OPINII PRIVIND POSIBILITATEA ȘI MODALITĂȚILE DE APLICARE A MATEMATICII NUANȚATE ÎN PROCESUL CONDUCERII MILITARE
(Gândirea Militară Românească, nr. 1/1991, paginile 49-56)
Coautor Ilie GHEORGHE
Complexitatea și dinamismul domeniului militar au impus, în permanență, aplicarea cu prioritate a celor mai noi cuceriri științifice, determinându-i schimbări și condiționari multivalente și sociale profunde. De aceea, promovarea unor soluții și modalități optimale de determinare și rezolvare a obiectivelor fundamentale a devenit o necesitate de necontestat.
Tocmai datorită acestui fapt, cea mai dinamică dintre acțiunile militare, conducerea a suferit și cele mai multe influențe, manifestându-și, însă, cu rigoare dimensiunile activității de analiză și sinteza în determinări numerice, cantitative, ceea ce a impus un întreg corolar de cunoștințe, concepții, idei și teorii legate de planificarea, organizarea și ducerea acțiunilor de luptă, bazate pe expresia cuantificată a indicatorilor de evaluare sintetici și semnificativi.
Această nevoie de precis, de cifre, uneori cu o puternică încărcătură coercitivă și cu o importantă influență asupra gândirii creative, a dus la apariția unor fenomene de neîncredere, în caz de nereușită deplină, în limbajul exact dar rigid al cifrelor.
Într-un dublu sens, de la determinare la obiectiv și, apoi, de la rezultat la expresia valorică a parametrului de predicție, analiza cantitativă, exhaustivă, a creat un conflict între conducător (decident) și cei ce fundamentau deciziile (statul major), conflict fără bază logică, dar real.
Din aceeași cauză, subordonarea excesivă a valorilor de adevăr (da) și de neadevăr (nu) a produs o întârziere vizibilă, mai ales în cazul armatelor cu forțe și mijloace de cercetare mai puțin însemnate în modelarea acțiunilor de luptă, a influenței noii tehnici militare, a soluțiilor tactice pentru contracararea efectelor armelor de nimicire în masă și a apariției și generalizării utilizării sistemelor de automatizare a conducerii trupelor și de armament.
De altfel, experiența militară și nu numai ea a arătat că cele mai dificile și mai delicate aspecte ale problemelor de decizie sunt cele legate de INCERTITUDINEA contextului și acceptărilor factorilor de conducere pentru actul decizional, de aceea, necesitatea tratării incertitudinii ca pe un element al întregului problematizat și nu, doar, ca pe un impediment, a dus la dezvoltarea unor teorii, la început, cu un oarecare grad de independență si apoi, cu o tendință reală de convergență.
Riscul operativ, conducerea reflexivă și raționamentul nuanțat sunt doar câteva expresii moderne ale flexibilitătii creativității umane, care trebuie să ducă nu la restrângerea utilizării și cu atât mai puțin la eliminarea analizei și predicției cantitative, ci la completarea ei, la NUANȚAREA firească (nuanțele pot rămâne și trebuie să rămână și expresii cantitative) a judecăților, aprecierilor, variantelor de decizie etc., fiind, de fapt, o consecință firească a universalității (ca valență) și a generalizării (în acțiune) a teoriei sistemice.
În situația de fața, prin „risc” înțelegem, de fapt, tot un instrument (evaluator) matematic, util pentru analiza situațiilor complexe în vederea înlăturării nedeterminării și identificării acelor acțiuni care să ducă la realizarea scopului urmărit.
Având în vedere că situația este de tip conflictual, evaluatorul cel mai potrivit spre a fi folosit este „riscul operativ” care dă măsura nuanțată a capacității de a modela propriile acțiuni, ținând seama de acțiunile inamicului.
Prin nuanțare, se poate înțelege, la o primă evaluare, mai multe trepte, valori de încredere și risc, între riscul zero (nonrisc - valoare zero) si risc total (valoare unu).
Pe timpul unei acțiuni, fiecare din părți își ascunde concepția și mișcările, dezinformează inamicul, îl cercetează pentru a-i descoperi din timp intențiile, îl lovește și apoi îl cercetează din nou pentru a vedea efectele propriilor lovituri, ascunzându-se, sustrăgându-se de fapt de la contralovitura acestuia.
Cu alte cuvinte, în pregătirea și desfășurarea oricărei operații are loc o succesiune de etape de cercetare, mascare, dezinformare, examinare operativă, conducere aparentă și operațională.
Cu cât operația este mai complexă și are o mai mare durată de desfășurare, cu atât ciclurile operaționale au o succesiune mai dinamică, în sensul numărului, ordinii și complexității acestora.
De regulă, numărul ciclurilor (etapelor) este invers proporțional cu gradul reflexiei părții ce atacă (în operația dată). Există însă unele limite: cu cât sunt mai multe cicluri, sau cu cât este mai ridicată complexitatea acestora, cu atât sunt mai multe posibilitățile de dezinformare și mai restrânse posibilitățile pentru mascare; cu cât este mai ridicat nivelul pregătirii operației, cu atât este mai redus elementul surprindere, etc.
Din analiza celor prezentate succint până acum se întrevede o primă aplicație a nuanțării raționale, firești, plecând, prima dată, de la faptul că în operație se poate acționa asumându-ne diferite valori (grade) de risc între nonrisc și risc, și a doua oară luând în considerare riscurile etapelor procedurale și apoi obținerea riscului operației prin agregarea (poate fi și o însumare ponderată) componentelor de risc intermediare (pe etape).
E ușor de înțeles că, în acest fel, avem de-a face deci cu o dublă nuanțare (gradualitate) a riscului operației, rămânând (și nu este ușor de loc) ca să evaluăm firesc valorile nuanțelor, ponderile lor și legea de agregare.
Luarea hotărârii este și ea o procedură care se execută în mai multe etape de analiză operativă succesivă, în cadrul căreia apar cel puțin trei posibilitați (nuanțe de acțiune) de rezolvare a unei strategii, să-i spunem „j”: (1) să adoptăm strategia „J” (acțiune – unu), (2) să se renunțe la ea (non-acțiune – zero) și (3) să continuăm procesul de analiză (nedeterminare, căutare, reevaluare etc).
Diferența fată de analiza statistică succesivă constă în aceea că în locul nedeterminării statistice, avem de-a face cu nuanțarea raționalitații (nu cu nehotărârea) și cu mărirea numărului posibilităților de rezolvare a problemei analizate.
Șansele de folosire a strategiilor depind de rangul conducerii reflexive, de resursele la dispoziție, de timpul operativ, de pregătirea și de hotărârea comandantului, desigur că și de experiența și intuiția (nehazardată ‒ documentată) sa.
Alegerea uneia sau a alteia din cele trei posibilitați se poate face, de exemplu, pe baza următoarelor criterii (nuanțe) de risc: (1) câștig maxim, (2) pierderi minime, (3) eficiența maximă, (4) câștig scontat, (5) pierderi admisibile, (6) câștig mediu necesar, (7) minimizarea pierderilor, (8) consecințe minime ale înfrângerii.
În acest fel situația este descrisă (exprimată analitic) printr-o matrice eficiență-risc operativ, cu structură și evoluție valorică dinamică până când șansele de desfășurare cu succes a operației vor fi recunoscute ca suficiente, sau până când va fi stabilit că inamicul nu se supune conducerii reflexive și deci trebuie să se folosească o altă strategie.
Pe toată durata fundamentării și luării hotărârii, datele trebuie prelucrate automat, cu mijloace de calcul moderne și cu tehnici și metode adecvate, pentru că numai în acest mod raționalitatea (nuanțarea) crescută a procesului decizional nu-l îngreunează, ci îl aduce mai aproape de expresia sa creativă, fundamentată, nu hazardată.
Conform aceluiași raționament se continuă analiza variantelor de decizii, mult mai bogate ca număr, ca evaluări a urmărilor, dar mai realiste și mai ales mai apropiate de firescul judecății omenești.
Din scurta analiză a posibilitații utilizării nuanțelor de risc operativ în elaborarea și adoptarea deciziilor militare, se poate trage concluzia că și fenomenul militar contemporan poate și trebuie supus unui ansamblu de analize logice și cantitative coerente, de o mai mare flexibilitate dar cu o cât mai corectă evaluare dinamică.
Acest act de raționalitate, cunoaștere și afirmare, în coordonatele concretului, generează schimbări reale în interpretarea continuului și discontinuului, ale obiectivismului si subiectivismului, reconfigurând noi și noi laturi cognitive ale acțiunii militare, condiționate de principiul gradualitații.
Se cunoaște că momentul primar al conducerii este hotărârea, care determină aprioric succesiunea etapelor de execuție. La rândul său, adoptarea hotărârii este și ea o sistemă de etape, mai mult sau mai puțin delimitate, convergențe sau divergențe, cu o structură dependentă de informațiile ce urmeaza a fi analizate, cunoștințele și priceperile colectivului decizional, resursele materiale și timpul operativ aflate la dispoziție.
Complexitatea dinamică și amploarea situațiilor specifice câmpului de luptă modern, acțiunea unui număr mare de factori distructivi și perturbatori, precum și compresia timpului operativ fac ca cea mai mare parte a hotărârilor să se ia sub o puternică coerciție, care impune flexibilitate și adaptabilitate rațional ‒intuitive în vederea analizei și utilizării nuanțate a informațiilor și argumentelor, mărirea numărului de variante pentru fundamentarea deciziei, gradualitatea acestora după criterii adecvate situației de fapt.
Relativ la factorul timp, trebuie subliniată necesitatea corelării studierii și însușirii misiunilor într-un grad mai mare sau mai mic de detaliere (totdeauna însa cel puțin suficient) conexat, obiectiv și efectiv, la informațiile despre inamic, trupe proprii, teren, potențial și soluții tactice sau operative adoptate.
Aplicarea prin flexibilitate și potențare a tuturor elementelor componente din spectrul conducerii presupune, deci, abordarea graduală, nunțată, a tuturor aspectelor: prevederea, planificarea, organizarea, coordonarea, comanda și controlul.
În acest context, al necesitații evaluării graduale, să analizăm câteva aspecte legate de cercetare.
Se cunoaște că cercetarea reprezintă o importantă formă a asigurării acțiunilor de luptă, având drept scop culegerea de informații necesare fundamentării deciziilor și stabilirii strategiilor de reglaje preventive și corective asupra pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă.
Ca principală sursă de informații despre inamic, starea terenului și condițiile în care se desfășoară lupta, cercetarea își suprapune, într-o măsură considerabilă, sfera rezultatelor peste sfera asigurării informaționale.
La cercetare participă o gamă largă de forțe umane și de mijloace tehnice, care fac ca informațiile să aibă un grad ridicat de diversitate, de expresie și ca suporți, precum și ca oportunitate, veridicitate și accesibilitate.
În acest caz nevoia receptării, analizei, interpretării, prelucrării, stocării sau transmiterii graduale a informațiilor dobândite este imperios necesară.
Se demonstrează că global, calitatea informației dobândite prin cercetare (Ci) poate fi exprimată astfel:
Tocmai datorită acestui fapt, cea mai dinamică dintre acțiunile militare, conducerea a suferit și cele mai multe influențe, manifestându-și, însă, cu rigoare dimensiunile activității de analiză și sinteza în determinări numerice, cantitative, ceea ce a impus un întreg corolar de cunoștințe, concepții, idei și teorii legate de planificarea, organizarea și ducerea acțiunilor de luptă, bazate pe expresia cuantificată a indicatorilor de evaluare sintetici și semnificativi.
Această nevoie de precis, de cifre, uneori cu o puternică încărcătură coercitivă și cu o importantă influență asupra gândirii creative, a dus la apariția unor fenomene de neîncredere, în caz de nereușită deplină, în limbajul exact dar rigid al cifrelor.
Într-un dublu sens, de la determinare la obiectiv și, apoi, de la rezultat la expresia valorică a parametrului de predicție, analiza cantitativă, exhaustivă, a creat un conflict între conducător (decident) și cei ce fundamentau deciziile (statul major), conflict fără bază logică, dar real.
Din aceeași cauză, subordonarea excesivă a valorilor de adevăr (da) și de neadevăr (nu) a produs o întârziere vizibilă, mai ales în cazul armatelor cu forțe și mijloace de cercetare mai puțin însemnate în modelarea acțiunilor de luptă, a influenței noii tehnici militare, a soluțiilor tactice pentru contracararea efectelor armelor de nimicire în masă și a apariției și generalizării utilizării sistemelor de automatizare a conducerii trupelor și de armament.
De altfel, experiența militară și nu numai ea a arătat că cele mai dificile și mai delicate aspecte ale problemelor de decizie sunt cele legate de INCERTITUDINEA contextului și acceptărilor factorilor de conducere pentru actul decizional, de aceea, necesitatea tratării incertitudinii ca pe un element al întregului problematizat și nu, doar, ca pe un impediment, a dus la dezvoltarea unor teorii, la început, cu un oarecare grad de independență si apoi, cu o tendință reală de convergență.
Riscul operativ, conducerea reflexivă și raționamentul nuanțat sunt doar câteva expresii moderne ale flexibilitătii creativității umane, care trebuie să ducă nu la restrângerea utilizării și cu atât mai puțin la eliminarea analizei și predicției cantitative, ci la completarea ei, la NUANȚAREA firească (nuanțele pot rămâne și trebuie să rămână și expresii cantitative) a judecăților, aprecierilor, variantelor de decizie etc., fiind, de fapt, o consecință firească a universalității (ca valență) și a generalizării (în acțiune) a teoriei sistemice.
În situația de fața, prin „risc” înțelegem, de fapt, tot un instrument (evaluator) matematic, util pentru analiza situațiilor complexe în vederea înlăturării nedeterminării și identificării acelor acțiuni care să ducă la realizarea scopului urmărit.
Având în vedere că situația este de tip conflictual, evaluatorul cel mai potrivit spre a fi folosit este „riscul operativ” care dă măsura nuanțată a capacității de a modela propriile acțiuni, ținând seama de acțiunile inamicului.
Prin nuanțare, se poate înțelege, la o primă evaluare, mai multe trepte, valori de încredere și risc, între riscul zero (nonrisc - valoare zero) si risc total (valoare unu).
Pe timpul unei acțiuni, fiecare din părți își ascunde concepția și mișcările, dezinformează inamicul, îl cercetează pentru a-i descoperi din timp intențiile, îl lovește și apoi îl cercetează din nou pentru a vedea efectele propriilor lovituri, ascunzându-se, sustrăgându-se de fapt de la contralovitura acestuia.
Cu alte cuvinte, în pregătirea și desfășurarea oricărei operații are loc o succesiune de etape de cercetare, mascare, dezinformare, examinare operativă, conducere aparentă și operațională.
Cu cât operația este mai complexă și are o mai mare durată de desfășurare, cu atât ciclurile operaționale au o succesiune mai dinamică, în sensul numărului, ordinii și complexității acestora.
De regulă, numărul ciclurilor (etapelor) este invers proporțional cu gradul reflexiei părții ce atacă (în operația dată). Există însă unele limite: cu cât sunt mai multe cicluri, sau cu cât este mai ridicată complexitatea acestora, cu atât sunt mai multe posibilitățile de dezinformare și mai restrânse posibilitățile pentru mascare; cu cât este mai ridicat nivelul pregătirii operației, cu atât este mai redus elementul surprindere, etc.
Din analiza celor prezentate succint până acum se întrevede o primă aplicație a nuanțării raționale, firești, plecând, prima dată, de la faptul că în operație se poate acționa asumându-ne diferite valori (grade) de risc între nonrisc și risc, și a doua oară luând în considerare riscurile etapelor procedurale și apoi obținerea riscului operației prin agregarea (poate fi și o însumare ponderată) componentelor de risc intermediare (pe etape).
E ușor de înțeles că, în acest fel, avem de-a face deci cu o dublă nuanțare (gradualitate) a riscului operației, rămânând (și nu este ușor de loc) ca să evaluăm firesc valorile nuanțelor, ponderile lor și legea de agregare.
Luarea hotărârii este și ea o procedură care se execută în mai multe etape de analiză operativă succesivă, în cadrul căreia apar cel puțin trei posibilitați (nuanțe de acțiune) de rezolvare a unei strategii, să-i spunem „j”: (1) să adoptăm strategia „J” (acțiune – unu), (2) să se renunțe la ea (non-acțiune – zero) și (3) să continuăm procesul de analiză (nedeterminare, căutare, reevaluare etc).
Diferența fată de analiza statistică succesivă constă în aceea că în locul nedeterminării statistice, avem de-a face cu nuanțarea raționalitații (nu cu nehotărârea) și cu mărirea numărului posibilităților de rezolvare a problemei analizate.
Șansele de folosire a strategiilor depind de rangul conducerii reflexive, de resursele la dispoziție, de timpul operativ, de pregătirea și de hotărârea comandantului, desigur că și de experiența și intuiția (nehazardată ‒ documentată) sa.
Alegerea uneia sau a alteia din cele trei posibilitați se poate face, de exemplu, pe baza următoarelor criterii (nuanțe) de risc: (1) câștig maxim, (2) pierderi minime, (3) eficiența maximă, (4) câștig scontat, (5) pierderi admisibile, (6) câștig mediu necesar, (7) minimizarea pierderilor, (8) consecințe minime ale înfrângerii.
În acest fel situația este descrisă (exprimată analitic) printr-o matrice eficiență-risc operativ, cu structură și evoluție valorică dinamică până când șansele de desfășurare cu succes a operației vor fi recunoscute ca suficiente, sau până când va fi stabilit că inamicul nu se supune conducerii reflexive și deci trebuie să se folosească o altă strategie.
Pe toată durata fundamentării și luării hotărârii, datele trebuie prelucrate automat, cu mijloace de calcul moderne și cu tehnici și metode adecvate, pentru că numai în acest mod raționalitatea (nuanțarea) crescută a procesului decizional nu-l îngreunează, ci îl aduce mai aproape de expresia sa creativă, fundamentată, nu hazardată.
Conform aceluiași raționament se continuă analiza variantelor de decizii, mult mai bogate ca număr, ca evaluări a urmărilor, dar mai realiste și mai ales mai apropiate de firescul judecății omenești.
Din scurta analiză a posibilitații utilizării nuanțelor de risc operativ în elaborarea și adoptarea deciziilor militare, se poate trage concluzia că și fenomenul militar contemporan poate și trebuie supus unui ansamblu de analize logice și cantitative coerente, de o mai mare flexibilitate dar cu o cât mai corectă evaluare dinamică.
Acest act de raționalitate, cunoaștere și afirmare, în coordonatele concretului, generează schimbări reale în interpretarea continuului și discontinuului, ale obiectivismului si subiectivismului, reconfigurând noi și noi laturi cognitive ale acțiunii militare, condiționate de principiul gradualitații.
Se cunoaște că momentul primar al conducerii este hotărârea, care determină aprioric succesiunea etapelor de execuție. La rândul său, adoptarea hotărârii este și ea o sistemă de etape, mai mult sau mai puțin delimitate, convergențe sau divergențe, cu o structură dependentă de informațiile ce urmeaza a fi analizate, cunoștințele și priceperile colectivului decizional, resursele materiale și timpul operativ aflate la dispoziție.
Complexitatea dinamică și amploarea situațiilor specifice câmpului de luptă modern, acțiunea unui număr mare de factori distructivi și perturbatori, precum și compresia timpului operativ fac ca cea mai mare parte a hotărârilor să se ia sub o puternică coerciție, care impune flexibilitate și adaptabilitate rațional ‒intuitive în vederea analizei și utilizării nuanțate a informațiilor și argumentelor, mărirea numărului de variante pentru fundamentarea deciziei, gradualitatea acestora după criterii adecvate situației de fapt.
Relativ la factorul timp, trebuie subliniată necesitatea corelării studierii și însușirii misiunilor într-un grad mai mare sau mai mic de detaliere (totdeauna însa cel puțin suficient) conexat, obiectiv și efectiv, la informațiile despre inamic, trupe proprii, teren, potențial și soluții tactice sau operative adoptate.
Aplicarea prin flexibilitate și potențare a tuturor elementelor componente din spectrul conducerii presupune, deci, abordarea graduală, nunțată, a tuturor aspectelor: prevederea, planificarea, organizarea, coordonarea, comanda și controlul.
În acest context, al necesitații evaluării graduale, să analizăm câteva aspecte legate de cercetare.
Se cunoaște că cercetarea reprezintă o importantă formă a asigurării acțiunilor de luptă, având drept scop culegerea de informații necesare fundamentării deciziilor și stabilirii strategiilor de reglaje preventive și corective asupra pregătirii și ducerii acțiunilor de luptă.
Ca principală sursă de informații despre inamic, starea terenului și condițiile în care se desfășoară lupta, cercetarea își suprapune, într-o măsură considerabilă, sfera rezultatelor peste sfera asigurării informaționale.
La cercetare participă o gamă largă de forțe umane și de mijloace tehnice, care fac ca informațiile să aibă un grad ridicat de diversitate, de expresie și ca suporți, precum și ca oportunitate, veridicitate și accesibilitate.
În acest caz nevoia receptării, analizei, interpretării, prelucrării, stocării sau transmiterii graduale a informațiilor dobândite este imperios necesară.
Se demonstrează că global, calitatea informației dobândite prin cercetare (Ci) poate fi exprimată astfel:
Ci = Gv * Go * Ga (1)
unde:
Gv - gradul de veridicitate;
Go - gradul de oportunitate;
Ga - gradul de accesibilitate.
După transformări succesive se ajunge la următoarea expresie a calității informației dobândite prin cercetare (Ci):
Gv - gradul de veridicitate;
Go - gradul de oportunitate;
Ga - gradul de accesibilitate.
După transformări succesive se ajunge la următoarea expresie a calității informației dobândite prin cercetare (Ci):
Ci = K/V * f(to) (2)
unde:
K – este o constantă ce depinde de capacitatea de prelucrare a informatiilor (volumul informațiilor prelucrate), cantitatea de informații dobandită de sistemul de cercetare (potențialul de cercetare) și capacitatea de reprezentare;
V – volumul total al informațiilor ce pot defini (determina) situația;
f(to)–componentele de timp ce condiționează oportunitatea (timpul când a fost dobândită informația, timpii necesari transmiterii, prelucrării, reprezentării și interpretării, timpul de valabilitate a informației).
Din expresia (2) se observă că volumul informației nu determină direct calitatea acesteia, dar, deși volumul informației se găsește la numitorul expresiei, nu poate fi privit nici ca o mărime invers proporțională cu aceasta, deoarece raportul dintre calitate și volum este o expresie tipică de dependență nuanțată (ce-i prea mult strică) și trebuie privit în strânsă legătură cu posibilitătile de prelucrare, evaluare și interpretare a informațiilor, de care dispune cel în folosul căruia s-a executat cercetarea.
Ținând seama de posibilitățile moderne de prelucrare automată a informațiilor care măresc gradul de veridicitate (prin analize successive, reevaluări și comparații logice), gradul de oportunitate (micșorând timpii de culegere, transmitere, prelucrare și reprezentare) precum și gradul de accesibilitate (prin reprezentări intuitive și corelative) se poate aprecia că valoarea lui Ci se apropie tot mai mult de valoarea utilității maxime (Ci =1) prin parcurgerea succesivă graduală a domeniilor de la neîncredere la încredere absolută (figura 1).
K – este o constantă ce depinde de capacitatea de prelucrare a informatiilor (volumul informațiilor prelucrate), cantitatea de informații dobandită de sistemul de cercetare (potențialul de cercetare) și capacitatea de reprezentare;
V – volumul total al informațiilor ce pot defini (determina) situația;
f(to)–componentele de timp ce condiționează oportunitatea (timpul când a fost dobândită informația, timpii necesari transmiterii, prelucrării, reprezentării și interpretării, timpul de valabilitate a informației).
Din expresia (2) se observă că volumul informației nu determină direct calitatea acesteia, dar, deși volumul informației se găsește la numitorul expresiei, nu poate fi privit nici ca o mărime invers proporțională cu aceasta, deoarece raportul dintre calitate și volum este o expresie tipică de dependență nuanțată (ce-i prea mult strică) și trebuie privit în strânsă legătură cu posibilitătile de prelucrare, evaluare și interpretare a informațiilor, de care dispune cel în folosul căruia s-a executat cercetarea.
Ținând seama de posibilitățile moderne de prelucrare automată a informațiilor care măresc gradul de veridicitate (prin analize successive, reevaluări și comparații logice), gradul de oportunitate (micșorând timpii de culegere, transmitere, prelucrare și reprezentare) precum și gradul de accesibilitate (prin reprezentări intuitive și corelative) se poate aprecia că valoarea lui Ci se apropie tot mai mult de valoarea utilității maxime (Ci =1) prin parcurgerea succesivă graduală a domeniilor de la neîncredere la încredere absolută (figura 1).
 |
| Domenii |
Extrapolând rezultatele analizei nuanțate, asupra informațiilor dobândite de cercetare la întregul proces al acțiunilor de luptă, se observă că, în acest mod, se pun mai exact (nu este nici un paradox la mijloc) în evidență multi-dimensionalitatea (similar domeniilor de utilitate a informațiilor) și complexitatea sa, dar și posibilitățile de a răspunde mai bine, mai adecvat și mai oportun, mai apropiat de raționalul uman, la comportările sistemului (uneori antiintuitive) corelând soluții locale cu efecte generale (într-un sistem o soluție locală optimală nu devine totdeauna o componentă hotărâtoare a soluției optimale generale).
Se obține în acest fel un model dinamic mai apropiat de realitate, o posibilitate superioară de a stabili reglaje preventive sau corective, care să mențină stabilitatea atât a părților, cât și a întregului sistem.
Totodată, prin nuanțarea domeniului neadevăr – adevăr, prin introducerea unor valori intermediare se elimină ambiguitățile limbajului natural (expresie directă a raționamentului – intuitiv).
Dar cea mai sugestivă demonstrație a demersului aplicării raționamentului nuanțat, cu expresiile valorice puse la dispoziție de matematica nuanțată, este analiza raportului de forțe.
Există posibilitați matematice de a calcula precis un raport tehnic de forțe, în urma căruia se poate trage concluzia dacă inamicul este sau nu este superior și hotărî dacă poate sau nu poate fi declanșat atacul sau dacă se poate face față atacului inamicului.
Dincolo de valoarea numerică a acestui raport, apar însă și alte elemente de analiză ale comandantului care stabilește dacă această superioritate este: absolută, zdrobitoare, copleșitoare, determinantă, acceptabilă, contracarabilă, nesemnificativă sau din alte puncte de vedere: în aviație, în blindate, în artilerie, în mijloace antiblindate, permanentă, de lungă durată, trecătoare, pe toata lărgimea frontului, pe direcțiile principale, pe direcțiile de atac sau de apărare etc. Acestea completează tabloul de valori și dau o imagine mai plastică raportului numeric (cifrei) calculat.
Analizând însă semantic adjectivele (valori calitative) utilizate pentru raportul de forțe global (de la absolut la nesemnificativ), aparent apare impresia de imprecizie, dar să nu ne pripim, să ne gândim că aceste calificative s-au definit atât din punct de vedere al unei analize valorice (au atribuite anumite mărimi pe scara de la egal la superior, în exemplul de față), cât și ca urmare a experienței dobândite din confruntări anterioare. Ele reprezintă expresia trinomului: valoare (EXACTITATE) – experiență (APRECIERE) – raționament (EVALUARE).
În acest fel, statul major observă mai bine influența fenomenului pe care îl analizează și realizează o determinare mai precisă și mai plastică a acestuia, integrând în analiza valorică și alte elemente ce depind de pregătirea, starea morală și fizică, gradul de adaptabilitate la situație, mobilitatea luptătorilor etc., plastic și exact exprimate de nuanțarea graduală subordonată coordonatelor de realism dobândit prin informare, prelucrare științifică și decizie oportună.
În concluzie din posibilitatea aplicării la analiza fenomenului militar a elementelor raționamentului (matematicii) nuanțate se pot evidenția următoarele aspecte:
– gradualitatea analizei și a rezultatelor nu exclude precizia evaluărilor numerice, ci le completează, le face mai practice și mai intuitive;
– gradualitatea (nuanțarea) nu este o expresie de ambiguitate, ci un rezultat al dilatării scării de valori dintre adevăr și neadevăr și a nominalizării unor puncte esențiale pe această scară; ea aduce după sine suplețe și finețe praxismului militar determinând alte modalități de evaluări cantitative (flexibilitatea conceptului de măsură), pune mai bine în evidență evoluția dinamică a situației și face mai eficace corecțiile administrate;
– între aleatorism (ca expresie de evoluție nedeterministă) și nuanțare există o diferență netă ce decurge din deosebirile dintre nesiguranță în ceea ce privește apartenența la o proprietate a unui element și existența mai multor grade de apartenență, cu alte cuvinte dintre „a fi sau a nu fi” și „cât este”;
– gradualitatea dă posibilitatea prelucrării și a unor informații ce corespund unor afirmații ca: aproximativ, în jur de, posibil, acceptabil, determinant etc., des întâlnite în practică;
– se pot valorifica modelele de predicție bazate pe elemente structurale interpretative, atenuând sau eliminând tendințele oscilatorii sau aleatorii ale acestora;
– asigură un cadru adecvat utilizării punctelor de vedere alternative, plurivalente, oferind statelor majore posibilitatea de a le potența, ordona, interpreta și aplica;
– necesitatea unor cercetări susținute în domeniu și corelarea rezultatelor dobândite cu realizările inteligenței artificiale, în vederea atingerii dezideratului de trecere de la analiza descriptivă (statică) la cea evolutivă (dinamică), deci de la static (sau decuplare) la dinamic (sau la ansamblu relațional).
Se obține în acest fel un model dinamic mai apropiat de realitate, o posibilitate superioară de a stabili reglaje preventive sau corective, care să mențină stabilitatea atât a părților, cât și a întregului sistem.
Totodată, prin nuanțarea domeniului neadevăr – adevăr, prin introducerea unor valori intermediare se elimină ambiguitățile limbajului natural (expresie directă a raționamentului – intuitiv).
Dar cea mai sugestivă demonstrație a demersului aplicării raționamentului nuanțat, cu expresiile valorice puse la dispoziție de matematica nuanțată, este analiza raportului de forțe.
Există posibilitați matematice de a calcula precis un raport tehnic de forțe, în urma căruia se poate trage concluzia dacă inamicul este sau nu este superior și hotărî dacă poate sau nu poate fi declanșat atacul sau dacă se poate face față atacului inamicului.
Dincolo de valoarea numerică a acestui raport, apar însă și alte elemente de analiză ale comandantului care stabilește dacă această superioritate este: absolută, zdrobitoare, copleșitoare, determinantă, acceptabilă, contracarabilă, nesemnificativă sau din alte puncte de vedere: în aviație, în blindate, în artilerie, în mijloace antiblindate, permanentă, de lungă durată, trecătoare, pe toata lărgimea frontului, pe direcțiile principale, pe direcțiile de atac sau de apărare etc. Acestea completează tabloul de valori și dau o imagine mai plastică raportului numeric (cifrei) calculat.
Analizând însă semantic adjectivele (valori calitative) utilizate pentru raportul de forțe global (de la absolut la nesemnificativ), aparent apare impresia de imprecizie, dar să nu ne pripim, să ne gândim că aceste calificative s-au definit atât din punct de vedere al unei analize valorice (au atribuite anumite mărimi pe scara de la egal la superior, în exemplul de față), cât și ca urmare a experienței dobândite din confruntări anterioare. Ele reprezintă expresia trinomului: valoare (EXACTITATE) – experiență (APRECIERE) – raționament (EVALUARE).
În acest fel, statul major observă mai bine influența fenomenului pe care îl analizează și realizează o determinare mai precisă și mai plastică a acestuia, integrând în analiza valorică și alte elemente ce depind de pregătirea, starea morală și fizică, gradul de adaptabilitate la situație, mobilitatea luptătorilor etc., plastic și exact exprimate de nuanțarea graduală subordonată coordonatelor de realism dobândit prin informare, prelucrare științifică și decizie oportună.
În concluzie din posibilitatea aplicării la analiza fenomenului militar a elementelor raționamentului (matematicii) nuanțate se pot evidenția următoarele aspecte:
– gradualitatea analizei și a rezultatelor nu exclude precizia evaluărilor numerice, ci le completează, le face mai practice și mai intuitive;
– gradualitatea (nuanțarea) nu este o expresie de ambiguitate, ci un rezultat al dilatării scării de valori dintre adevăr și neadevăr și a nominalizării unor puncte esențiale pe această scară; ea aduce după sine suplețe și finețe praxismului militar determinând alte modalități de evaluări cantitative (flexibilitatea conceptului de măsură), pune mai bine în evidență evoluția dinamică a situației și face mai eficace corecțiile administrate;
– între aleatorism (ca expresie de evoluție nedeterministă) și nuanțare există o diferență netă ce decurge din deosebirile dintre nesiguranță în ceea ce privește apartenența la o proprietate a unui element și existența mai multor grade de apartenență, cu alte cuvinte dintre „a fi sau a nu fi” și „cât este”;
– gradualitatea dă posibilitatea prelucrării și a unor informații ce corespund unor afirmații ca: aproximativ, în jur de, posibil, acceptabil, determinant etc., des întâlnite în practică;
– se pot valorifica modelele de predicție bazate pe elemente structurale interpretative, atenuând sau eliminând tendințele oscilatorii sau aleatorii ale acestora;
– asigură un cadru adecvat utilizării punctelor de vedere alternative, plurivalente, oferind statelor majore posibilitatea de a le potența, ordona, interpreta și aplica;
– necesitatea unor cercetări susținute în domeniu și corelarea rezultatelor dobândite cu realizările inteligenței artificiale, în vederea atingerii dezideratului de trecere de la analiza descriptivă (statică) la cea evolutivă (dinamică), deci de la static (sau decuplare) la dinamic (sau la ansamblu relațional).
Bibliografie:
BULZ, N., - Decizia în rezolvarea problemelor operative, Editura Militară, 1990.
ILIE, Gh., - Informatica și cercetarea, Buletinul Tehnica Militară, nr.2/1988.
MALIȚA, M., - Teoria și practica negocierilor, Editura Politică, 1972.
MARCUS, S. și col. - Modele matematice și semiotice ale dezvoltării sociale, Editura Academiei, 1986.
MOISIL, Gr., - Lecții de logica a raționamentului nuanțat, Editura Științifică, 1975.
NEGOIȚĂ, V., - Mulțimi vagi și aplicațiile lor, Editura Tehnică, 1974.
BULZ, N., - Decizia în rezolvarea problemelor operative, Editura Militară, 1990.
ILIE, Gh., - Informatica și cercetarea, Buletinul Tehnica Militară, nr.2/1988.
MALIȚA, M., - Teoria și practica negocierilor, Editura Politică, 1972.
MARCUS, S. și col. - Modele matematice și semiotice ale dezvoltării sociale, Editura Academiei, 1986.
MOISIL, Gr., - Lecții de logica a raționamentului nuanțat, Editura Științifică, 1975.
NEGOIȚĂ, V., - Mulțimi vagi și aplicațiile lor, Editura Tehnică, 1974.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adaugati comentariul dvs.