Participarea unităţilor militare de teleormăneni la Războiul de Independență
(Simpozion - 115 ani de la cucerirea Independenței de Stat a României, Turnu-Măgurele, 9 mai 1992)
În fiecare an, la început de mai renăscător de idealuri şi credinţe, purtător de seve ale rodirii şi libertăţii, poporul român celebrează cu întreaga sa fiinţă şi demnitate, un eveniment de o extraordinară importanță social-economică pentru restituirea întregului destin naţional al României moderne - Ziua de 9 mai, Ziua Independenţei de Stat a Patriei.
Această zi, înscrisă la loc de demnitate şi de respect în filele istoriei naţionale şi a luptei pentru libertate şi progres, vine din vremuri îndepărtate, dintr-un trecut frământat şi udat cu nădejdea şi suferinţa înaintaşilor, ca un simbol al tăriei de granit, al crezului neatins al acestui brav popor, iubitor de dreptate, neatârnare şi pace.
Dintotdeauna, pe aceste meleaguri teleormănene, ca şi pe ale întregii ţări, idealul de independenţă şi suveranitate a însufleţit pe cei mai bravi fii ai neamului nostru, a catalizat energiile şi capacităţile tuturor locuitorilor, tineri sau vârstnici, bărbaţi sau femei, muncitori sau cărturari, care au trăit „la cea mai înaltă tensiune” dezideratul suprem al neamului - acela de a fi liberi şi stăpâni, în propria-și țară, pe destinele lor.
Războiul de Independență de la 1877 a dăltuit piatra de hotar între două mari epoci sociale, iar biruinţa românilor în acest moment istoric a fertilizat cunoştinţele şi existența noastră pentru toate veacurile ce vor urma, în acest spaţiu de adevăr şi legendă, constituindu-se într-o treaptă a desăvârşirii şi suveranităţii naţionale.
Cuvintele lui Mihail Kogălniceanu rostite în Senatul Țării de atunci, definesc acest eveniment subliniindu-se măreţia şi importanţa sa socială pentru întreaga evoluţie ulterioară a României: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci de secole… trebuie să dovedim că avem conştiinţa misiunii noastre, că suntem în stare să facem noi sacrificii ca să păstrăm această ţară şi drepturile ei, să o înălţăm continuu pentru copiii noştrii, pentru viitor”.
Întrezărind cursul situaţiilor politice ce au urmat, marele demnitar politic şi cărturar dorea parcă să avertizeze naţiunea română că această victorie trebuie apărată cu orice preţ, iar evenimentele ulterioare, consemnate de istorie, au încercat la cel mai înalt grad poporul român, plătind cu greu tribut de sânge preţul libertăţii naţionale.
Într-un neîntrerupt şir de fapte şi evenimente de dimensiuni naţionale, Armata română, mândria trecutului, garanţia prezentului şi chezăşia viitorului, s-a acoperit de glorie în toiul celor mai aprige încleştări naţionale şi sociale, dovedindu-se scutul de nădejde al poporului, lumina şi căldura vetrei strămoşeşti.
Patriotismul înflăcărat al locuitorilor acestor străvechi pământuri, probat în marile îndreptări sociale şi naţionale, şi-a găsit cea mai înaltă formă de expresie şi în eroica epopee pentru cucerirea neatârnării patriei.
Aici, pe pământul de întâlnire al Oltului cu valurile fremătătoare ale Dunării, artileriştii şi dorobanţii români, ţărani legaţi pentru veşnicie de glia roditoare al Teleormanului, au scris în cartea de aur a ţării, pagini nepieritoare de vitejie ostăşească.
Din negura vremii, se aud până astăzi dovezile bărbăteşti şi curajul fără seamăn al unor subunităţi şi unităţi, al unor comandanţi şi ostaşi de pe meleagurile noastre.
I. Astfel, Batalionul 1 Dorobanți Teleorman din cadrul Regimentului 5 Dorobanţi – Vlașca constituie un exemplu elocvent. Regimentul a fost înfiinţat prin Înaltul Decret nr. 2195/26 noiembrie 1876. Acest batalion îşi avea garnizoană la Turnu-Măgurele şi era alcătuit din patru companii cantonate la: Turnu-Măgurele, Zimnicea, Roşiori şi Balaci. Comandant al batalionului era maiorul Traian Cioran. Efectivul batalionului în primăvara anului 1877 se ridica la 837 militari, din care: 10 ofiţeri, 4 sergenţi majori, 31 sergenţi, 51 caporali, 15 gornişti şi 716 soldaţi.
II. În afara acestui batalion de teleormăneni a mai participat în război şi un escadron de călăraşi care avea garnizoana tot în Turnu-Măgurele. De fapt, în fiecare reşedinţa de judeţ era câte un Escadron de călăraşi. (La acea dată Turnu-Măgurele era reședința județului Teleorman).
III. Turcii aveau concentrate în dreptul judeţului Teleorman, în zona localităţilor Nicopole – Șiștov, deci în fata oraşelor româneşti Turnu-Măgurele – Zimnicea, mari unităţi de infanterie, cavalerie, artilerie.
IV. În sectorul Turnu-Măgurele – Islaz, au fost dispuse unităţi române din cadrul Diviziei a 4-a comandată de generalul Gheorghe Manu, originar din Alexandria. Pe lângă această divizie au fost ataşate şi cele două unităţi de teleormăneni: Batalionul 1 Dorobanţi şi escadronul de călăraşi.
V. Documentele vremii relatează că judetul Teleorman avea în cadrul dispozitivului operativ o poziţie foarte avantajoasă. Turcii au început tragerea cu artileria de pe malul drept al Dunării cât şi de pe monitoare. În jurnalul de operaţii al Divizei a 4-a, în ziua de 4 mai 1877 sunt consemnate următoarele: “Un monitor turcesc venind dinspre Nicopole pe la orele 1,30 după amiază, trece prin faţa bateriei fără a ataca; se opreşte în fata pichetului nr.10 în dosul ostrovului din dreptul satului Islaz şi deschide focul asupra pichetului. Cel dintâi proiectil străpunge pichetul şi omoară pe sergentul-major Florea Blejan.” Era originar din comuna Islaz. Este primul ostaş român căzut în Războiul de Independenţă.
VI. La 28 iunie 1877 subunităţile de teleormăneni au trecut Dunărea în direcţia Nicopole, ajutând trupele imperiale ruse să cucerească această cetate. Regimentul de cazaci din Kastroma i-a întâmpinat cu onoruri pe ostaşii români – inclusiv pe cei teleormăneni. Într-o telegramă din iulie 1877, expediată pe front de către comandantul rus comandantului român (adică generalului Cernat) se stipulează: “Astăzi 5 ore dimineaţa, trupele ruse au intrat în cetatea Nicopole. Trupele lui Hassan şi Ahmed Pașa, peste 6000 de oameni cu tot materialul de război, precum şi monitoarele s-au predat. La bombardarea acestei cetăţi, timp de mai multe zile, trupele române din Regimentele 5 şi 7 Dorobanți, precum şi escadronul de călăraşi Teleorman au participat cooperând cu trupele ruse”.
VII. Faptele de arme ale ostaşilor teleormăneni săvârşite la Nicopole sunt comentate elogios în raportul colonelului Grigore Cantilli, comandantul Brigăzii 1-a cât şi prin Ordinul de zi al generalului Gheorghe Manu, comandant al Diviziei a 4-a române.
În raportul său, colonelul Cantilli consemnează: “Escadronul de călăraşi Teleorman a avut un serviciu destul de greu, iar locotenentul Guță Dumitrescu din acel escadron, merită o deosebită recompensă pentru neostenitele probe de devotament şi pentru servicii deosebite în diferitele recunoaşteri ce a fost însărcinat să facă”.
În Ordinul de Zi al generalului Gheorghe Manu se arată: “Mulţumesc colonelului Cantilli, comandantul acestor trupe (Brigada1-a), maiorului Fălcoianu comandantul artileriei şi escadronului Teleorman şi le prezint diviziei ca exemple de imitație care au făcut onoare Armatei române!”.
Într-un raport adresat marelui duce Nicolae, generalul rus Stalipin, evidenţia, printre alte unităţi, pentru purtare remarcabilă pe câmpul de luptă şi escadronul de călăraşi din Teleorman.
VIII. Participarea unităţilor de teleormăneni nu se rezumă numai la episodul Nicopole ci şi la marile bătălii de la redutele Griviţa şi Plevna din vara şi toamna anului 1877. Teleormănenii făceau parte acum din Brigada a-2-a Infanterie comandată de colonelul Borănescu, iar şef de stat major îl aveau pe colonelul Mărculescu. Pentru fiii acestui judeţ, apogeul luptelor l-a constituit încleştările de la 7 octombrie 1877 pentru cucerirea redutei “Griviţa 2”.
Documentele consemnează: “Era o zi ceţoasă. În pâcla deasă ai noştrii vedeau doar flăcările de la gura ţevilor și lumina violentă a exploziei proiectilelor. Înaintau în şiruri compacte. În acest vacarm răsunau înjurăturile şi comenzile. Mulţi feciori ai Teleormanului au udat cu sângele lor terenul confruntărilor de la Griviţa”.
În luptele din fața Plevnei, printre faptele de arme ale ostaşilor teleormăneni merită a se înregistra aceea a sergentului major Călin Petre din compania a-2-a Regimentul 5 Dorobanţi, care, după rănirea comandantului de pluton, locotenentul Morătineanu, se puse în fruntea plutonului şi-l duse cu mare bravură în foc.
Asemenea acestuia, când din compania a-III-a din acelaşi regiment “căzură răniţi căpitanul Toporanu şi locotenentul Oprea, sergentul-major Pascu Dimitrie, trecând în fruntea companiei, strigă camarazilor săi să facă cinste regimentului şi să nu dea înapoi compania pornind cu-n iureş nebun în luptă. Sergenţii Marin Ion şi Nica Stan şi soldatul Marinescu Pîrvan, se luptaseră vitejeşte înconjuraţi de vrăjmaşi în şanţul redutei.”
De neuitat au rămas în amintirea urmaşilor faptele de arme ale grupei comandate de caporalul Tudorică Nicolae (“Tudorică Dorobanţul”) din satul Uda-Clocociov, comuna Slobozia Mândra, care “oare în şir sus pe parapete nu au dat înapoi”. În timpul asaltului, caporalul îl loveşte pe port–drapelul turc cu patul puştii smulgându-i steagul. În clipa aceea supremă, câţiva turci l-au prins pe caporal cu căngile trăgându-l în şanţul lor, dar nu înainte ca acesta să dea steagul altui dorobanţ. Tudorică Nicolae a căzut eroic dar drapelul a rămas la ai noştri.
IX. În memoria celor 64 de eroi teleormăneni căzuţi în Războiul pentru Independentă a Patriei s-au ridicat în cuprinsul judeţului o serie de monumente la: Turnu–Măgurele, Zimnicea, Pietroşani şi-n alte localităţi.
În municipiul Turnu–Măgurele s-a ridicat statuia “Dorobanţul luptător” operă aparţinând sculptorului italian Raffaello Ronnaneli, dezvelită la 7 iunie 1907, reprezentând un dorobanţ cu căciulă puţin aplecată şi arma la picior, prilej cu care a fost emisă şi o medalie comemorativă. Soclul are pe laturi minibasoreliefuri cu scene din timpul războiului, iar în faţă un vultur cu aripile largi deschise. De o parte şi de alta, statuia este străjuită de 2 tunuri aduse direct de pe câmpul de luptă. Ea a fost ridicată din sumele strânse prin subscripţie publică făcută de cetăţenii oraşului Turnu-Măgurele unde ”bătu inima ţării şi se mutaseră ororile războiului în toată grozăvia lor”. Aprecierea are în vedere că pe podul de aici au trecut ostaşii şi mii de care pentru aprovizionarea frontului, pe aici s-au reîntors răniţii şi prizonierii de război, după un lung drum prin Bulgaria şi tot aici au fost amenajate mai multe spitale pentru îngrijirea şi uşurarea suferinţelor bolnavilor şi răniţilor.
În acelaşi semn de omagiu, urmaşii au încrustat pe mormintele eroilor ridicate aproape în fiecare comună şi numele celor căzuţi în războiul pentru neatârnarea ţării, pentru libertatea şi fericirea întregului popor!
Al doilea monument, într-adevăr impresionant prin măreţie, a fost construit la Turnu-Măgurele, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la marele act istoric, în 1977.
Dintotdeauna, acest minunat picior de plai românesc a năzuit către libertate şi pace, către frăţie şi unitate, cu toţi cei care au nutrit aceleaşi gânduri curate şi înălţătoare.
Dar nicicând, oamenii care cu sfinţenie şi demnitate şi-au lucrat brazda pentru rodire, şi-au crescut copii pentru nuntire, şi-au clădit căminul întru sfinţire, nu a acceptat şi nu va accepta ca peste hotarele străvechi ale patriei, dăltuite în piatră şi cuvânt românesc, mai pur ca apa izvoarelor, să treacă vreo cizmă străină, să stabilească noi borne de hotar în folosul cuiva, indiferent de unde ar veni şi oricât de multe şi deşarte promisiuni ar face.
Noi ne-am născut aici şi păstrăm ca pe un testament al nemuririi legământul lui Decebal şi al marilor bărbați care şi-au făcut din viaţa lor scut de libertate şi independență naţională.
Armata română, mândria trecutului, garanţia prezentului şi chezăşia viitorului şi-a probat în toate marile încercări ale timpului, nu numai ataşamentul fără margini la idealurile sfinte ale acestui neam glorios, dar s-a făcut, în momentele cele mai apăsătoare şi încrâncenate ale istoriei, purtătoarea de gând, cuvânt şi crez patriotic al poporului, jertfindu-şi cei mai bravi fii pe altarul mereu udat în sânge şi lacrimi ale Țării pentru suveranitatea, independenţa şi demnitatea ei.
Jertfa teleormănenilor, cărţile care s-au scris despre aceştia, monumentele închinate lor şi evenimentului pe care-l aniversăm la 115 ani distanţă face parte integrantă din ISTORIA PATRIEI!
Cu orice preţ, s-o apărăm!
Această zi, înscrisă la loc de demnitate şi de respect în filele istoriei naţionale şi a luptei pentru libertate şi progres, vine din vremuri îndepărtate, dintr-un trecut frământat şi udat cu nădejdea şi suferinţa înaintaşilor, ca un simbol al tăriei de granit, al crezului neatins al acestui brav popor, iubitor de dreptate, neatârnare şi pace.
Dintotdeauna, pe aceste meleaguri teleormănene, ca şi pe ale întregii ţări, idealul de independenţă şi suveranitate a însufleţit pe cei mai bravi fii ai neamului nostru, a catalizat energiile şi capacităţile tuturor locuitorilor, tineri sau vârstnici, bărbaţi sau femei, muncitori sau cărturari, care au trăit „la cea mai înaltă tensiune” dezideratul suprem al neamului - acela de a fi liberi şi stăpâni, în propria-și țară, pe destinele lor.
Războiul de Independență de la 1877 a dăltuit piatra de hotar între două mari epoci sociale, iar biruinţa românilor în acest moment istoric a fertilizat cunoştinţele şi existența noastră pentru toate veacurile ce vor urma, în acest spaţiu de adevăr şi legendă, constituindu-se într-o treaptă a desăvârşirii şi suveranităţii naţionale.
Cuvintele lui Mihail Kogălniceanu rostite în Senatul Țării de atunci, definesc acest eveniment subliniindu-se măreţia şi importanţa sa socială pentru întreaga evoluţie ulterioară a României: “Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci de secole… trebuie să dovedim că avem conştiinţa misiunii noastre, că suntem în stare să facem noi sacrificii ca să păstrăm această ţară şi drepturile ei, să o înălţăm continuu pentru copiii noştrii, pentru viitor”.
Întrezărind cursul situaţiilor politice ce au urmat, marele demnitar politic şi cărturar dorea parcă să avertizeze naţiunea română că această victorie trebuie apărată cu orice preţ, iar evenimentele ulterioare, consemnate de istorie, au încercat la cel mai înalt grad poporul român, plătind cu greu tribut de sânge preţul libertăţii naţionale.
Într-un neîntrerupt şir de fapte şi evenimente de dimensiuni naţionale, Armata română, mândria trecutului, garanţia prezentului şi chezăşia viitorului, s-a acoperit de glorie în toiul celor mai aprige încleştări naţionale şi sociale, dovedindu-se scutul de nădejde al poporului, lumina şi căldura vetrei strămoşeşti.
Patriotismul înflăcărat al locuitorilor acestor străvechi pământuri, probat în marile îndreptări sociale şi naţionale, şi-a găsit cea mai înaltă formă de expresie şi în eroica epopee pentru cucerirea neatârnării patriei.
Aici, pe pământul de întâlnire al Oltului cu valurile fremătătoare ale Dunării, artileriştii şi dorobanţii români, ţărani legaţi pentru veşnicie de glia roditoare al Teleormanului, au scris în cartea de aur a ţării, pagini nepieritoare de vitejie ostăşească.
Din negura vremii, se aud până astăzi dovezile bărbăteşti şi curajul fără seamăn al unor subunităţi şi unităţi, al unor comandanţi şi ostaşi de pe meleagurile noastre.
I. Astfel, Batalionul 1 Dorobanți Teleorman din cadrul Regimentului 5 Dorobanţi – Vlașca constituie un exemplu elocvent. Regimentul a fost înfiinţat prin Înaltul Decret nr. 2195/26 noiembrie 1876. Acest batalion îşi avea garnizoană la Turnu-Măgurele şi era alcătuit din patru companii cantonate la: Turnu-Măgurele, Zimnicea, Roşiori şi Balaci. Comandant al batalionului era maiorul Traian Cioran. Efectivul batalionului în primăvara anului 1877 se ridica la 837 militari, din care: 10 ofiţeri, 4 sergenţi majori, 31 sergenţi, 51 caporali, 15 gornişti şi 716 soldaţi.
II. În afara acestui batalion de teleormăneni a mai participat în război şi un escadron de călăraşi care avea garnizoana tot în Turnu-Măgurele. De fapt, în fiecare reşedinţa de judeţ era câte un Escadron de călăraşi. (La acea dată Turnu-Măgurele era reședința județului Teleorman).
III. Turcii aveau concentrate în dreptul judeţului Teleorman, în zona localităţilor Nicopole – Șiștov, deci în fata oraşelor româneşti Turnu-Măgurele – Zimnicea, mari unităţi de infanterie, cavalerie, artilerie.
IV. În sectorul Turnu-Măgurele – Islaz, au fost dispuse unităţi române din cadrul Diviziei a 4-a comandată de generalul Gheorghe Manu, originar din Alexandria. Pe lângă această divizie au fost ataşate şi cele două unităţi de teleormăneni: Batalionul 1 Dorobanţi şi escadronul de călăraşi.
V. Documentele vremii relatează că judetul Teleorman avea în cadrul dispozitivului operativ o poziţie foarte avantajoasă. Turcii au început tragerea cu artileria de pe malul drept al Dunării cât şi de pe monitoare. În jurnalul de operaţii al Divizei a 4-a, în ziua de 4 mai 1877 sunt consemnate următoarele: “Un monitor turcesc venind dinspre Nicopole pe la orele 1,30 după amiază, trece prin faţa bateriei fără a ataca; se opreşte în fata pichetului nr.10 în dosul ostrovului din dreptul satului Islaz şi deschide focul asupra pichetului. Cel dintâi proiectil străpunge pichetul şi omoară pe sergentul-major Florea Blejan.” Era originar din comuna Islaz. Este primul ostaş român căzut în Războiul de Independenţă.
VI. La 28 iunie 1877 subunităţile de teleormăneni au trecut Dunărea în direcţia Nicopole, ajutând trupele imperiale ruse să cucerească această cetate. Regimentul de cazaci din Kastroma i-a întâmpinat cu onoruri pe ostaşii români – inclusiv pe cei teleormăneni. Într-o telegramă din iulie 1877, expediată pe front de către comandantul rus comandantului român (adică generalului Cernat) se stipulează: “Astăzi 5 ore dimineaţa, trupele ruse au intrat în cetatea Nicopole. Trupele lui Hassan şi Ahmed Pașa, peste 6000 de oameni cu tot materialul de război, precum şi monitoarele s-au predat. La bombardarea acestei cetăţi, timp de mai multe zile, trupele române din Regimentele 5 şi 7 Dorobanți, precum şi escadronul de călăraşi Teleorman au participat cooperând cu trupele ruse”.
VII. Faptele de arme ale ostaşilor teleormăneni săvârşite la Nicopole sunt comentate elogios în raportul colonelului Grigore Cantilli, comandantul Brigăzii 1-a cât şi prin Ordinul de zi al generalului Gheorghe Manu, comandant al Diviziei a 4-a române.
În raportul său, colonelul Cantilli consemnează: “Escadronul de călăraşi Teleorman a avut un serviciu destul de greu, iar locotenentul Guță Dumitrescu din acel escadron, merită o deosebită recompensă pentru neostenitele probe de devotament şi pentru servicii deosebite în diferitele recunoaşteri ce a fost însărcinat să facă”.
În Ordinul de Zi al generalului Gheorghe Manu se arată: “Mulţumesc colonelului Cantilli, comandantul acestor trupe (Brigada1-a), maiorului Fălcoianu comandantul artileriei şi escadronului Teleorman şi le prezint diviziei ca exemple de imitație care au făcut onoare Armatei române!”.
Într-un raport adresat marelui duce Nicolae, generalul rus Stalipin, evidenţia, printre alte unităţi, pentru purtare remarcabilă pe câmpul de luptă şi escadronul de călăraşi din Teleorman.
VIII. Participarea unităţilor de teleormăneni nu se rezumă numai la episodul Nicopole ci şi la marile bătălii de la redutele Griviţa şi Plevna din vara şi toamna anului 1877. Teleormănenii făceau parte acum din Brigada a-2-a Infanterie comandată de colonelul Borănescu, iar şef de stat major îl aveau pe colonelul Mărculescu. Pentru fiii acestui judeţ, apogeul luptelor l-a constituit încleştările de la 7 octombrie 1877 pentru cucerirea redutei “Griviţa 2”.
Documentele consemnează: “Era o zi ceţoasă. În pâcla deasă ai noştrii vedeau doar flăcările de la gura ţevilor și lumina violentă a exploziei proiectilelor. Înaintau în şiruri compacte. În acest vacarm răsunau înjurăturile şi comenzile. Mulţi feciori ai Teleormanului au udat cu sângele lor terenul confruntărilor de la Griviţa”.
În luptele din fața Plevnei, printre faptele de arme ale ostaşilor teleormăneni merită a se înregistra aceea a sergentului major Călin Petre din compania a-2-a Regimentul 5 Dorobanţi, care, după rănirea comandantului de pluton, locotenentul Morătineanu, se puse în fruntea plutonului şi-l duse cu mare bravură în foc.
Asemenea acestuia, când din compania a-III-a din acelaşi regiment “căzură răniţi căpitanul Toporanu şi locotenentul Oprea, sergentul-major Pascu Dimitrie, trecând în fruntea companiei, strigă camarazilor săi să facă cinste regimentului şi să nu dea înapoi compania pornind cu-n iureş nebun în luptă. Sergenţii Marin Ion şi Nica Stan şi soldatul Marinescu Pîrvan, se luptaseră vitejeşte înconjuraţi de vrăjmaşi în şanţul redutei.”
De neuitat au rămas în amintirea urmaşilor faptele de arme ale grupei comandate de caporalul Tudorică Nicolae (“Tudorică Dorobanţul”) din satul Uda-Clocociov, comuna Slobozia Mândra, care “oare în şir sus pe parapete nu au dat înapoi”. În timpul asaltului, caporalul îl loveşte pe port–drapelul turc cu patul puştii smulgându-i steagul. În clipa aceea supremă, câţiva turci l-au prins pe caporal cu căngile trăgându-l în şanţul lor, dar nu înainte ca acesta să dea steagul altui dorobanţ. Tudorică Nicolae a căzut eroic dar drapelul a rămas la ai noştri.
IX. În memoria celor 64 de eroi teleormăneni căzuţi în Războiul pentru Independentă a Patriei s-au ridicat în cuprinsul judeţului o serie de monumente la: Turnu–Măgurele, Zimnicea, Pietroşani şi-n alte localităţi.
În municipiul Turnu–Măgurele s-a ridicat statuia “Dorobanţul luptător” operă aparţinând sculptorului italian Raffaello Ronnaneli, dezvelită la 7 iunie 1907, reprezentând un dorobanţ cu căciulă puţin aplecată şi arma la picior, prilej cu care a fost emisă şi o medalie comemorativă. Soclul are pe laturi minibasoreliefuri cu scene din timpul războiului, iar în faţă un vultur cu aripile largi deschise. De o parte şi de alta, statuia este străjuită de 2 tunuri aduse direct de pe câmpul de luptă. Ea a fost ridicată din sumele strânse prin subscripţie publică făcută de cetăţenii oraşului Turnu-Măgurele unde ”bătu inima ţării şi se mutaseră ororile războiului în toată grozăvia lor”. Aprecierea are în vedere că pe podul de aici au trecut ostaşii şi mii de care pentru aprovizionarea frontului, pe aici s-au reîntors răniţii şi prizonierii de război, după un lung drum prin Bulgaria şi tot aici au fost amenajate mai multe spitale pentru îngrijirea şi uşurarea suferinţelor bolnavilor şi răniţilor.
În acelaşi semn de omagiu, urmaşii au încrustat pe mormintele eroilor ridicate aproape în fiecare comună şi numele celor căzuţi în războiul pentru neatârnarea ţării, pentru libertatea şi fericirea întregului popor!
Al doilea monument, într-adevăr impresionant prin măreţie, a fost construit la Turnu-Măgurele, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la marele act istoric, în 1977.
Dintotdeauna, acest minunat picior de plai românesc a năzuit către libertate şi pace, către frăţie şi unitate, cu toţi cei care au nutrit aceleaşi gânduri curate şi înălţătoare.
Dar nicicând, oamenii care cu sfinţenie şi demnitate şi-au lucrat brazda pentru rodire, şi-au crescut copii pentru nuntire, şi-au clădit căminul întru sfinţire, nu a acceptat şi nu va accepta ca peste hotarele străvechi ale patriei, dăltuite în piatră şi cuvânt românesc, mai pur ca apa izvoarelor, să treacă vreo cizmă străină, să stabilească noi borne de hotar în folosul cuiva, indiferent de unde ar veni şi oricât de multe şi deşarte promisiuni ar face.
Noi ne-am născut aici şi păstrăm ca pe un testament al nemuririi legământul lui Decebal şi al marilor bărbați care şi-au făcut din viaţa lor scut de libertate şi independență naţională.
Armata română, mândria trecutului, garanţia prezentului şi chezăşia viitorului şi-a probat în toate marile încercări ale timpului, nu numai ataşamentul fără margini la idealurile sfinte ale acestui neam glorios, dar s-a făcut, în momentele cele mai apăsătoare şi încrâncenate ale istoriei, purtătoarea de gând, cuvânt şi crez patriotic al poporului, jertfindu-şi cei mai bravi fii pe altarul mereu udat în sânge şi lacrimi ale Țării pentru suveranitatea, independenţa şi demnitatea ei.
Jertfa teleormănenilor, cărţile care s-au scris despre aceştia, monumentele închinate lor şi evenimentului pe care-l aniversăm la 115 ani distanţă face parte integrantă din ISTORIA PATRIEI!
Cu orice preţ, s-o apărăm!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adaugati comentariul dvs.