Anul 1989-an revolutionar european



In istoria Europei si a intregii lumi, memorabilul an 1989 reprezinta un moment istoric de cotitura, pe parcursul caruia regimurile totalitare din Europa Centrala s-au prabusit in lant, intr-un ritm accelarat, iar intre 25 dec 1989, ziua executiei sotilor Ceausescu si 25 dec 1991 ziua dezmembrarii URSS s-au produs schimbari de neinmaginat cu un an sau doi inainte.

Cauzele marii schimbari democratice, antitotalitare, desfasurate cu succes in spatiul geopolitic cunoscut, precum si urmarile acesteia pe termen mediu sau lung sunt inca departe de a fi elucidate. Se pare ca lumea occidentala si SUA inca nu s-au dezmetiit in fata unor realitati la care nici nu visa: disparitia Tratatului de la Varsovia, divolvarea CAER, disparitia dipozitivului militar rusesc din Germania si Europa Centrala si retragerea acestuia cu peste 1500 km la est, disparitia marii URSS si dezmembrarea Armatei Rosii si unificarea Germaniei.

Scolile de analiza si prognoza politica din intreaga lume si a celei americane patronate de CIA cu toata imensitatea de forte umane, finanaciare si tehnologice avute la dispozitie nu au reusit sa anticipeze schimbarile de esenta ale anilor 1990. Epicentrul marilor evenimente, care a dus la caderea comunismului in Europa a fost Moscova, comunismul nascindu-se (1917) si murind la Moscova(1991)., tirind dupa sine si regimurile politice pe care le-a cultivat si intretinut in statele din Europa Centrala. Astfel s-a deschis calea abandonarii sistemului economiei centralizate si a totalitarismului si trecerea la un nou sistem economic-cel al economiei sociale de piata, precum si trecerea la un nou sistem politic de guvernare democratic, pluripartitist.

Marile schimbari ale sfirsitului de secolXX concertate de Mihail Gorbaciov au realizat o surprindere politica totala pentru SUA si aliatii lor din NATO, efectele acesteia putind sa dureze chiar si secole( istorii si analistii se mai ocupa inca de Revolutia americana de la 1776, Revolutia franceza din 1789-1794, Revolutiile din Europa de la 1848, Revolutia bolsevica din 1917, Revolutia chineza din 1949, fiind subiecte de dezbateri si surse de noi interpretari).

Esenta SURPRINDERII POLITICE a lumii occidentale consta in disparitia “pericolului comunist” care a constituit platforma politica fundamentala a SUA pe plan extern cit si “liantul” prin care americanii au realizat alinierea si concentrarea fortelor lumii capitaliste impotriva URSS.

Cauza fundamentala, dar nu unica a procesului revolutionar al anului 1989, ce a produs caderea comunimului a fost de natura economica, economiile statelor foste comuniste, desi unele avansate(Cehoslovacia, RDG, Ungaria), esuind in raporturile lor cu standardele economice din statele cele mai avansate ale lumii precum Franta, Germania, Suedia, SUA, Marea Britanie, deoarece aveau la baza vointa politica a factorilor de conducere si nu criteriile firesti ale pietei(cererea si oferta) interne si internationale.

Analistii americani apreciaza ca Revolutia antitotalitara din Europa Centrala, din punct de vedere al duratei s-a desfasurat astfel: zece ani in Polonia; zece luni in Ungaria; zece saptamini in Cehoslovacia; zece zile in RDG; si zece ore in Romnia –cu acelasi rezultat final: abandonarea sistemului economiei centralizate, distrugerea monopolului puterii politice a Partidelor Coministe, trecerea la sistemul economiei de piata si la democratia pluralista, iesirea de sub hegemonia sovietica (mai putin Romania, care realizase acest lucru in 1964), orientarea spre Europa occidentala si a valorilor sale.

Revolutiile democratice, antitotalitare din statele Europei Centrale si de Est s-au deosebit fundamental fata de tot ceea ce acumulase omenirea in materie de miscari revolutionare pina atunci, dovedindu-se a fi unice in istorie si prin aceea ca nu si-au propus aducerea pe scena lumii a unui nou proiect social, ca in cazul revolutiilor franceze si ruse.

Tarile in care s-au produs aceste revolutii isi propun in cadrul perioadei de tranzitie sa realizeze ceea ce deja exista in Europa de Vest, in SUA si Canada, adica o societate democratica, bazata pe o economie de piata moderna, un stat de drept, in care omul sa se poata bucura de toate drepturile la nivelul standardelor de civilizatie ale sec XX si XXI. Aceasta opera sociala dificila are 3 surse: valorile democratiei ocidentale, valorile nationale precomuniste si valorile autentice rezultate din experienta epocii socialismului(dreptul la un loc de munca, la o casa, la protectie sociala, la o echitabila distribuire a avutiei nationale).

Ceea ce leaga natiunile din centrul si estul Europei –experienta lor istorica comuna, conexiunile si influientele lor reciproce sunt mult mai puternice, mai numeroase si mai durabile, mai ales prin prisma integrarii europene, decit ceea ce le separa.

Evenimentele revolutionare din anul 1989 nu pot fi intelese decit printr-o abordare globala, in unitatea lor cauzala si prin influientare reciproca.

Revolutia romana din decembrie 1989 este parte integranta a acestui process European.





Colonel Viorel Ciobanu

Presedinte al Filialei judetene Teleorman

a cadrelor militare in rezerva si retragere

Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%

Demnitatea Armatei Române – călcată în picioare de ministrul celor 0,2%

Pentru prima dată în 20 de ani, Armata Română se confruntă cu cea mai acută lipsă de fonduri.
Toate guvernele din 1990 până în prezent, toţi miniştrii apărării din această perioadă au încercat să crească nivelul de trai al militarilor, să ia măsuri care să nu afecteze veniturile acestora, să respecte valoarea muncii şi sacrificiile pe care militarii le fac.
Iată însă că actualul Guvern Boc şi ministrul Mihai Stănişoară adoptă măsuri care provoacă haos în Armată, care afectează veniturile militarilor şi angajaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale.
Actualii guvernanţi profită de faptul că în Armată nu se pot organiza sindicate şi astfel nemulţumirile nu reuşesc să răzbată dincolo de porţile unităţilor militare.
Politica fiscală aberantă a Guvernului Boc a ajuns, iată, să afecteze şi Armata Română, o instituţie model şi un reper pentru societatea românească.
Indiferent de guvernele şi miniştrii care i-au condus destinele, Armata a reprezentat acel ambasador al României, care ne-a reprezentat cu cinste peste hotare şi care a contribuit într-o bună măsură la succesul integrării în NATO şi UE al României.
Premierul Boc, ministrul finanţelor publice Pogea şi mai ales ministrul apărării Mihai Stănişoară calcă astăzi în picioare demnitatea militarului român şi aplică o adevărată curbă de sacrificiu în Armată.
Ministrul Stănişoară a reuşit performanţa tristă ca în timpul mandatului său militarilor să li se reducă veniturile, fără nici o înştiinţare prealabilă. Fiecare angajat al MApN, militar sau civil, are de întreţinut o familie, are obligaţii financiare pe care şi le planifică de la o lună la alta, ca orice salariat.
V-aţi gândit domnule ministru Stănişoară câte necazuri şi privaţiuni aţi provocat în viaţa celor pe care, din păcate, îi conduceţi?
Dacă aţi ieşi din frumosul birou de la etajul 1 al ministerului şi aţi trece pe la unităţile militare poate v-ar ajunge la ureche strigătele de nemulţumire şi disperare ale celor care poartă uniforma Armatei Române şi de care dumneavoastră vă bateţi joc.
Când alţi colegi din cabinetul Boc protestau public împotriva rectificării bugetare propuse pentru instituţiile pe care le conduc, dumneavoastră aţi tăcut.
Nu v-a deranjat faptul că se aruncă pe fereastră fonduri publice pe proiecte extravagante la ministerul turismului sau al comunicaţiilor.
În mod laş aţi preferat să nu scoateţi nici o vorbă în apărarea ministerului pe care aţi fost desemnat să îl conduceţi.
În situaţia aberantă la care s-a ajuns probabil că ar fi util pentru Armată să apelaţi la doamna ministru Elena Udrea să renunţe la o parte din fondurile alocate ministerului său în folosul MApN, fiindcă dumneaei, ca doctorand în ştiinţe militare probabil că ar înţelege gravitatea situaţiei din Armată.
Apelăm la această moţiune simplă pe domeniul apărării pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa situaţiei disperate din MApN.
Nu avem dreptul să ignorăm ceea ce se întâmplă cu Armata Română.
În fapt, motivele care ne-au determinat să iniţiem această moţiune sunt următoarele:
1. Lipsa de viziune politică privind gestionarea problemelor complexe ale apărării, cu efecte nefaste pe termen mediu şi lung în îndeplinirea cerinţelor asumate de România în calitate de membru NATO şi UE.
2. Subfinanţarea apărării, accentuată de recent adoptata Ordonanţă de Urgenţă nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe 2009 ce pune în pericol reformele din acest domeniu şi anume:
a. consolidarea şi dezvoltarea capabilităţilor operaţionale ale forţelor armate şi respectarea întocmai a angajamentelor luate în cadrul NATO, UE sau în cadrul coaliţiilor unde acţionăm.
b. procesul de înzestrare şi achiziţie conform concepţiei de înzestrare a armatei române.
c. capacitatea de îndeplinire a misiunilor în format aliat prin reducerea intensităţii şi ritmului procesului de instruire a trupelor şi mentenanţei echipamentelor militare
d. atractivitatea carierei militare pe piaţa forţei de muncă, ceea ce generează premisele accesului la o resursă umană calitativ inferioară, din punct de vedere fizic şi psihic, celei care părăseşte sistemul
e. misiuni pe care le desfăşurăm în teatre de operaţii, la cele de contracarare a fenomenului terorist şi la cele de stabilizare şi reconstrucţie.
Constituţia, un text ce uneori s-a dovedit a fi prea strâmt, ne spune că Preşedintele României este comandantul forţelor armate, o calitate ce ar trebui să ne arate ceva mai mult decât declaratul interes pentru Armată.
Ni s-a spus că programele vitale ale Armatei, programele strategice nu vor fi oprite. Privind semeţ de pe-un catarg imaginar ni s-a mai spus că criza nu justifică nici stoparea reformei, nici continuarea proceselor de modernizare a armatei.
A vrut guvern şi i s-a dat. A vrut ministru şi i s-a dat. Avem ministru ce ne spune la învestire că este o „întâmplare nefericită faptul” că domeniul apărării este ultimul capitol al Programului de guvernare, recunoscând totodată că, în fapt, nu există un capitol dedicat apărării ci doar unul dedicat securităţii naţionale.
Am putea spune că acest guvern PD-L+PSD este o întâmplare nefericită, guvern ce nu a găsit util în angajamentul său de bună guvernare a României şi implicit a noastră a tuturor, să facă nici o referire distinctă la domeniul apărării naţionale.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Am aşteptat îndelung ca, după învestirea sa Preşedinte al României, domnul Traian Băsescu să îşi respecte întocmai obligaţiile legale, acelea privind planificarea apărării, ce statuează drept principale documente care fundamentează planificarea apărării la nivel naţional Strategia naţională de apărare şi Programul de guvernare.
Responsabilitatea Preşedintelui României este legată atât de documentele şi Strategiile implicate în domeniul apărării dar şi de mijloacele de punere în practică şi realizare a acestora.
Strategia de securitate naţională a României spune că securitatea naţională şi prosperitatea sunt termenii inseparabili ai aceleiaşi ecuaţii a cărei rezolvare nu poate fi decât rezultanta majoră a unui proces complex.
Ce nu a reuşit să ne lămurească Strategia este răspunsul la întrebarea, la cine se referă prosperitatea? Cât timp ministrul apărării are timp doar de parade şi onoruri militare şi stă ascuns prin minister sperând că problemele militarilor vor dispărea de la sine, la cine se referă prosperitatea? Credem noi că nu la militari.

BUGET

La investirea sa în funcţia de ministru, domnul Stănişoară atât de greu încercat de sentimentul de satisfacţie personală, ne spunea că bugetul apărării este de 2 % din PIB şi că acesta poate ajunge la 2,38 % din PIB pe proiecte concrete.
Incapabil de respectarea angajamentelor asumate de România şi în ciuda marii responsabilităţi asumate de ministrul apărării, Guvernul PD-L+PSD a redus bugetul Armatei, prin OUG nr.34/2009 de la 7.391.679.000 lei la 6.695.255.000 lei, adică la aproape 1,3 % din PIB.
Cu toate acestea, ministrul apărării, la dezbaterea în Parlament a OUG nr. 34/2009 a susţinut respingerea propunerii Partidului Naţional Liberal ce permitea Armatei să poată încheia angajamente legale peste limita creditelor bugetare aprobate prin buget iar cheltuielile legate de participarea forţelor armate române la operaţiunile în străinătate sub egida ONU, OSCE, NATO, Uniunii Europene sau în cadrul unor coaliţii multinaţionale să fie suportate din alte fonduri guvernamentale, fapt ce ar fi condus la scăderea presiunii pe bugetul de cheltuieli de personal al Armatei.
Ministerul Apărării Naţionale a cheltuit în numai 4 luni 2.589.290.278 lei din totalul bugetului aprobat după rectificare, adică 6.6955.489 lei. În actualul regim de cheltuieli. MApN riscă să se confrunte astfel cu o lipsă de fonduri care, să facă, spre exemplu, imposibilă plata cheltuielilor de personal pe luna decembrie.
Acum când lipsa de fonduri îşi spune cuvântul ministrul a decis reducerea soldelor cu 20-25% prin tăierea a două sporuri, sporul de radiaţii şi cel de confidenţialitate, şi afectarea a peste 90% din personalul Ministerului Apărării Naţionale.
S-a ajuns la situaţia aberantă ca până şi ofiţerii din Direcţia Generală de Informaţii a Apărării să nu mai primească sporul de confidenţialitate, deşi prin natura activităţii lor, lucrează chiar cu asemenea tip de informaţii.
Confuzia ministrului şi lipsa sa de soluţii este dovedită şi de declaraţiile sale de la recenta sa audiere în Comisia de Apărare a Camerei Deputaţilor pe tema efectelor rectificării bugetare. Deşi afirma că sporurile respective nu sunt tăiate ci sunt doar amânate la plată, în fraza următoare spune că nu are de gând să mai taie şi alte sporuri.
Actele de comandament cu caracter militar sunt în marea lor majoritate supuse prevederilor Legii nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi pe cale de consecinţă fac obiectul sporului de confidenţialitate. Să înţelegem oare că ministrul, dacă nu se mai achită sporul de confidenţialitate, doreşte ca să nu se mai dea ori primească ordine în Armată?
Nu în ultimul rând, la audierea sa în calitate de candidat la funcţia de ministru al apărării naţionale, domnul Stănişoară susţinea, legat de eventualele limitări cauzate de criza financiară mondială, că va avea la minister un proces de optimizare a bugetării, a programării activităţii, în aşa fel încât timpul de reacţie la anumite constrângeri să fie foarte rapid şi să poată prevedea aceste constrângeri.
Faţă de aceste declaraţii triumfaliste considerăm că ministrul nu numai că nu a reuşit optimizarea bugetării şi programarea activităţii ci a bulversat cu măsuri viscerale întreaga Armată.

ÎNZESTRARE

Cât timp, din punct de vedere al duratei de viaţă, peste 85% din echipamentele aflate în dotarea Armatei au resursa depăşită, reducerea bugetului nu face altceva decât mai lege o piatră de moară de gâtul României în parcursul său ca membru NATO şi UE.
Ministrul apărării susţinea chiar că sunt în derulare sau iniţiere programe majore de achiziţii, care au în vedere modernizarea unor capacităţi existente sau dezvoltarea de capacităţi noi uitând probabil că trebuie să ceară aprobarea comandatului forţelor armate.
Deşi există o Strategie de înzestrare a Armatei României, adoptată în şedinţa CSAT din 28 aprilie 2009, document care reprezintă baza pentru elaborarea planului de înzestrare a Armatei şi a programelor multianuale, la ultima şedinţă CSAT nu s-a reuşit aprobarea Planul de înzestrare a Armatei României pe termen scurt şi mediu 2010–2015, indecizia Guvernului PD-L+PSD prelungeşte nepermis de mult starea de incertitudine ce planează asupra programelor majore de înzestrare.
Deşi la bilanţul Ministerului Apărării Naţionale pe anul 2008, ministrul susţinea sus şi tare că modernizarea avionului şcoală şi de antrenament IAR-99 se află pe lista de priorităţi a ministerului, constatăm că s-a renunţat subit la contractul cu Avioane Craiova, fapt ce are implicaţii negative şi asupra industriei de apărare.
Referitor tot la forţele aeriene constatăm cu neplăcută surprindere faptul că nici până în acest moment nu s-a luat nici o decizie privitor la avionul multirol, în contextul apropiatei epuizări a resursei de zbor pentru aeronavele MIG-21 Lancer.
Aşa cum nu înţelegem schimbarea şefului forţelor aeriene printr-un tertip penibil, acela al aşa-numitului furt al armelor de la Ciorogârla, nu înţelegem nici această tergiversare a demarării atât de aşteptatului de către militari a unui program de înzestrare cu aeronave multirol.
Nu am resimţit nici o preocupare din partea ministrului privitor la apărarea antiaeriană a teritoriului, în special pentru sistemele de apărare antiaeriană cu rază medie şi mare ce ar trebui să înlocuiască până cel mai târziu în 2010 - 2012, sistemele uzate fizic şi moral, VOLHOV şi S-60.
Dar întrecându-le pe toate am aflat cu stupoare că la nivelul Departamentului de armamente se derulează activităţi specifice derulării programului corvetei multifuncţionale din programul marinei, concomitent cu modernizarea fregatelor deja existente în dotare.
Nu ştie domnul ministru că prioritatea noastră ca ţară sunt forţele operaţionale destinate NATO, care aparţin forţelor terestre? S-au terminat oare achiziţiile pentru asigurarea protecţiei forţelor terestre, a personalului care participă la operaţii în teatrele externe?
Îl reamintim domnului ministru că nu va depăşi cu greu câştigata notorietate de 0,2 % dacă va sta pe puntea navelor sale alături de vajnicii săi marinari de apă dulce.
"Nu au fost alocaţi prin Bugetul de stat, dar Ordonanţa nr.111/2007 dă posibilitatea ca înzestrarea să se facă în afara Bugetului, din credite atrase. Pentru că aici se află toată conducerea Armatei, vreau să ştiţi că vă cer să utilizaţi facilităţile din Ordonanţa nr.111/2007 şi să declanşaţi măcar unul din cele şapte programe strategice ale Armatei.", spunea anul acesta preşedintele Băsescu.
La audierea sa pentru investire dl. Stănişoară ne spunea că avem 6 programe de importanţă strategică.
Şi această abordare, cu un număr diferit prezentat aferent programelor strategice, dovedeşte confuzia existentă printre cei ce trebuie să decidă asupra viitorului înzestrării Armatei.

PERSONAL

În momentul de faţă Armata se confruntă cu o mare problemă de personal generată în primul rând de nivelul redus al soldelor militarilor şi de condiţiile precare de instruire şi pregătire.
Este pentru prima dată după 1989 când un ministru a decis reducerea veniturile militarilor, fapt ce a generat o intensă stare de nemulţumire.
Iată domnule ministru câteva exemple relatate pe larg de mass-media:
· În data de 14 mai 2009 la o unitate militară din garnizoana Buzău s-a consemnat faptul că aproape toţi militarii au refuzat să plece acasă, solicitând ca ministrul apărării împreună cu şeful Statului Major General să se implice pentru a nu le fi reduse soldele.
· La nivelul unui batalion din cadrul Diviziei 4 Infanterie "Gemina" militarii au protestat prin închiderea birourilor şi plecarea acasă înainte de terminarea programului.
· La o unitate militară de radio-comunicaţii din cadrul DGIA, din garnizoana Piteşti s-au făcut cunoscute proteste vehemente ale personalului.
· În garnizoana Focşani, unii militari s-au prezentat la serviciu, dar au refuzat să intre în cazarmă.
· În două unităţi ale Statului Major al Forţelor Aeriene, militarii au oprit, pentru scurt timp, toate staţiile de radiolocaţie.
Am aflat cu neplăcută surprindere, din mass-media, despre faptul că din cauza protestelor i-aţi ameninţat pe militari că dacă nu se potolesc vor fi daţi afară din armată. Doar atât puteţi? În loc să căutaţi soluţii dumneavoastră ameninţaţi pe cei chemaţi să ne apere. Credem că nu mai are rost să vă spunem răzbunarea arma cui este.
Mai mult, pe măsură ce efectivele Armatei s-au redus, la mai puţin de un sfert faţă de cele din 1989, numărul personalului chemat să se ocupe de gestionarea resursei umane din acest minister s-a mărit considerabil ajungând să fie de peste 10 ori mai mare faţă de nivelul din 1989, acesta îngreunând întreg procesul de management al carierei personalului militar.
Dar de să ne mai mirăm, atunci când în minister se regăsesc la nivelul cel mai înalt foşti parteneri de afaceri, aşa cum este cazul secretarului de stat Aurel Lascu co-acţionar şi partener de afaceri cu actualul ministru al apărării naţionale, ori când la Departamentul pentru Politica de Apărare şi Planificare, structură abilitată de lege să coordoneze îndeplinirea obligaţiilor asumate şi care decurg din calitatea de membru NATO şi a Uniunii Europene, avem un secretar de stat, pe domnul Viorel Oancea, care îşi aprofundează cunoştinţele de limba engleză.
Credem că ministrul apărării naţionale greşeşte fundamental atunci când, în contextul procesului de transformare a Armatei României, transferă efortul reformei către unităţile militare în loc să restructureze din temelii toate structurile şi direcţiile centrale ale ministerului.
Ne putem întreba pe bună dreptate care este performanţa acestui ministru, ce arată o lipsă crasă de interes faţă de importantele probleme ale personalului Armatei, dovedită de extrem de puţinele vizite în unităţile militare dar mai ales de notorietatea sa de doar 0,2 %?
Halucinant este că, în timp ce tăiaţi veniturile militarilor, un studiu realizat de MApN arată că luaţi în calcul, domnule ministru, angajarea de ospătari, aproximativ 30 de persoane în fiecare unitate din ţară, plătiţi cu 2000 lei pe lună, asta în condiţiile în care un soldat câştigă doar 700 lei.
Şi dincolo de aceasta, în condiţiile în care mai nou, Ministerul Apărării Naţionale, renunţă la ideea externalizării serviciilor de hrănire, să înţelegem domnule ministru că doriţi să avem o Armată cu soldaţi ce îngrijesc de GAZ-uri şi aleargă prin unităţi cu gamelele şi marmitele? Pentru aceasta am depus atât de multe eforturi să devenim membri NATO?
Oare declaraţia potrivit căreia domnul Stănişoară afirma că în opinia sa „militarul român reprezintă spiritul naţional îmbrăcat în haină” militară şi că „demnitatea ofiţerului, demnitatea militarului este un lucru extrem de preţios”, mai poate sta în picioare în faţa militarilor români? Noi credem că nu.

PROPUNERI

Nu mai subminaţi capacitatea operaţională a Armatei Române!
Nu uitaţi domnilor guvernanţi că Armata poate fi evaluată pe două planuri, unul tehnic şi unul uman. Tehnica, oricât de performantă ar fi, îşi arată valoarea numai prin măiestria militarilor care o operează.
Grija noastră este motivarea personalului din Armată. După ce a fost restructurată şi transformată, Armata intră acum într-o criză profundă văzându-se lipsită de perspectivă.
Dacă veţi continua ca până acum, vom rămâne, noi, ca ţară, cu Armată doar pe hârtie. Solicităm prim-ministrului si ministrului finanţelor publice ca următoarea rectificare bugetară sa fie una pozitivă pentru Ministerul Apărării Naţionale, astfel încât măcar cheltuielile de personal să fie acoperite şi să nu mai avem reduceri de sporuri şi drepturi băneşti şi probleme de personal iar militarii să îşi primească integral toate sporurile şi alte drepturi băneşti restante. Importante sunt şi problemele sociale iar în cadrul acestora cele legate de sistemul de salarizare.
În contextul actualelor discuţii privind sistemul unitar de salarizare în sistemul bugetar, solicităm prim-ministrului si ministrului finanţelor publice să susţină promovarea unui capitol special în această lege care să cuprindă norme specifice pentru militari ca de altfel şi pentru toate cadrele sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Normele specifice trebuie să se reflecte în coeficienţii de ierarhizare ţinând cont de privaţiunile, restricţiile şi interdicţiile pe care le are această importantă categorie socială în cariera profesională.
Solicităm Ministerului Apărării Naţionale să susţină eliminarea limitei maxime de vârstă de 40 ani pentru soldaţi şi gradaţi voluntari şi menţinerea acestora în serviciul militar, prin ordin al ministrului apărării naţionale, cu condiţia susţinerii şi promovării, anual, a testelor de aptitudini fizice şi militare.
Totodată solicităm MApN să depună toate eforturile necesare în sensul considerării vechimii în serviciu în calitate de soldat sau gradat voluntar ca vechime în serviciul militar, astfel încât această vechime să se ia în calcul la stabilirea pensiei.
Este deosebit de important ca acest izvor de resursă umană cu experienţă în domeniul militar să fie lăsat să nu sece datorită incompetenţei ori incapacităţii manageriale a celor cu rangul de conducere cel mai înalt din armată.
Solicităm factorilor de decizie din Guvern dar şi din MApN să îşi concentreze, cu adevărat, atenţia şi eforturile pentru asigurarea protecţiei militarilor şi a teritoriului naţional.
Solicităm demararea procedurilor pentru finanţarea măcar a unui program strategic destinat forţelor terestre, ţinând cont că România are angajamente asumate la NATO mai ales în ceea ce priveşte această categorie de forţe.
Considerăm că este mult mai important ca în acest moment atenţia MApN să se concentreze pe:
· Programul strategic „Transportor blindat pentru trupe”
· Programul strategic „Autoturisme de teren blindate şi neblindate”
Ţinând cont de constrângerile financiare credem că MApN ar trebui să se concentreze pe aceste programe, urmând ca cele privind achiziţionarea de corvete să se poată demara atunci când condiţiile financiare externe vor fi mai favorabile decât în prezent.
Solicităm Ministerului Apărării Naţionale, Guvernului României şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să ia în discuţie cât mai repede demararea programului de înzestrare a forţelor aeriene române cu aeronave multirol.
Este îngrijorător faptul că în jumătate de an nu s-a adoptat nici o măsură concretă în această privinţă pentru că în 2012 aeronavele Mig-21 Lancer îşi epuizează resursa de zbor.
Armata înseamnă onoare şi tocmai de aceea facem apel la un gest de onoare din partea dumneavoastră, domnule ministru, pentru a detensiona situaţia din Armată.

Daţi-vă demisia!

Suntem siguri că plecarea dumneavoastră ar însănătoşi mediul din instituţie.

COSMOSUL SI METEOROLOGIA IN DETERMINARILE MILITARE ALE DACILOR

CONGRESUL DE DACOLOGIE - 2008

COSMOSUL SI METEOROLOGIA
IN DETERMINARILE MILITARE ALE DACILOR

Student CIOBANU CATALIN
Colonel (r.) CIOBANU VIOREL

Astrologia, mai putin ca stiinta sau mai mult ca latura a determinarilor psiho-sociale, a insotit populatiile stravechi din Europa chiar si in evenimentele cele mai crude ale vietii. Harta cerului a fost pentru lumea antica, dar si pentru secolele si mileniile care au urmat, o adevarata “catapeteasma“, oferita de natura, pe care au incercat sa o descifreze cele mai luminate spirite ale timpului si sa-i foloseasca ”semnele“ descoperite in scopuri benefice vietii si muncii, dar din pacate si razboiului.
Astfel dinamica si opozanta diferitelor constelatii si zodii, ca BERBECUL, CAPRICORNUL, LEUL, CLOSCA CU PUI etc., au reprezentat pentru foarte multe popoare, si desigur si pentru daci, surse de inspiratie, izvoare ale unor speculatii si interpretari filozofice, simboluri ale unor zeificari, predestinarii sau “descoperiri” senzationale, epocale.
Poate nici fluxul si refluxul nu puteau fi fenomene de inteles, magnetismul terestru, aparitia eclipselor de soare sau de luna, cutremurele, uraganele, taifunurile, cicloanele, aspectul ploilor rosii sau acide, al furtunilor si dezastrelor al “cunoscutelor’’ pete din luna, pazite de ”varcolaci” s.a., a vartejurilor, turbioanelor, care uneori par a lega pamantul cu cerul, ca semn al manierii naturii pe faptele pamantenilor, dar, sacerdotii si preotii daci intuiau ca la baza acestora se afla procese fizice, chimice, care se desfasoara pe baza legilor cunostiintelor vremii.
In vreme de razboi, de conflicte, de cataclisme, asfel de stari se exacerbau in toate dimensiunile lor, iar oamenii, cu diverse niveluri de perceptie si intelegere, le dadeau o multitudine de interpretari si descrieri.
De foarte multe ori, in timpul conflictelor armate de proportii, exodul populatiilor civile ori al trupelor invinse se facea in toiul noptii, urmand traseul ’’caii robilor” sau al stelei polare ori luand in calcul alte constelatii si structuri cosmice.
Se cunoaste faptul ca perturbatiile gravitationale se amplifica indeosebi noaptea si creaza asupra starii de somn sau de veghe anumite impulsuri dizarmonice, care fac ca subiectii sa suporte manifestari biologice paradoxale. De pilda, durerile reumatice sau de alta etiologie, se exagereaza in momente de ceata, de ninsoare sau ploaie, de viscol si vant sau in momentele premergatoare declansarii acestor fenomene.
Desigur ca, in vremea conflictelor razboinice din perioada dacilor, cand luptatorii trebuiau sa strabata pe jos sau calare zeci si chiar sute de kilometri, cand trebuiau sa stea saptamani si luni in sir pe campul de lupta, in adaposturi, paduri, munti etc. in conditii incomode, cu o dotare vestimentara, adesea precara, fenomenele naturale, cosmice, terestre, acvatice sau de alta natura isi spuneau in mod hotarator cuvantul asupra randamentului si eficientei actiunilor militare.
De fapt, ritmurile biologice, metabolismele individuale, starile psihologice sufera transformari importante din cauza magnetismului terestru, fenomenelor naturale, perturbarii stari de veghe si de somn, efortului fizic specific individual, impactului asupra starii de sanatate sau morbiditate, dar trebuie luata in consideratie si de stare de adaptare materiala, precum si strategia pe care comandantii si luptatorii trebuiau s-o realizeze in functie de caracteristicile anotimpului.
Este necesar sa mentionam faptul ca zapada, viscolul, ploaia, furtunile, ceata, interferenta curentilor modifica in cea mai mare parte procedeele de ducere a actiunilor de lupta.
Razboiul in astfel de conditii este diferit conceput si purtat, iar problematica complexa a pregatirii pentru declansarea si finalizarea unei actiuni militare trebuia sa tina cont de fenomenele specifice anotimpurilor.
La daco-geti fenomenele meteo-cosmice au fost in stricta corelatie interpretativa cu realitatile geografice, terestre, acvatice si chiar populationale, impunand o conotatie aparte si o conexare uneori surprinzatoare a spatialitatii terestre cu cea cosmica. Marii strategi si comandanti de osti daci au avut cu prioritate in vedere asfel de conjuncturi meteo-spatiale, meteo-cosmice, si le-au folosit in mod superior si benefic pentru demersul ideatic si pragmatic, pentru succesul armatelor lor.
Dar sa trecem in revista numai doua episoade reprezentative:
• In anul 85/86 e.n, in plina iarna o oaste daca, surprinzandu-i complet pe romani, a trecut Dunare ingheatata si a patruns adanc pana in Moesia. In acesta curajoasa actiune s-au reliefat cateva din procedeele ”pamantene’’ ale dacilor: actiunea rapida, pe timp de iarna, in conditii meteorologice grele, peste fluviul inghetat, realizandu-se astfel o totala si fatala surprindere.
• Dupa batalia de la Tapae, (101-102 e.n ) in prima companie a lui Traian impotriva lui Decebal, romanii au reusit sa ajunga dupa lupte grele in preajma Sarmisegetuzei, dar cand sa declanseze atacul hotarator a sosit iarna, impiedicandu-i sa continuie inaintarea. In acelasi timp insa, profitand de aceeasi Dunare inghetata, de viscole si ninsori abundente, Decebal a deschis un al “doilea front”, reusind sa slabeasca, cat de cat, presiunea asupra propriei capitale.
Se poate accepta parerea ca in vremea dacilor elementele cosmice estompate sau exagerate de fenomene meteorologice au constituit pentru viata si munca obisnuita a dacilor, dar mai cu seama pentru activitatea de aparare, de lupta, de razboi, cadrul natural in care ei, implorand fortele divine pentru ca au stiut sa foloseasca ca nimeni altii, in scopuri proprii si in defavoarea dusmanilor manifestarile mai sus mentionate, facand din iarna, vara, din noapte si din ger napraznic, forta de a lupta, pentru ca aveau in suflete si in constiinte, caldura marii iubiri si responsabilitati fata de efigia, simbolistica inscrisa pe stindardul de lupta.

In evolutia societatii umane, cunoasterea, ridicarea nivelului de pregatire culturala a oamenilor a dus la inlaturarea obscuratismului, la eliberarea de conceptii si manifestari atemporale, la renegarea, in unele situatii limita, a zeitatilor si a zeificarii animalelor, dar nu si la schimbare in esenta a comportamentului in razboaie sau in conflicte armate, pastrindu-se aceeasi nota de asemanare bizara, cu felul de a fi al animalelor.

In asfel de conditii, superstitiile si mistificarile traditionale de tot felul, au ramas inca si astazi elemente de referinta, atat pentru luptatori, cat si pentru unii din liderii lor, iar cosmosul, cerul cu tot cortegiul sau de modalitati si manifestari stranii, o fascinatie, o lume “greu de decodat in enigmele sale intime’.
Asa se si explica de ce astrologia, mai putin ca stiinta sau mai mult ca latura a determinarilor psihosociale, a insotit populatiile stravechi chiar si in evenimentele cele mai crude ale vietii. Harta cerului a fost pentru lumea antica, dar si pentru secolele si mileniile care au urmat, o adevarata “catapeteasma’, oferita de natura, pe care au incercat sa o descifreze cele mai luminate spirite ale timpului si sa-i foloseasca ”semnele’ descoperite in scopuri benefice vietii si muncii, dar din pacate si razboiului.
Astfel dinamica si opozanta diferitelor constelatii si zodii, ca BERBECUL, CAPRICORNUL, LEUL, CLOSCA CU PUI etc., au reprezentat pentru foarte multe popoare, si desigur si pentru daci, surse de inspiratie, izvoare ale unor speculatii si interpretari filozofice, simboluri ale unor zeificari, predestinarii sau “descoperiri” senzationale, epocale.
Daca o stea ‘cade’ din cer – si astazi se spune- "va muri un om” , "se va prabusi un regat , o dinastie”, sau “se va declansa un razboi". Daca in noptile senine, cerul se inroseste la orizont, se vorbeste de varsare de sange sau despre un posibil atac din partea unui posibil dusman.
Una dintre cele mai enigmatice stari ale Universului, ale Cosmosului si spatiului existential, pe care cunoasterea umana a descifrat-o numai in parte, este explicitarea si decodarea mijloacelor prin care se produce de o vesnicie ”alternanta absoluta, perfecta si regulata, a zilei si a noptii, a anotimpurilor in curgerea lor inexorabila”.
Din cele mai vechi timpuri, foarte multa lume cunostea si credea in anumite semne ale alternantei zi – noapte, prezicatoare de bine sau de rau, prevestitoare de razboaie, calamnitati, boli si molime. Nu de putine ori chiar si astazi se aud expresii ca: ’’urla noaptea’’, ‘’vuieste cerul’’,’’se bat stelele”, ”plange soarele”, ‘’luna-i incrancenata”, ‘’luceafarul s-a ascuns” s.a., expresii care acopera o sfera ideatica complexa, plina de prevestiri, de semnificatii probate sau dorite, de sperante sau de dezamagiri.
Poate nici fluxul si refluxul nu puteau fi fenomene de inteles, magnetismul terestru, aparitia eclipselor de soare sau de luna, cutremurele, uraganele, taifunurile, cicloanele, aspectul ploilor rosii sau acide, al furtunilor si dezastrelor al “cunoscutelor’’pete din luna, pazite de ”varcolaci” s.a., a vartejurilor, turbioanelor, care uneori par a lega pamantul cu cerul, ca semn al manierii naturii pe faptele pamantenilor, dar, stiinta a demonstrat ca la baza acestora, amintite aici, si, fireste, a altora de mult stiute, se afla procese materiale, fizice, chimice, care se desfasoara pe baza legilor fundamentale ale stiintei universale.
In vreme de razboi, de conflicte, de cataclisme, asfel de stari se exacerbau in toate dimensiunile lor, iar oamenii, cu diverse niveluri de perceptie si intelegere, le dadeau o multitudine de interpretari si descrieri, asociindu-le cu “bune si rele, cu vrute si nevrute intamplari si situatii, bizare sau obisnuite, dar care datorita momentului de mare incurcatura emotionala capatau semnificatii cu totul aparte, uneori chiar fantastice”.
De foarte multe ori, in timpul conflictelor armate de proportii, exodul populatiilor civile ori al trupelor invinse se facea in toiul noptii, urmand traseul ’’caii robilor” sau al stelei polare ori luand in calcul alte constelatii si structuri cosmice.
In antichitate, cand semnele si influentele cosmice se constituiau in sisteme ecologice cu rapoarte la terestru si reprezentau pentru populatii, pentru armate, adevarate conjuncturi benefice sau dimpotriva dezastruoase.
Se cunoaste faptul ca perturbatiile gravitationale se amplifica indeosebi noaptea si creaza asupra stariii de somn sau de veghe anumite impulsuri dizarmonice, care fac ca subiectii sa suporte manifestari biologice paradoxale. De pilda, durerile reumatice sau de alta etiologie, se exagereaza in momente de ceata, de ninsoare sau ploaie, de viscol si vant sau in momentele premergatoare declansarii acestor fenomene.
Desigur ca, in vremea conflictelor razboinice din perioada dacilor, cand luptatorii trebuiau sa strabata pe jos sau calare zeci si chiar sute de kilometri, cand trebuiau sa stea saptamani si luni in sir pe campul de lupta, in transee, adaposturi, paduri, munti etc. In conditii incomode, cu o dotare vestimentara, adesea precara, fenomenele naturale, cosmice, terestre, acvatice sau de alta natura isi spuneau in mod hotarator cuvantul asupra randamentului si eficientei actiunilor militare.
Determinarea ecologica isi impunea dominantele materiale cu influente, nu numai asupra fizicului, ci si asupra psihicului, dupa cum se cunoaste, cu deosebire pe timp de noapte, in conditii meteorologice nefavorabile sau dupa lungi perioade de incrancenare ori de incertitudine sau asteptare.
Desigur, actul de succedare al zilei poate sa diminueze si de regula asa se intampla, sau sa argumenteze anumite prestari si stari de ordin psihologic. De fapt, dimensiunea ecologica, implicand conditiile naturale, de mediu si materiale, antameaza dimensiunea biologicului si a psihicului uman si antreneaza modificari substantiale in acest tablou, unde nici o clipa nu este eludat faptul ca armata si razboiul sunt realizate de oameni, iar oamenii sunt, cum se stie, fiinte cu o natura biologica deosebit de labila si foarte presimtitoare.
Intr-o perfecta complementaritate temporara, alternanta zi si noapte se suprapune peste periodicitatea anotimpurilor rezultand, din aceasta cauza, o stare de influenta, cand cele doua fenomene sunt la rezonanta, o profunda interconditionare cu determinare asupra biologicului uman. In acest caz, tot ceea ce se intampla pe un segment temporal sau spatial prin repetitie si actiune imediata se amplifica in cadrul unui anotimp printr-o succesiune cu frecventa mai mare decat a procesului de revenire si determina astfel un efect de continuitate.
Fireste, nici macar nu mai trebuie demonstrat ce curs actional are razboiul pe timp de vara si ce curs are pe timp de iarna, date fiind radicalele transformari ce se produc in peisajul natural si cosmic.
De fapt, ritmurile biologice, metabolismele individuale, starile psihologice sufera transformari importante din cauza magnetismului terestru, fenomenelor naturale, perturbarii stari de veghe si de somn, efortului fizic specific individual, impactului asupra starii de sanatate sau morbiditate, dar trebuie luata in consideratie si de stare de adaptare materiala, tehnica si strategia pe care orice comandant si luptator trebuie s-o realizeze in functie de caracteristicile anotimpului.
Este necesar sa mentionam faptul ca zapada, viscolul, ploaia, furtunile, ceata, interfernta curentilor modifica in cea mai mare parte procedeele de ducere a actiunilor de lupta.
Razboiul in astfel de conditii este diferit conceput si purtat, de aceea este greu, daca nu imposibil, de desprins problematica complexa a acestuia, a pregatirii pentru declansarea si finalizarea unei actiuni militare tinand cont de fenomenele specifice anotimpurilor.
Astfel, ecologia, in spatiul temporal al iernii, cu impact asupra actiunii militare, in genere, devine o conditie fundamentala a reusitei sau nereusitei, realizeaza un complex de determinari si cauzalitati care modifica evident, uneori surprinzator personalitatea oamenilor prin conversiune temperamentala, prin excerbarea unor automatisme verbale, de gandire si actiune, printr-un intreg sistem de simtome si caracteristici, care fac ca omul, fie sa-si alerteze si amplifice mecanismele intime ale personalitatii, fie sa le reduca, si, desigur, aceasta in derimentul echilibrului de gandire, de decizie si comportament.
In plan actional, intervin nu numai factori de ordin subiectiv, evolutiv, temperamental, ideatic etc., ci si, in primul rand, de natura materiala, de ordin tehnic, terestru-geografic, vis-a-vis de perimetrul de actiune militara.
Nu pot fi, in nici un caz, ignorate si evitate perturbatiile atmosferice, accentuate si amplificate in timp de noapte, nu se pot nesocoti in vreme de razboi iernile extrem de violente, toamnele reci si umezi, friguroase, intretinute de precipitatii abundente si miscari de curenti de aer densi,verile secetoase si toride, intrerupte de furtuni si descarcari electrice.
La multe popoare fenomenele meteocosmice au fost si sunt in stricta corelatie interpretativa cu realitatile geografice, terestre, acvatice si chiar populationale, impunand o conotatie aparte si o conexare uneori surprinzatoare a spatialitatii terestre cu cea cosmica. De pilda, tarile care au o abundenta hidrografica sau o vegetatie luxurianta si-au explicat fenomenele meteo-spatiale prin consecintele terestre ale acestora si ca urmare le-au si reprezentat folosind simboluri adecvate: rauri involburate sau line, copaci inaltii si drepti ori mici si aplecati etc. Si din astfel de cauze, hartile astrale sunt diferite de la tara la tara sau de la popor la popor, si drept urmare, harta cerului nu este interpretata uniform sau in monosens, ci in funictie de cotextul etno-geografic, spiritual-traditional. Aceasta diversitate interpretativa rezida din diversitatea conditiilor concrete de viata, de munca si din cea a determinarilor bio-naturale.
Marii strategi si comandanti de osti daci au avut cu prioritate in vedere asfel de conjuncturi meteo-spatiale, meteo-cosmice, si le-au folosit in mod superior si benefic pentru demersul ideatic si pragmatic, pentru succesul al armatelor lor.
Dar sa trecem in revista numai doua episoade reprezentative;
• In anul 85/86 e.n, in plina iarna o oaste daca, surprinzandu-i complet pe romani, a trecut Dunare in gheatata si a patruns adanc pana in Moesia. In acesta curajoasa actiune sau reliefat cateva din procedeele”pamantene’’ ale dacilor; actiunea rapida, pe timp de iarna, in conditii meteorologice grele, peste fluviul inghetat, realizandu-se astfel o totala si fatala surprindere.
• Dupa batalia de la Tape, (101-102 e.n ) in prima companie a lui Traian impotriva lui Decebal, romanii au reusit sa ajunga dupa lupte grele in preajma Sarmisegetuzei, dar cand sa declanseze atacul hotarator a sosit iarna impiedicandu-i sa continuie inaintarea.Inacelasi timp insa, profitand de aceeasi Dunare inghetata, de viscole si ninsori abundente, Decebal a deschis un al “doilea front”, reusind sa slabeasca, cat de cat, presiunea asupra propiei capitale.
Se poate accepta parerea ca in decursul vremurilor elementele cosmice estompate sau exagerate de fenomene meteorologice au constituit pentru viata si munca obisnuita a oamenilor,dar mai cu seama pentru activitatea de aparare,de lupta,de razboi, cadrul natural in care ei, implorand fortele divine au rezistat secole si milenii tuturor aventurilor, invadatorilor lumii, pentru ca au stiut sa foloseasca ca nimeni altii, in scopuri proprii si in defavoarea dusmanilor manifestarile mai sus mentionate, facand din iarna, vara, din noapte si din ger napraznic, forta pentru a lupta, pentru ca aveau in suflete si in constiinte, caldura marii iubiri si responsabilitati fata de efigia, simbolistica inscrisa pe stindardul de lupta.

SEMNELE TOTEMICE ŞI REPREZENTAREA LOR ECOLOGICĂ ÎN DIMENSIUNILE ACŢIUNII MILITARE DIN SPATIUL GETO-DACIC

SEMNELE TOTEMICE ŞI REPREZENTAREA LOR ECOLOGICĂ ÎN DIMENSIUNILE ACŢIUNII MILITARE DIN SPATIUL GETO-DACIC

Congres Dacologie - mai 2007

COLONEL (r) VIOREL CIOBANU
STUDENT CATALIN CIOBANU

În secolele I –III e.n., ca urmare a evoluţiei nivelului de viaţă, în aproape întreaga lume, a dezvoltării meşteşugurilor, comerţului şi perfecţionării activităţilor de cultivare a pământului, se constată o reorientare conceptuală privind acceptarea unor tabu-uri ideatice, a unor simboluri sacrale sau semne providenţiale.

Furaţi de măreţie sau împinşi de orgolii nemăsurate, multe căpetenii războinice după victorii nu-şi mai recunosteau zeii impuşi de relaţii de rudenie strămoşească, devenind indiferenţi şi “imuni” la înţelepciunile moştenite. Se întruchipa acum o nouă relaţie – de fapt, conturată de mai mult timp, poate incă din antichitate-, dar cu mai puţină ”vigoare” şi voinţă, glorificându-se pe ei sau pe conducătorii statelor, pe lideri politici sau religioşi care-i susţineau, transferând în acest fel aspectologia credinţelor mitologice în arealul de convieţuire. Era de fapt o primă formă de manifestare a cultului personalităţii de mai târziu şi o deschiere de drum către, “tirania modernă”. Se şi promova astfel idolarizarea unor personalităţi cu contribuţii sau atribute fizice şi morale, mai mult sau mai putin probate, dar cu o mare putere de a se impune. Se converteau astfel epocile, comprimându-se timpul, de la dimensiuni nesfârşite la clipele efemere, supuse apoi eroziunii şi dispariţiei. Nu se mai respectau deci valorile sufleteşti moştenite, cerute de mituri, înlocuindu-se cu apariţii, de cele mai multe ori nesemnificative, promovate intentionat.
Simultan cu această idolatrie umană, se continua însă şi chiar se dezvoltă, în paralel, o permanentă interferare cu idolatria din lumea animală. Intr-o astfel de explozie de zeităţi vechi şi noi, se pare că “însuşi Olimpul s-a mutat pe pământ”, iar fiecare om işi putea făuri propriul său zeu, după propria sa înfăţişare şi pricepere a ideilor mitice, de dinainte sau contemporane cu el.
Putem aprecia, pe baza descoperirilor arheologice, a mărturiilor documentare, aflate îndeosebi în Dobrogea, că în primele secole de colonizare grecească, aşezările fortificate ale cetăţilor daco-romane încă mai aveau altare sacre. De asemenea, cele mai recente cercetări au relevat existenţa statuetelor şi figurilor zoomorfe şi antropomorfe, fapt ce a îndreptăţit tragerea concluziei coexistenţei unor zootemuri şi fitotemuri, cu rezonanţe chiar şi în conflictele armate.
Dacii, de pildă, aveau cultul animalelor totemice (lupii, urşi, cerbii, şerpii etc.) cult care s-a păstrat, diversificat şi stilizat până la noi, ştiut fiind faptul că în secolele XV-XVI voievozii noştri foloseau ca efigie războinică chipurile stilizate ale unor animale puternice ca bourul, zimbrul, vulturul, fiind puţin influenţat de romanii care utilizau doar totemurile de origine celestă (sistemul solar sau stelele mai importante).
Dar mai târziu, în spaţiul credinţelor spirituale din acest areal, în axiologia cultică daco-romană, îşi fac locul şi alte reprezentări terestre şi cereşti, fapt care dă naştere unui mozaic conceptual şi atitudinal.
Credinţa în reprezentările artificiale, în forme existenţiale primare, în semne şi fenomene greu de acceptat şi descifrat, a dus cu timpul la evidenţierea cultului, la constituirea unor conglomerate de idei, concepte şi păreri şi chiar atitudini, de credinţe şi pseudocredinţe, care s-au sintetizat apoi în totemuri, puternice exteriorizări ale esenţelor interioare umane, imagini empiric acceptate, dar complexe şi abstracte.
Pentru lumea antică, totemurile au însemnat o a doua descoperire de sine, o a doua recunoaştere a existenţialului prin neexistenţial prin aşa zisa lume „de dincolo”, de pe alt tărâm, mediată de semne şi figuri sacre, dar cu corespondenţe în existenţele de pe pământ.
Covârşitor este, pentru toată această dimensiune panoramatică spirituală, simbolul naturii (mamă) ca ocrotitor, apărător şi loc de refugiu în clipele de maximă tensiune, de înfricoşare şi prigoană.
Războaiele, luptele, suferinţele cotidiene, insatisfacţiile materiale şi umane de tot felul au dat naştere unei simbolistici foarte diverse, cu implicaţii şi reprezentări profunde în sfera preocupărilor de fiecare moment.
De fapt, fiecare populaţie, fiecare formaţine statală, fiecare spaţiu geografic sau zonă de influenţă şi-a însuşit în accepţiunea cultului, ca şi în suita ceremonialelor specifice, câte un obiect, animal, plantă sau formă de relief pe care le-au respectat până la adoraţie şi le-au transformat în convingeri sacre.
În acest fel, totemurile au luat naştere din lucruri obişnuite, care nu au avut însuşiri deosebite sau virtuţi ieşite din comun, dar care datorită unor întâmplări, mai mult sau mai puţin bizare, s-au transformat în daruri „căzute din cer” sau din Olimpul zeiesc.
Aşa au apărut totemurile din rândul plantelor, din rândul animalelor sau chiar din rândul obiectelor folosite în gospodărie, în viaţa personală a oamenilor.
Oare ce relevenţă a avut zeificarea calului, a lupului, a bourului, a zimbrului, a taurului sau mai târziu a câinelui? Ce valenţe simbolistice aveau arborii obişnuiţi ca, de exemplu, bradul, plopul, arţagul sau stejarul?
În paralel cu acestea, s-a dezvoltat şi cultul unor închipuiri crude, asociaţii bizare de real şi imaginar, dar care erau considerate a fi periculoase pentru viaţa omului, mai viclene sau mai puternice ca el. Exemplificăm în acest sens totemul balaurului, dragonului, zmeului etc. Chiar şi despre celebrul Zamolxis se afirmă că era un urs, pe care geto-dacii l-au divinizat.
Stindardul dacic cu chip de balaur, ca signum de ordin totemic, dar şi totemul şarpelui au marcat multă vreme existenţa mitologică a strămoşilor noştri şi au polarizat conştiinţele în momentele de criză, de războaie, catastrofe, cataclisme, molime, foamete, fiind implorate de comandanţii de oşti pentru facilitarea victoriei, dar şi de femei, bătrâni şi copii pentru supravieţuire.
Însă simultan, în Dacia ca şi pe întregul cuprins al Eurasiei, odată cu apariţia şi dezvoltarea totemurilor, au luat naştere şi astrotemurile, vizând o dimensiune ecologică mult mai expansivă, mai amplă, mai greu de definit.
Mai întâi aceste simboluri au fost în mitologia predacică, iar apoi păstrate şi adaptate civilizaţiei epocii respective. Atât fitotemurile, zootemurile cât şi astrotemurile au dus, pe o anumită treaptă de dezvoltare istorică, la realizarea unei adevărate spiritualităţi totemice.
Actul de jertfire, în scopul satisfacerii totemice, a fost des răspândit, dar în timp ce în perioadele de pace avea coordonate singulare sau/şi colective, dar de mici dimensiuni, oricum mai apropiate de normal, în vreme de război căpăta dimensiuni colective monstruoase. Pentru astfel de aşa-zise daruri zeificate se declanşau războaie, se distrugeau hotare şi ierarhii statale, se săvârşeau mari trădări sociale.
În dimensiunea spirituală a geto-dacilor semnele totemice sunt disparate şi cu un specific pregnant pentru fiecare context geografic, dar unitare prin simbolistică şi tematică, uniforme prin nimbul cultic care s-a ţesut în jurul lor şi unice prin ideatica etno-genetică, fiindcă, fără dar şi poate, până la reprezentările abstracte ce învăluiau o întreagă tradiţie spirituală şi mitică, ele slujeau de fapt specificul naţional de mai târziu şi „lucrau pentru plămădirea limbii şi a poporului român” . În atare condiţii, sfera gândirii şi acţiunii militare şi-a interferat multe din valenţele ei formativ-praxiologice şi a beneficiat de starea totemică a timpurilor respective.
Totemismul a coexistat cu alte manifestări tradiţionale. Acesta a pătruns chiar şi în cultul religios-ortodox, devenindu-ne contemporan. De exemplu, cunoscutele figurine din pâine (prescuri, căpeţele, colaci) semnifică o prelungire a credinţei totemice şi în tradiţia populară. Ca să nu mai vorbim de măşti şi de simbolistica costumelor, de gestica dansurilor şi de desfăşurarea unor ritualuri.
Iată deci, cât de mare importanţă au acordat şi acordă românii –urmaşi ai dacilor- acestor reprezentări, ce implicaţii mitologice şi mitice, etnice şi etice, ce valoare covârşitoare de stimulare a psihologiei individuale şi colective, ca argument al legăturii vieţii omului cu tăriile universului.
În timpurile actuale, de căutări, de instabilitate mondială şi continentală, de criză economică şi politică, aceste semne sunt cu pregnanţă reactualizate şi „reidolatrizate”, reaşezate în conştiinţele umane, şi chiar în comportamente, la locul pe care îl au de secole şi secole.

UNELE ELEMENTE DE ECOLOGIE IN CONFRUNTARI ARMATE IN SPATIUL DE CIVILIZATIE GETO - DACIC

CONGRESUL INTERNATIONAL DE DACOLOGIE - DECEBAL 2006
BUCURESTI, 28-29 IUNIE 2006

UNELE ELEMENTE DE ECOLOGIE IN CONFRUNTARI ARMATE IN SPATIUL DE CIVILIZATIE GETO - DACIC

COLONEL (r) VIOREL CIOBANU
STUDENT CATALIN CIOBANU

In privinta tinuturilor geto-dacice, primele marturii ale legaturii ecologie–razboi, care au fost verificate de asprimea timpului si au rezistat cercetarilor comparate intreprinse de specialisti, sunt cele legate de prezenta regelui Alexandru Macedon, care in celebrele sale expeditii a ajuns si prin aceste locuri. Aici a fost intampinat de tribali, turani si geti, mobilizati de ”constiinta apartenentei la aceste pamanturi” si care l-au infruntat pe vestitul comandant cu deosebita barbatie. Pe un pamant unde „erau lanuri inalte de grau”, singurele cai deschise, insa, printre codri imensi ce se opuneau inaintarii armatei, Alexandru a ordonat ostasilor sai sa culce semanaturile la pamant cu ajutorul sulitelor si lancilor, iar o parte din pedestrime si din falanga de calareti sa atace, simultan sau succesiv, din puncte diverse si surprinzatoare, pe cei care li se impotriveau.
Dar de aceasta data, desi natura i-a favorizat pe luptatorii bastinasi, maiestria militara a macedonilor (legendele spun ca „intreaga oaste a trecut Istru intr-o singura noapte, calcand arca peste apa”) a fost hotaratoare, desigur si datorita faptului ca getii erau divizati religios. De altfel, „divizarea, intriga si discordia interna au macinat mai multe forte decat intregul razboi”, si de aceea „localnicii s-au prezentat slabiti in fata dusmanului aparut pe neasteptate” . Pentru ca, altfel, getii erau viteji, muncitori si n-ar fi putut fi usor invinsi daca ar fi fost bine organizati si uniti.
Desigur au trecut apoi multi ani pana cand populatia locala si-a consolidat unitatea. Se pare ca acest reviriment a fost conditionat si de momentul in care formatiunile politice si militare au aceptat acelasi stindard de lupta, cu o singura efigie si cu un singur mod de reprezentare a puterii universale.
In ceea ce priveste tinuturilor getilor, Ptolemeus aminteste despre regiunile necuprinse, foarte bogate in produse agricole, de o natura foarte generoasa care ademenea, fireste, destui aventurieri, razbonici dar si negustori si comercianti: greci, thasieni, ahodieni si cvidieni. In acest sens sunt multe dovezi arheologice.
Atat viata pasnica, cat si activitatea militara a geto-dacilor implicau suficiente elemente de ecologie, pentru ca modul lor de a-si concepe activitatea se raporta la elementele universului natural.
De multe ori, scenariile de razboi se desfasurau cu determinari desprinse din mediul inconjurator, in special din regnul animal, si poate de aceea mijloacele de ducere a actiunilor de lupta se singularizau si se acutizau, capatand aspect de metoda si principiu, pornind insa de la un simplu siretlic oarecare.
De pilda Atheus, regele scitilor, in timp ce lupta impotriva unei armate a tribalilor geti, mai mare decat a sa, a poruncit ca turme de asini si de oi, cirezi de boi sa fie manate, in spatele frontului de catre femei, copii si de barbatii sau batranii care nu puteau lupta.
In timpul deplasarii acestia tineau in maini suliti indreptate in sus, dand impresia unei puternice armate, in timp ce alte iscoade raspandeau zvonuri ca lui Atheas i-au sosit ajutoare deosebit de puternice. Zvonurile si imaginile „padurii de suliti” i-au inspaimantat pe sciti si i-au determinat sa se predea. Intamplarea a avut suces si datorita faptului ca in sudul Carpatilor si Dunarii, la sciti, sarmati si alte populatii, migratia femeilor si copiilor, a turmelor si cirezilor, era un lucru obisnuit, dar si asa, sau poate tocmai de aceea, ea se inscrie ca una din cele mai ingenioase si mai reusite episoade ale disimularii deplasarii armatelor, ale sireteniei populare.
Si getii, ca si alte popoare, cand invingeau puneau totul pe seama binecuvantarii cerului si bunatatii naturii, iar cand pierdeau dadeau vina pe „pacatosii proprii sau de aiurea care au inselat cerul” sau au „incalcat drepturile naturii”, atragandu-si „asupra-si manie si nenorocire”.
Dar nu numai bogatiile naturale ale solului i-au ademenit pe cotropitori, ci si cele ale subsolului, unde aurul, argintul si sarea erau adevarate comori. Chiar confruntarea dintre Dromichetes si Lysimahos, (300-292 i.e.n.) din stanga Dunarii, a avut ca motivatie fundamentala aceste bogatii ale subsolului, insotita desigur si de atractia recoltelor deosebite din „Dacia”.
Un fragment de scriere pastrat de la Diodor aminteste ca in astfel de conflicte, chiar si in Turcia, parca si natura se impotrivea sau ajuta pe cei care luptau pentru a-si apara pamantul, iar Strabo argumenteaza ca totusi conflictele nu se declansau la intamplare chiar in orice loc, ci, ca acolo unde una dintre ostiri beneficia de coplesitoare avantaje naturale ca: hrana si apa pentru oameni si animale, posibilitati de mascare, atacare si manevra etc. In acelasi timp insa natura, sprijin pentru aparatorii de drept, devenea regim de privatiuni si deci ostila cotropitorilor, impunandu-le o multime de restrictii si conditionari.
Este cunoscut faptul ca, in lumea veche, era cu neputiinta sa se declanseze un conflict armat, fara ca natura sa nu fie implicata, implorata si chemata in ajutor sa „isi dea obolul ei” de tarie si nadejde ostilor care se confruntau. Fiecare beligerant spera sa–si asigure ajutorul naturii, intorcand-o in acelasi timp, contra inamiculul.
Au intrat deja in legenda virtutile ostasesti ale geto-dacilor, ca buni si abili luptatori, dar si ca buni cunoscatori ai secretelor naturii, datorita comportamentului adaptiv, apreciat astfel pentru ca ei „invatau atat din fiecare biruinta, cat si poate mai ales si din fiecare infrangere”. De pilda izvoarele istorice confirma ca scitii nu aveau nici case, nici cetati, nici forturi, nici ziduri, nici zagazuri, pentru ca „isi purtau casa cu ei”, precum melcul, dar erau neintrecuti arcasi calare, neintrecuti crescatori de vite neintrecuti cultivatori de pamanturi si buni gospodari”, chiar daca locuiau in adaposturi improvizate, platind din aceasta cauza, uneori cu moartea schimbarile bruste ale naturii si anotimpurilor.
Intors cu fata catre lup si s-au aruncat apoi, amandoi, in lupta, sustinandu-se si completandu-se reciproc, dupa o tactica straveche, numai de ei cunoscuta, si intr-o alianta de specie, poate si mai veche, genetica. Cu acesta pilda, celebrul conducator dac si-a convins „colaboratorii” si propria-i ostire sa renunte la mult doritul atac si sa astepte noi elemente care ar fi putut sa-i favorizeze si mai ales momentul optim cand pregatirea atacului ar fi fost finalizata.
In nenumarate alte episoade conflictuale, atunci cand disproportia dintre formatiunile luptatoare ale dacilor si cele adverse era prea mare, inteligentii conducatori autohtoni se imbarbatau si credeau in victorie, urmarind semnele naturii. Daca acestea erau favorabile, nadejdea lor in puterea naturii de a-i apara sau de a le facilita biruinta, devenea hotaratoare pentru declansarea actiunii.
Multe erau aceste semne, dar poate este suficient sa ne amintim doar reprezentativa aparitie a curcubeului sau semnificatia tunetului, toamna tarziu sau chiar si iarna. Atunci nu mai ezitau, porneau lupta cu deosebit curaj si parca toate elementele naturale ii ajutau.
Istoria ne pune si in fata altor momente de acest fel, cand padurile, mlastinile, lacurile, luncile, dealurile si muntii, trecatorile si vaile, anotimpurile, vremea si noaptea deveneau aliati impotriva dusmanilor si impreuna cu alte forte ale naturii, ale universului, contribuiau la victorie, suplinInd si compensand diferente de dimensiuni- tehnica si umana -, fata de armata adversa.
Iata de pilda, tinutul baltos al Dunarii de jos, prin anii 80-40 i.e.n., in aparenta nepopulat, „invia imediat ce dusmanii se afundau in campia Munteana”, caci indata ce „te urcai pe malul drept al fluviului, dadeai de neamul stapanitor al getilor”. Acestia se concentrasera in mai multe puncte „strategice” pe malul drept spre a veghea balta si Baraganul. De aceea se presupune ca insisi getii au constientizat faptul ca stapanirea deplina a campiei muntene nu putea fi realizata decat atunci cand malul drept al Dunarii era in siguranta si de aceea ei au construit, cu prioritate, cetati pe acest mal. Din aceste cetati se puteau supraveghea zone intinse, ele reprezentand, in acelasi timp, si obstacole greu de trecut.
Pe aceste meleaguri se manifesta o grija deosebita pentru alegerea animalelor de lupta, selectionate atent doar dintre acelea care dovedeau rezistenta, viteza si un mare atasament fata de stapan, animale „inteligente”, usor de dresat. Dacii posedau cu prisosinta astfel de exemplare. Caii lor de lupta trebuiau sa „stie” sa cada (fara a fi loviti), sa reziste la foame si la sete zile in sir, sa mearga pe gheata lacurilor si a Dunarii, sa regaseasca drumul spre casa, in cazul in care stapanii lor se se rataceau sau erau raniti ori omorati. De asemenea, caii dacilor simteau si prevesteau pericolele naturale si apropierea dusmanilor, de la departari impresionante, cabrandu-se, sforaind sau nechezand cu subinteles.
Dar si alte animale, de exemplu cainii, erau utilizati pentru descoperirea si urmarirea dusmanilor, pentru apararea taberelor de odihna si refacere sau pentru prinderea unor iscoade infiltrate in dispozitivele proprii. Astfel, cei mai robusti, mai docili si mai rezistenti caini constituiau un ajutor nepretuit, atat in actiunile razboinice, cat si in activitati gospodaresti.
Dio Cassius, intr-una din lucrarile sale, arata ca insusi marele Traian, in expeditiile catre si prin Dacia, a stiut sa ocoleasca cu mare pricepere locurile suspecte, care puteau ascunde capcane ale localnicilor, lucru apreciat mai tarziu ca o virtute si ca un act de intelepciune militara de catre succesorii sai. Dar cate alte episoade nu pot fi consemnate pentru a scoate in evidenta simbioza om-natura si, cu atat mai mult, razboinic – sistem natural, ca de pilda, in infruntarea de la Tapae – cand un comandant de incredere a lui Decebal, Vesina, n-a putut scapa dintr-o conjunctura nefavorabila, decat prefacandu-se mort intr-un tufis – cunoscuta metoda a vulpii -, pentru ca, dupa trecerea inamicului, sa-si revina miraculos si sa fuga noaptea catre ostirea sa, salvandu-si astfel viata.
Chiar si Decebal, incercand sa abata atentia romanilor de la cucerirea capitalei sale, a utilizat o stratagema de mare viclenie, taind copacii „de un stat de om” si imbracandu-i ca soldati, le-a creat romanilor impresia unei armate numeroase care ii intampina, fapt care a dus la esuarea atacului si la retragerea acestora. Astfel de evenimente s-au petrecut frecvent pe Valea Timisului, Valea Cernei ori Valea Jiului, acolo unde conditiile naturale erau favorabile aplicarii unor tertipuri militare de acest gen.
Se stie ca romanii erau avizi dupa cucerirea unor cetati si „orase”, mandrie prompt exploatata de liderii politici si militari ai Daciei care injghebeau la repezeala ziduri si pseudofortificatii amagitoare, tocmai pentru a dirija „puhoiul armatei inamice” si a-l atrage in locuri prielnice localnicilor.
Mai sunt si alte exemple consemnate de istorie referitoare la utilizarea unor leacuri, „de fiecare zi”, cu multa indemanare de „vrajitori” si magi ca mijloace de anihilare a puterii dusmanilor, strecurandu-li-se in mancare sau apa seva de plante nocive, somnifere, iritante etc., sau miresme de flori, in aparenta placute si imbietoare, dar avand efect inhibitor, de blocare sau de distrugere a sistemului imunitar al organismului.
De aceea nu este o intamplare descoperirea, la medicul grec Diosculides, contemporan lui Nero, a unui mare numar de nume daco-getice de ierburi si buruieni medicinale, cunoscut fiind faptul ca si leacurile si descantecele lui Zamolxis se faceau cu unele din aceste ierburi, exemplul cel mai cunoscut fiind fumigatia cu samanta de canepa, care avea darul de a narcotiza pe cei care inhalau fumul producand acelasi efect ca al unei betii cu alcool concentrat.
Geto-scitii de la Tyras, cum consemneaza Herodot, ca si tracii din sud, din Mela, utilizau frecvent metoda „adormirii dusmanilor”, fapt care le crease o faima miraculoasa in epoca, fiind, din aceasta cauza, deosebit de temuti.
Exista un adevarat cult pentru pastrarea secretelor, de aceea pentru dacii intelepti si razboinici, era consfintita traditia ca dupa moartea sotului sotia sa se sinucida sau sa fie ucisa pe mormantul acestuia, ducand astfel cu ea in vesnicie secretele convivului sau, ori pe cele referitoare la enigmele comunitatii.
Tot ca o dovada a subordonarii totale, fata de cutumele si regulile impuse de paradoxurile naturii, in perioada geto-dacica - asa cum, de asemenea, consemneaza Herodot – moartea era privita si ca o „inchinare zeului Zamolxis”, ca o cale de a-i „aduce acestuie o cununa de flori si de miresme de pe pamant” pentru a-i recunoaste, cu pietate, ajutorul nepretuit dat in diverse confruntari armate.
Prima conditie a unui mare vraci sau preot, de a se face respectat si pretuit de oamenii colectivitatii la care se raporta, era aceea de a cunoaste bine comportamentul animalelor, puterile tamaduitoare ale plantelor si semnificatia manifestarilor ceresti singulare sau repetabile. Aceste atribute erau folosite si in caz de razboi, caci acesti oameni ai spiritului, si duhului cum erau ei denumiti si stiuti, aveau o contributie determinata in castigarea luptei prin „vrajile” pe care le realizau, vraji cu rezonanta spirituala in pregatirea psihologica a luptatorilor dar si materiala prin aplicarea unor metode traditionale de intrebuintare a plantelor si vietuitoarelor naturii impotriva inamicului.
Dar toti locuitorii perimetrelor de referinta istorica apropiate noua posedau arta otravirilor, a ungerii varfurilor sagetilor cu substante toxice de origine vegetala sau animala.
Pe buna dreptate, istoriografia nationala si europeana consemneaza la loc de seama capacitatea extraordinara a geto-dacilor, inteligenta lor nativa de a se adapta conditiilor dinamice de mediu, de a folosi si transmite forta spirituala si stiinta, creatii materiale, de lupta si traditionale, fapt care a contribuit poate decisiv la supravietuirea acestora in conditii istorice vitrege.
Probabil si din aceasta cauza aspectele de eco-morala ale geto-dacilor reflectau echilibru, si masura, barbatie si demnitate, puritate si omenie, atribute care s-au perpetuat prin generatii si vremuri pana in zilele noastre. Din asemenea stramosi, din asemenea caracteristici psiho-volitionale si atitudinale, innobilate de incontestabila determinare ancestrala dobandita prin scurta, dar temeinica convietuire cu romanii si imbratisata de o natura ocrotitoare, binefacatoare, au rezultat marile virtutii morale si biologice ale poporului roman.
Iata deci, cum, de-a lungul timpului si istoriei, interferenta multivalorica natura-om sau om-natura si-a gasit in acest areal geografic o sublimare si o esentializare umana la cele mai inalte dimensiuni bio-structurale.