servicii în cadrul instituțiilor administrative ale comandamentelor militare și ale spitalelor. În presa vremii se făceau aprecieri de acest fel: ”Cercetașii își fac datoria, muncesc și din toate părțile se aud numai laude”. (”Cercetașul”, anul III, nr.1 din 1 iulie 1919, p. 11-13).
Mulți tineri cercetași au adresat autorităților militare cereri de a fi înrolați și trimiși pe front, la care Marele Stat Major răspundea: ”nu se poate aproba solicitantului să meargă pe câmpul de luptă, dat fiindcă este prea tânăr”.
Cu toate acestea, pe front au acționat și tineri voluntari sub 18 ani, provenind fie dintre copiii de trupă (ex. Haralabie Mateescu care a participat la lupta Regimentului 6 vânători), fie dintre elevii ori tinerii din sectoarele unde se duceau lupte (ex. Măriuca Zaharia care nu avea nici 16 ani și a contribuit voluntar la transmiterea unor date despre mișcările inamicului la observatorul RATEȘUL LUI HARET).
De asemenea, 18 voluntari din cohorta ”Domnul Tudor”, între care și Ecaterina Teodoroiu, sunt menționați într-un raport din 9 februarie 1917 pentru faptele curajoase săvârșite în campania din 1916.
Impresionat profund de eroismul și patriotismul tinerei generații, Nicolae Iorga avea să scrie: ”De câte ori n-ați văzut trecând în ploaia de bombe, băiețelul cu brâu roșu care ducea o corespondență oficială, un ajutor sau o mângâiere pentru răniți. Și nu mi s-au umezit ochii constatând ce eroic poate fi și copilul, ori copilandrul unei societăți eminamente agricole. Unii dintre băieți și-au pierdut viața ajutând patria. Numele lor vor fi scrise alături de ale celor care au căzut luptând”.
Din cele prezentate mai sus, cred că se poate demonstra faptul că pregătirea militară a tineretului are bogate tradiții, lucru care a fost preluat și ridicat pe o treaptă superioară în zilele de astăzi.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adaugati comentariul dvs.